1. [DEX '09] FOLOSINȚĂ, folosințe, s. f. 1. Dreptul de a folosi un bun. 2. (Înv.) Folos. – Folosi + suf. -ință.
2. [MDA2] folosință sf [At: DOSOFTEI, PS. 60 / Pl: ~țe / E: folosi + -ință] 1 (Înv) Folos (1). 2 Dreptul de a folosi un bun. 3 (Jur; înv) Uzufruct.
3. [CADE] ‡FOLOSINȚĂ (pl. -țe), sf. 1 Folos ¶ 2 ⚖️ Uzufruct [folosi].
4. [DLRLC] FOLOSINȚĂ, folosințe, s. f. 1. (Mai ales în legătură cu verbele «a avea», «a da», «a primi», «a lua» etc. și precedat totdeauna de «în») Dreptul de a folosi un bun. Gospodăriei agricole colective i s-au repartizat 92 hectare teren arabil, care au fost date gospodăriei în folosință veșnică. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2832. 2. (Învechit) Folos. Grija și trebile... Ce aproapelui și nouă nu sînt de folosință. NEGRUZZI, S. II 232.
5. [Șăineanu, ed. VI] folosință f. întrebuințarea și posesiunea unui lucru: dreptul de folosință asupra averii copiilor.
6. [Scriban] folosínță f., pl. e. Folos. Uzufruct.
7. [DOOM 3] folosință s. f., g.-d. art. folosinței; pl. folosințe
8. [DOOM 2] folosință s. f., g.-d. art. folosinței; pl. folosințe
9. [DE] FOLOSÍNȚĂ (< folosi) s. f. (Dr.) 1. Atribut (făcând parte – alături de posesie și dispoziție – din conținutul juridic) al dreptului de proprietate (și al altor drepturi reale principale: uzufruct, uz, abitație etc.), în temeiul căruia titularul poate utiliza lucrul potrivit destinației sale și poate profita de toate foloasele și beneficiile corespunzătoare. 2. Drept real de f. = drept real „de tip nou”, similar în conținutul său juridic cu dreptul de uzufruct, dar – spre deosebire de acesta – neopozabil nudului proprietar, conferind titularului (persoană fizică sau juridică de tip „cooperatist-obștesc”) atributul de f. (1) asupra unui bun de proprietate de stat atribuit acestuia, cu titlul gratuit sau oneros, cu sau fără termen, de regulă cu o destinație precis stabilită (cel mai adesea pentru construirea de locuințe proprietate personală sau pentru amplasarea unor obiective social-culturale ori economice).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL