Amigdalita, o inflamație a amigdalelor, poate fi cauzată atât de infecții virale, cât și bacteriene, iar diferențele dintre acestea sunt importante pentru diagnosticare, tratament și prevenirea complicațiilor. Deși ambele forme provoacă simptome similare, cauzele, evoluția bolii și abordările terapeutice sunt diferite.

1. Cauzele infecției și tipurile de agenți patogeni

• Amigdalita virală este cauzată de virusuri care afectează în general tractul respirator superior, cum ar fi adenovirusurile, virusul Epstein-Barr (cauzatorul mononucleozei infecțioase), virusul gripal, virusul parainfluenza și coronavirusurile. Aceste virusuri se transmit rapid prin aerosoli, tuse, strănut sau contact direct și provoacă inflamarea amigdalelor ca parte a infecției respiratorii.
• Amigdalita bacteriană este cel mai des cauzată de bacteria Streptococcus pyogenes (streptococul beta-hemolitic de grup A), dar poate fi provocată și de alte bacterii precum Haemophilus influenzae, Neisseria gonorrhoeae sau Staphylococcus aureus. Streptococul de grup A este extrem de contagios și se transmite prin contact direct sau picături de salivă, fiind un agent patogen care necesită tratament specific datorită riscului de complicații.

2. Simptomele și semnele clinice distinctive

• Amigdalita virală prezintă, de obicei, simptome care apar treptat și sunt însoțite de semne de infecție respiratorie superioară, precum nas înfundat, tuse, strănut și conjunctivită. Durerea în gât este de intensitate moderată și poate fi asociată cu febră ușoară sau subfebrilă. Amigdalele sunt roșii și inflamate, dar de regulă nu prezintă depozite purulente. În cazul unor virusuri, cum ar fi virusul Epstein-Barr, poate apărea o inflamare severă a amigdalelor și a ganglionilor limfatici din zona gâtului.
• Amigdalita bacteriană are o debut brusc și provoacă simptome mai intense, precum durere în gât severă, febră mare (peste 38,5°C), dificultăți la înghițire și dureri la nivelul gâtului și urechilor. Amigdalele sunt roșii și pot prezenta depozite albe sau galbene de puroi, iar ganglionii limfatici cervicali sunt, de obicei, umflați și dureroși. De asemenea, amigdalita bacteriană nu este însoțită, de obicei, de simptome de răceală (nas înfundat sau tuse), ceea ce poate ajuta la diferențierea de cea virală.

3. Diagnosticarea și testele specifice

• Amigdalita virală poate fi diagnosticată pe baza simptomelor și a unui examen fizic efectuat de medic. Deoarece semnele sunt similare cu cele ale altor infecții virale respiratorii, este importantă evaluarea clinică detaliată. În unele cazuri, testele rapide pentru virusuri specifice, precum testul pentru virusul Epstein-Barr, pot ajuta la confirmarea infecției virale.
• Amigdalita bacteriană necesită un diagnostic precis, deoarece tratamentul este diferit față de cel al infecțiilor virale. Medicul poate solicita un exudat faringian pentru a detecta prezența streptococului de grup A. În plus, testele rapide pentru streptococ (testul rapid antigenic streptococic) sunt utilizate pentru a confirma diagnosticul în câteva minute. O confirmare a infecției bacteriene este esențială, având în vedere că tratamentul necesită administrarea de antibiotice.

4. Tratamentul și gestionarea bolii

• Amigdalita virală nu necesită antibiotice, deoarece acestea sunt ineficiente împotriva virusurilor. Tratamentul este de obicei simptomatic și include analgezice pentru reducerea durerii, antipiretice pentru febră și gargară cu soluții saline pentru ameliorarea iritației gâtului. Repausul, hidratarea corespunzătoare și menținerea unei igiene stricte sunt esențiale pentru a facilita recuperarea și pentru a preveni răspândirea virusului.
• Amigdalita bacteriană necesită tratament cu antibiotice, de obicei penicilină sau amoxicilină, pentru a elimina infecția streptococică și pentru a preveni complicațiile. Este important ca tratamentul să fie finalizat complet, chiar dacă simptomele dispar rapid, pentru a evita recurența sau apariția unor complicații precum febra reumatică sau glomerulonefrita poststreptococică. Pe lângă antibiotice, analgezicele și antipireticele pot fi utilizate pentru a ameliora durerea și febra.

5. Riscul de complicații

• Amigdalita virală este, în general, mai ușoară și rar duce la complicații grave. În cazul virusului Epstein-Barr, complicațiile includ hepatomegalia, splenomegalia și oboseala prelungită, dar acestea sunt excepții. De asemenea, unele virusuri pot duce la sinuzită sau bronșită secundară.
• Amigdalita bacteriană are un risc mai mare de complicații dacă nu este tratată adecvat. Printre complicațiile comune se numără formarea de abcese periamigdaliene, infecții ale urechilor, sinuzite și, în cazuri grave, febra reumatică și glomerulonefrita, ambele fiind rezultatul unui răspuns imun inadecvat la infecția streptococică. Aceste complicații pot avea consecințe serioase asupra sănătății și necesită tratament medical prompt și precis.

6. Prevenția și măsurile de igienă

• Amigdalita virală poate fi prevenită prin măsuri standard de igienă, cum ar fi spălarea frecventă a mâinilor, evitarea contactului apropiat cu persoane infectate și utilizarea de măști în locuri aglomerate. Întărirea sistemului imunitar printr-o alimentație echilibrată și odihnă adecvată poate reduce riscul de infecție.
• Amigdalita bacteriană necesită aceleași măsuri de igienă pentru prevenție, având în vedere că streptococul de grup A se transmite prin contact direct și prin picături de salivă. În plus, izolarea persoanelor infectate este importantă pentru a preveni răspândirea bacteriei, mai ales în medii închise, cum ar fi școlile și birourile. Persoanele cu amigdalită bacteriană ar trebui să evite interacțiunea socială până la 24 de ore după începerea tratamentului cu antibiotice.

Diferența dintre amigdalita virală și bacteriană constă în agentul patogen responsabil, în simptomatologie, diagnostic și tratament. Amigdalita virală, de obicei mai ușoară și autolimitată, este tratată simptomatic, fără necesitatea antibioticelor. Amigdalita bacteriană, în special cea streptococică, necesită un diagnostic precis și tratament antibiotic pentru a preveni complicații grave. Așadar, recunoașterea diferențelor este esențială pentru o gestionare corectă a bolii și pentru evitarea complicațiilor pe termen lung.