Copiii supradotați reprezintă un grup de copii cu potențial intelectual superior mediei, care se manifestă prin abilități și performanțe remarcabile în diverse domenii, cum ar fi învățarea, rezolvarea de probleme, creația, comunicarea sau liderismul. Acești copii sunt identificați prin testări specifice de inteligență și/sau prin observarea și evaluarea comportamentului și performanțelor lor în contextul școlii și al familiei.

Deși fenomenul copiilor supradotați este cunoscut și recunoscut în prezent, la nivel mondial, a existat o perioadă lungă în care acest grup de copii a fost ignorat sau chiar considerat o unealtă în mâinile părinților ambițioși. Astfel, întrebarea despre cine a descoperit copiii supradotați este, într-un fel, nefericită, deoarece sugerează că a existat un moment precis și o persoană anume care a adus acest fenomen la lumină.

Realitatea este că, de-a lungul istoriei, au existat personalități și cercetători care au observat și au studiat copiii cu calități și abilități intelectuale deosebite. Unul dintre pionierii în acest domeniu a fost Francis Galton, un om de știință englez care, în secolul al XIX-lea, a efectuat studii asupra copiilor cu calități intelectuale deosebite și a propus concepte precum inteligența ereditară și testele de inteligență.

Totuși, este important de menționat că termenul de „copil supradotat” a fost introdus oficial abia în anul 1925, de către psihologul Lewis Terman, în cadrul studiilor sale asupra inteligenței umane. Terman a remarcat că există copii cu un coeficient de inteligență (IQ) ridicat, care înregistrau performanțe remarcabile la școală și în viața adultă. Astfel, el a introdus termenul de „copil supradotat” și a dezvoltat primul test de inteligență adaptat pentru acești copii, cunoscut sub numele de „Stanford-Binet”.

De-a lungul anilor, cercetători precum Leta Hollingworth, Jeanne Chall, David Wechsler sau Julian Stanley au adus contribuții importante în înțelegerea și identificarea copiilor supradotați. Au fost dezvoltate și perfecționate mai multe teste de inteligență, cum ar fi testele Wechsler și Raven, care au facilitat identificarea și evaluarea potențialului intelectual al copiilor.

În prezent, în țările dezvoltate, există programe speciale pentru copiii supradotați în cadrul școlilor și sunt promovate diferite abordări educaționale adaptate nevoilor lor speciale. De asemenea, există organizații non-guvernamentale și asociații care susțin și promovează interesele și drepturile copiilor supradotați.

În concluzie, poate fi greu de spus cine a descoperit copiii supradotați, deoarece acesta este mai degrabă un proces evolutiv și o combinație de contribuții individuale și de cercetări care au dus la înțelegerea și recunoașterea acestui fenomen. Ceea ce este important este că, în prezent, există o recunoaștere a importanței și a specificităților copiilor supradotați, iar acest lucru oferă oportunități pentru dezvoltarea lor integrată și pentru contribuția lor la societate.