Diferența dintre Biserica Ortodoxă și Biserica Catolică provine din divergențe istorice, doctrinare, liturgice și administrative, care s-au adâncit de-a lungul secolelor, începând cu Marea Schismă din 1054. Cele două ramuri ale creștinismului au trăsături comune, însă ele se diferențiază fundamental în ceea ce privește autoritatea religioasă, interpretarea tradițiilor, sacramentele și structura ecleziastică.

Originea și Marea Schismă
Biserica Creștină a fost unită până în secolul al XI-lea, când tensiunile politice, culturale și doctrinare dintre estul și vestul Europei au dus la Marea Schismă din 1054. Această separare a fost marcată de excomunicări reciproce între Patriarhul Constantinopolului și Papa Romei, punând capăt unei lungi perioade de dezacorduri. În mod simplificat, Biserica Ortodoxă s-a concentrat în regiunile din estul Europei și din Orientul Mijlociu, în timp ce Biserica Catolică a rămas dominantă în Europa de Vest. Deși fiecare a continuat să recunoască învățăturile fundamentale ale lui Hristos, au apărut interpretări și practici distincte în fiecare ramură.

Structura și autoritatea religioasă
O diferență centrală este autoritatea religioasă. În Biserica Catolică, Papa, episcopul Romei, este considerat capul suprem al Bisericii, fiind privit ca succesor al Sfântului Petru. Catolicii cred că Papa este infailibil în materie de credință și morală atunci când vorbește "ex cathedra" (de pe scaunul papal). În schimb, Biserica Ortodoxă respinge ideea unei autorități supreme unice. În locul unui lider centralizat, Biserica Ortodoxă este condusă de un sinod de patriarhi și episcopi, în care fiecare patriarhie este autocefală, adică are autonomie administrativă. Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului este considerat „primul între egali,” având o poziție de onoare, dar fără autoritatea supremă a unui Papă.

Doctrina și diferențele teologice
O diferență teologică esențială între cele două biserici se regăsește în Crezul Niceo-Constantinopolitan. Catolicii au adăugat fraza „Filioque” (și de la Fiul) în Crez, referindu-se la faptul că Duhul Sfânt purcede atât de la Tatăl, cât și de la Fiul. Ortodocșii, însă, consideră că Duhul Sfânt purcede doar de la Tatăl, potrivit formulării originale. Această discrepanță în înțelegerea Treimii este simbolică pentru diferențele doctrinare dintre cele două ramuri, reprezentând unul dintre punctele centrale ale disensiunilor teologice.

O altă deosebire se regăsește în conceptul de purgatoriu, prezent doar în teologia catolică. Catolicii cred că purgatoriul este un loc de curățire a sufletelor care, deși mântuite, necesită purificare înainte de a intra în Rai. Ortodocșii, pe de altă parte, nu recunosc acest concept în aceeași formă, considerând că sufletele trec printr-un proces de iluminare și pregătire pentru viața de apoi, fără o etapă distinctă de purificare.

Sacramentele și ritualurile
Ambele Biserici recunosc existența a șapte sacramente, însă abordările lor sunt diferite. În Biserica Catolică, sacramentele au un caracter legalist și teologic bine definit, iar preoții și episcopii sunt cei care administrează aceste rituri cu autoritate clară. În Biserica Ortodoxă, sacramentele sunt privite mai degrabă ca mistere, cu o abordare mistică. De exemplu, în cazul Euharistiei, catolicii au adoptat dogma transsubstanțierii, conform căreia pâinea și vinul se transformă literalmente în trupul și sângele lui Hristos. Ortodocșii cred într-o schimbare reală a elementelor, dar se referă la aceasta ca fiind un mister divin, fără o definiție exactă.

Un alt exemplu este Taina Cununiei. În Biserica Ortodoxă, căsătoria este considerată un mister care necesită prezența unui preot pentru a sfinți uniunea, dar nu ca un contract de neîntrerupt, fiind acceptat divorțul în anumite circumstanțe. În Biserica Catolică, căsătoria este privită ca un sacrament indisolubil, iar divorțul este interzis, deși poate exista o anulare a căsătoriei dacă se dovedește că sacramentul nu a fost valabil de la început.

Diferențe liturgice
Liturghia ortodoxă și liturghia catolică au caracteristici distincte. Liturghia ortodoxă este marcată de o mai mare solemnitate și ritualism, fiind inspirată din tradiția bizantină, cu un accent pe cântări psaltice și simbolism. Spațiile de cult sunt decorate cu icoane, iar frescele și mozaicurile sunt foarte importante. Liturghia catolică, în special în forma ei occidentală, este adesea mai simplificată, iar în prezent se desfășoară în limba locală, în timp ce în Biserica Ortodoxă slujbele pot fi încă ținute în limba veche a tradiției respective, cum ar fi slavona bisericească sau greaca veche.

În Biserica Catolică, Sfânta Împărtășanie poate fi luată sub formă de ostie (pâine nedospită), în timp ce ortodocșii folosesc pâine dospită, simbolizând Trupul Înviat al lui Hristos. Catolicii îngenunchează adesea în timpul slujbelor, în timp ce ortodocșii se închină prin semnul crucii și fac metanii.

Sfinții și Maica Domnului
Ambele Biserici onorează sfinții și o venerează pe Maica Domnului, însă ortodocșii pun un accent mai mare pe cultul icoanelor și al sfintelor moaște. În tradiția ortodoxă, icoanele au un rol esențial în viața spirituală și sunt considerate ferestre către lumea divină. În Biserica Catolică, accentul este pus mai degrabă pe statui și relicve, iar venerarea lor este mai formalizată.

Maica Domnului are un loc de cinste în ambele tradiții, dar catolicii o cinstesc în mod special prin doctrina Imaculatei Concepțiuni, care susține că Maria a fost concepută fără păcatul originar. Ortodocșii nu au aceeași doctrină specifică, însă o consideră pe Maria „Theotokos” (Născătoarea de Dumnezeu) și o venerează ca fiind pură și fără păcat prin alegerea și trăirea ei sfințitoare.

Deși împărtășesc valori creștine fundamentale, Biserica Ortodoxă și Biserica Catolică au evoluat pe traiectorii diferite, influențate de contexte culturale și istorice distincte. Catolicismul este caracterizat de o structură centralizată și doctrinară sub autoritatea Papei, în timp ce ortodoxia promovează o organizare descentralizată, acordând o mai mare libertate fiecărei patriarhii. Această diferență se reflectă și în practicile liturgice și interpretările teologice. Ambele tradiții continuă să aibă o profundă influență spirituală în regiunile pe care le deservesc, iar în prezent există eforturi de dialog ecumenic pentru a depăși barierele istorice și a promova unitatea creștină.