Diferența dintre bronșită și bronșiolită constă în localizarea inflamației în căile respiratorii, grupul de vârstă afectat, cauzele, simptomele specifice și tratamentul necesar. Deși ambele afecțiuni sunt boli respiratorii care implică inflamația căilor aeriene, ele afectează diferite segmente ale sistemului respirator și au particularități care le fac să fie diagnosticate și tratate diferit.
Bronșita reprezintă o inflamație a bronhiilor, principalele căi respiratorii care transportă aerul din trahee către plămâni. Bronhiile sunt căi mai largi ale sistemului respirator, care se ramifică în plămâni și se împart în bronhiole mai mici. În bronșită, inflamația apare la nivelul bronhiilor mari și mijlocii, ceea ce duce la îngroșarea pereților bronhici și la o producție excesivă de mucus.
Bronșiolita este o afecțiune care implică inflamația bronhiolelor, cele mai mici căi aeriene din plămâni, situate la capătul bronhiilor. Bronșiolele sunt extrem de fine și fragile, având un diametru foarte mic, ceea ce le face susceptibile la blocaj și inflamație, în special la sugari și copiii mici. Inflamația bronhiolelor poate duce rapid la obstrucția fluxului de aer, provocând dificultăți de respirație.
Bronșita apare cel mai frecvent la adolescenți și adulți și poate afecta atât tinerii, cât și vârstnicii. Deși și copiii pot dezvolta bronșită, aceasta este mai puțin întâlnită în rândul copiilor mici decât bronșiolita. Bronșita poate apărea fie sub formă acută (de scurtă durată), fie sub formă cronică (de lungă durată, adesea asociată cu fumatul sau alte iritații cronice ale căilor respiratorii).
Bronșiolita afectează preponderent sugarii și copiii sub vârsta de doi ani, fiind mai puțin frecventă la adulți și adolescenți. Aceasta este o afecțiune predominant întâlnită în primul an de viață, deoarece căile respiratorii mici ale copiilor sunt mai susceptibile la inflamație și blocaj. Cel mai frecvent, bronșiolita se dezvoltă în lunile de iarnă și este mai severă la sugarii prematuri sau la cei cu sisteme imunitare mai slabe.
Bronșita acută este cauzată de obicei de infecții virale, cel mai des aceleași virusuri care cauzează răceala sau gripa. Bronșita cronică, în schimb, este adesea rezultatul expunerii prelungite la iritanți pulmonari, precum fumul de țigară, poluarea aerului, praful sau substanțele chimice. Factorii de risc pentru bronșită includ fumatul, expunerea la poluanți și infecțiile respiratorii frecvente.
Bronșiolita este cauzată aproape exclusiv de infecții virale, cel mai frecvent de virusul respirator sincițial (VRS), dar și de alte virusuri precum rinovirusul, virusurile gripale și parainfluenza. Sugarii și copiii mici sunt mai vulnerabili la bronșiolită, deoarece sistemul lor imunitar nu este complet dezvoltat, iar bronhiolele lor sunt mai predispuse la blocaje din cauza inflamației și a secrețiilor mucoase.
Bronșita acută debutează, de obicei, cu simptome asemănătoare unei răceli, cum ar fi durerea în gât, congestia nazală, oboseala și febra ușoară. Pe măsură ce boala progresează, apar simptomele specifice, precum tusea persistentă, care poate produce mucus, durerea toracică și dificultăți ușoare de respirație. Tusea este cel mai persistent simptom și poate dura câteva săptămâni după ce celelalte simptome s-au ameliorat. În cazurile de bronșită cronică, simptomele sunt mai severe și pot include o tuse productivă prelungită, respirație șuierătoare și dificultăți respiratorii, adesea agravate de exercițiile fizice sau de expunerea la aer rece.
Bronșiolita debutează de asemenea cu simptome asemănătoare unei răceli, precum congestie nazală, febră ușoară și strănut. Însă, în scurt timp, simptomele evoluează spre tuse persistentă, respirație rapidă și șuierătoare, dificultăți de respirație și retracții intercostale (mișcarea adâncă a mușchilor între coaste, vizibilă atunci când copilul respiră). Datorită dimensiunii mici a bronhiolelor, acestea se pot bloca rapid, provocând respirație șuierătoare și insuficiență respiratorie în cazurile severe. Sugarii pot prezenta și simptome de deshidratare, din cauza dificultății de a se hrăni sau hidrata corect atunci când au probleme de respirație.
Bronșita este diagnosticată, de obicei, prin examen fizic și prin evaluarea simptomelor raportate de pacient, în special în cazul bronșitei acute, care se vindecă de obicei de la sine. În unele cazuri, medicul poate recomanda o radiografie toracică pentru a exclude pneumonia sau alte afecțiuni pulmonare mai grave. Testele de laborator nu sunt de obicei necesare, dar pot fi efectuate pentru a identifica bacteriile în cazul unei bronșite severe, suspectate a fi de origine bacteriană.
Bronșiolita, fiind mai frecventă la sugari, necesită o monitorizare atentă. Diagnosticarea se face de obicei prin examen clinic, observând dificultățile de respirație, ritmul respirator și sunetele produse de plămâni. În cazurile severe, pot fi necesare teste suplimentare precum pulsoximetria pentru a măsura nivelul de oxigen din sânge și radiografia toracică pentru a evalua posibile complicații. Testele pentru detectarea virusurilor, precum virusul respirator sincițial, pot fi utile pentru a confirma diagnosticul, dar nu sunt întotdeauna necesare, deoarece tratamentul este adesea simptomatic.
Bronșita acută este, de obicei, o afecțiune autolimitată și nu necesită tratament specific, în afară de măsuri de ameliorare a simptomelor, cum ar fi hidratarea, repausul, analgezicele pentru febră și durere, și medicamentele expectorante pentru a ușura tusea. Bronșita cronică, însă, necesită un tratament mai complex, care poate include bronhodilatatoare, corticosteroizi pentru a reduce inflamația și terapii de reabilitare pulmonară. Renunțarea la fumat și evitarea expunerii la iritanți sunt esențiale în cazul bronșitei cronice pentru a preveni agravarea simptomelor.
Bronșiolita necesită o atenție deosebită, mai ales la sugarii cu simptome severe. Tratamentul este în principal suportiv, incluzând hidratarea, umidificarea aerului și, în cazurile grave, administrarea de oxigen pentru a asigura o oxigenare corespunzătoare. De obicei, antibioticele nu sunt recomandate deoarece bronșiolita este cauzată în principal de virusuri. În cazuri severe, spitalizarea poate fi necesară pentru monitorizarea nivelului de oxigen și pentru a asigura hidratarea intravenoasă în cazul în care copilul are dificultăți de alimentare.
Bronșita acută are, în general, o evoluție favorabilă și se vindecă de obicei în câteva săptămâni fără complicații majore. Totuși, în cazurile de bronșită cronică, afecțiunea poate evolua spre boli pulmonare obstructive cronice (BPOC) și poate duce la o scădere progresivă a funcției pulmonare, în special la persoanele fumătoare.
Bronșiolita poate fi mai gravă și poate evolua rapid, ducând la insuficiență respiratorie la sugarii mici și la copiii cu sistem imunitar slab. Complicațiile includ pneumonia, deshidratarea și, în cazuri rare, insuficiența respiratorie acută. Sugarii prematuri sau cei cu afecțiuni pulmonare preexistente sunt mai predispuși la complicații severe și pot necesita tratament de urgență.
Diferența dintre bronșită și bronșiolită se evidențiază prin localizarea inflamației (bronhii vs. bronhiole), grupul de vârstă afectat (adulți și copii mari vs. sugari și copii mici), cauzele bolii și simptomele specifice. În timp ce bronșita afectează căile respiratorii mai mari și este de obicei mai puțin severă, bronșiolita este o afecțiune care poate fi gravă la copiii mici, necesitând adesea o atenție medicală sporită. Ambele afecțiuni au un impact asupra respirației, însă severitatea și abordarea tratamentului diferă, în funcție de vârstă, de gradul de obstrucție a căilor respiratorii și de prezența unor afecțiuni preexistente.
