
Protejarea naturii începe cu obiceiuri simple, repetate zilnic. De la modul în care facem cumpărături până la felul în care gestionăm deșeurile, alegerile personale pot contribui puternic la reducerea impactului asupra mediului. În același timp, atunci când astfel de comportamente devin obișnuințe pentru cât mai mulți oameni, efectele lor se pot multiplica.
Iată cinci metode prin care putem contribui concret la protejarea mediului.
Una dintre cele mai simple metode de a reduce impactul asupra mediului este colectarea separată a deșeurilor. Dincolo de ceea ce știi deja despre hârtie, plastic sau sticlă, e important de reținut că echipamentele electrice și electronice nu ar trebui aruncate la coșul de gunoi.
Deșeurile de echipamente electrice și electronice (DEEE) pot conține materiale care pot fi recuperate și reutilizate, dar și componente care necesită o gestionare corespunzătoare. Predarea lor către puncte de colectare dedicate permite reciclarea și valorificarea materiilor prime secundare.
Responsabilitatea pentru gestionarea DEEE nu revine doar consumatorilor. Companiile care produc, importă sau introduc pe piață echipamente electrice și electronice au, la rândul lor, o serie de obligații privind colectarea, reciclarea și raportarea acestor deșeuri.
Pentru gestionarea acestor responsabilități, companiile pot apela la un OTR (Organizație de Transfer de Responsabilitate), care le oferă infrastructura și suportul necesare pentru colectarea, reciclarea, raportarea și conformarea cu legislația în vigoare.
Plasticul de unică folosință este una dintre cele mai importante problemele pentru ecosisteme. Sticlele, pungile, paharele și alte recipiente folosite pentru perioade foarte scurte (uneori, doar câteva minute) pot rămâne până la sute de ani în mediul înconjurător.
Înlocuirea produselor de unică folosință cu alternative reutilizabile este o schimbare simplă. De exemplu, sticlele reutilizabile și sacoșele textile pot reduce cantitatea de deșeuri generate pe termen lung.
Firește, la fel de important este să cumpărăm doar ceea ce avem nevoie și să alegem, atunci când este posibil, produse cu mai puține ambalaje.
Reducerea consumului de energie este benefică atât pentru mediu, cât și pentru bugetul personal. Un prim pas în acest sens este alegerea unor aparate eficiente energetic. Atunci când cumpărăm un frigider, o mașină de spălat, un televizor sau un alt echipament electric, merită să verificăm eticheta energetică și clasa de eficiență a produsului. Alegerea unui aparat care consumă mai puțină energie când este folosit poate face diferența pe termen lung, chiar dacă prețul de achiziție este uneori mai mare.
Totodată, contează și obiceiurile de zi cu zi. O parte din consumul inutil provine din păstrarea în priză a încărcătoarelor pentru laptop, tabletă sau telefon atunci când nu sunt folosite. Același principiu se aplică și unor echipamente precum televizorul, sistemul audio, lampa sau cuptorul cu microunde, care pot continua să consume energie în modul standby. Păstrându-le în priză, putem încărca factura la energie cu 8-10%.
Atunci când un echipament electronic devine inutilizabil, trebuie predat separat pentru reciclare, nu aruncat împreună cu deșeurile menajere. Pentru a găsi rapid o soluție, putem folosi platforma Unde Reciclăm și căuta cel mai apropiat punct de colectare în funcție de localitate. O simplă căutare online ne poate ajuta să identificăm unde poate fi predat responsabil un aparat vechi, în loc să îl păstrăm inutil în locuință sau să îl eliminăm împreună cu gunoiul.
Transportul este o altă zonă în care alegerile zilnice pot avea efect asupra mediului. Pentru distanțele scurte, mersul pe jos sau bicicleta pot înlocui cu ușurință mașina. Transportul public și folosirea în comun a autoturismelor reprezintă alte alternative care pot reduce numărul de mașini aflate în trafic.
Atunci când mașina este necesară, putem face alegeri mai sustenabile. De exemplu, o mașină mai mică este de obicei mai economică. Pentru cei care își permit, o mașină hibridă sau electrică poate fi o alternativă cu un impact mai redus asupra mediului.
Contează și modul în care folosim mașina. Oprirea motorului atunci când staționăm, folosirea pilotului automat pe drumurile unde este potrivit, întreținerea regulată a mașinii și verificarea filtrelor pot contribui la un consum mai eficient. Totodată, ia în considerare împărțirea mașinii cu colegii pentru deplasările la serviciu sau cu prietenii pentru călătoriile mai lungi.
Nu este necesar ca schimbarea să fie radicală. Chiar și renunțarea la mașină pentru câteva deplasări săptămânale poate contribui în timp la reducerea emisiilor generate de transport. Pentru drumurile scurte putem merge pe jos sau cu bicicleta, iar atunci când traficul este foarte aglomerat putem opta pentru metrou sau alte mijloace de transport în comun. În plus, gruparea mai multor drumuri într-o singură deplasare și evitarea orelor de vârf pot reduce timpul petrecut în trafic și consumul de combustibil.
Pădurile, parcurile, râurile și celelalte ecosisteme au nevoie de protecție, iar comportamentul vizitatorilor joacă un rol important. Nu lăsa deșeuri în natură, evită deteriorarea vegetației și respectă regulile din zonele protejate.
Protejarea mediului nu depinde de o singură acțiune. Reciclarea, reducerea consumului, economisirea energiei, alegerea unor alternative de transport și respectarea naturii sunt comportamente care, aplicate constant, pot face diferența. Un stil de viață mai sustenabil se construiește treptat, prin decizii de zi cu zi.
