SIMBOLÍSM s. n. 1. Sistem de simboluri (1), reprezentare prin simboluri. ♦ Spec. Totalitate a simbolurilor proprii unei religii; reprezentare a dogmelor, a preceptelor religioase prin simboluri (1). 2. Curent literar și artistic, constituit în Franța în 1885 și răspândit apoi în toate literaturile europene, apărut ca o reacție la parnasianism și care, considerând lumea ca un ansamblu de simboluri, a căutat să le descifreze, intuind relațiile intime dintre lucruri, fenomene și sufletul omenesc; mod de exprimare, de manifestare propriu acestui curent. ◊ Simbolism fonetic = capacitate a structurii fonetice a unui cuvânt sau a unui grup de sunete de a sugera sau de a întări noțiunea pe care o desemnează sau o anumită atitudine față de ea; legătură dintre un sunet sau un grup de sunete și o anumită idee. – Din fr. symbolisme.

simbolism sn [At: HASDEU, I. C. I, 164 / Pl: ? / E: fr symbolisme1 Sistem de simboluri (2). 2 Reprezentare prin simboluri (2). 3 (Spc) Totalitate a simbolurilor (2) proprii unei religii. 4 Reprezentare a dogmelor, a conceptelor religioase prin simboluri (2). 5 Ramură a teologiei care expune și explică simbolismul (4). 6 Curent programatic în literatura și arta mondială, constituit la sfârșitul secolului XIX, care atribuie fiecărui obiect și fenomen din lumea înconjurătoare calitatea de a fi exprimat și descifrat prin simboluri (2). 7 Mod de exprimare și de manifestare propriu simbolismului (6). 8 (Îs~ fonetic Capacitate a structurii fonetice a unui cuvânt sau a unui grup de sunete de a sugera sau de a întări noțiunea pe care o desemnează sau o anumită atitudine față de ea. 9 (Îas) Legătura dintre sunete sau un grup de sunete și o anumită idee sau impresie.

SIMBOLÍSM s. n. 1. Sistem de simboluri (1), reprezentare prin simboluri. ♦ Spec. Totalitate a simbolurilor proprii unei religii; reprezentare a dogmelor, a preceptelor religioase prin simboluri (1). 2. Curent programatic în literatura și arta universală, constituit la sfârșitul secolului XIX, potrivit căruia valoarea fiecărui obiect și fenomen din lumea înconjurătoare poate fi exprimată și descifrată cu ajutorul simbolurilor; mod de exprimare, de manifestare propriu acestui curent. ◊ Simbolism fonetic = capacitatea structurii fonetice a unui cuvânt sau a unui grup de sunete de a sugera sau de a întări noțiunea pe care o desemnează sau o anumită atitudine față de ea; legătură dintre un sunet sau un grup de sunete și o anumită idee. – Din fr. symbolisme.

Simbolismul este un curent care a aparut in Franta, ca si un manifest, ce are trasaturi precum conturarea cromatica, in special atunci cand vine vorba de culorile si nuantele reci. Mai mult de atat, se pune accentul pe sugestie, dar si pe muzicalitate si interiorizarea anumitor temeri personale. Astfel ca, eul liric este un insingurat, acesta traieste numeroase sentimente de suferinta, teama si spaima, iar spatiul este limitat.

De altfel, se incearca folosirea muzicalitatii, care poate fi de doua feluri, anume interioara (prin utilizarea imaginilor auditive, asonante, dar si aliteratii) sau exterioara (prin utilizarea anumitor elemente de versificatie). Totodata, sunt folosite si simboluri ca si imagini clare si concrete, ce sunt asociate cu o anumita idee, sentimente sau stari psihoemotionale. Astfel, simbolul devine o corespondenta clara cu sinele. Cromatica utilizata este redata de culorile reci, care apar prin intermediul imaginilor vizuale utilizate de catre poet.

In ceea ce priveste tematica abordata si motivele utilizate, se poate observa ca acestea sunt complexe si variate. Printre teme se numara cea a singuratatii, anxietatii, melancoliei, bolii, moartea sau chiar nevroza. De altfel, in cazul motivelor utilizate se numara cele precum ale ploii, ale calatoriei, amurgul, toamna si famfara, insa acestea pot fi mult mai numeroase. Totodata, iubirea nu mai este un element salvator pentru eul liric, ci apare de cele mai multe ori ca fiind inconjurata de boala sau moarte.

Sursa foto: https://artnow.ru/en/gallery/3/4177/picture/0/1034674.html?sen=1k&wid=116734