Complementul este o parte de propoziție subordonată care determină un verb, un adjectiv, un adverb sau o interjecție, completând sensul acestora.
Tipuri de complement
- Complement direct – determină un verb tranzitiv și răspunde la întrebările „ce?”, „pe cine?”.
- Ex: Citesc o carte. (Ce citesc?)
- Complement indirect – determină un verb, răspunde la întrebări introduse prin prepoziții (cui?, despre cine?, la ce?, etc.).
- Ex: Mă gândesc la vacanță. (La ce mă gândesc?)
- Complement de agent – indică autorul acțiunii la diateza pasivă și răspunde la întrebarea „de către cine?”.
- Ex: Cartea a fost scrisă de către autor.
- Complement circumstanțial – determină un verb și exprimă circumstanțele acțiunii. Se împarte în mai multe categorii:
- Complement circumstanțial de loc (Merg în parc. – Unde?)
- Complement circumstanțial de timp (Voi pleca mâine. – Când?)
- Complement circumstanțial de mod (Scrie frumos. – Cum?)
- Complement circumstanțial de cauză (Plâng din tristețe. – Din ce cauză?)
- Complement circumstanțial de scop (Învață pentru examen. – Cu ce scop?)
- Complement circumstanțial de mijloc (A plecat cu trenul. – Cu ce?)
- Complement circumstanțial de relație (În ceea ce privește examenul, sunt pregătit. – În ce privință?)
Complementul este un element esențial al propoziției, care oferă detalii suplimentare despre acțiune, obiect, loc, timp sau mod. Fără complement, propozițiile ar fi incomplete sau mai puțin expresive.
