Texte in limba franceza

Limba franceza este o limba romanică, care are un alfabet format din 26 de litere, la fel ca și alfabetul limbii române. În această limbă se folosesc, de asemenea, și diacriticele: accentul acut (é), accentul circumflex (â, ê, î, ô, û), trema (ë, ï, ü) și cedila (ç).

În limba franceză, ca și în alte limbi romanice, se folosește sistemul de scriere latin, însă există și câteva particularități.

Alfabetul limbii franceze

Alfabetul limbii franceze este alcătuit din următoarele litere:

• A, B, C, D, E, F, G, H, I, J, K, L, M, N, O, P, Q, R, S, T, U, V, W, X, Y, Z;
• În plus, sunt folosite și caracterele cu diacritice:
• À, Â, Ä, Ç, È, É, Ê, Ë, Î, Ï, Ô, Œ, Ù, Û, Ü, Ÿ;
• Și ligaturi:
• Æ, Œ.

Pronunția literelor în limba franceză

A se pronunță ca în limba română;

B se pronunță ca și în limba română, dar este mai ușor aspirat;

C se poate pronunța ca un sunet dur (k) sau ca un sunet moale (s). Cuvintele la plural se termină de obicei în -cs, iar la singular în -que;

D se pronunță ca o combinație între sunetul d și t;

E se pronunță ca o silabă surdă. Dacă este la sfârșitul cuvântului, se suprimă sunetul;

F se pronunță ca în limba română;

G este o literă silentioasă la finalul cuvintelor sau dacă este urmată de e, i sau y. Altfel, se pronunță precum sunetul g din glagolele din limba română;

H este o literă mută, care nu se pronunță;

I are o pronunție mai lungă și mai deschisă față de limba română. Dacă este în mijlocul cuvântului, își schimbă sunetul spre un y mai pronunțat;

J se pronunță ca un y. Este similar cu pronunția literelor i și g;

K se folosește doar în cuvintele împrumutate din alte limbi;

L se pronunță de obicei precum în limba română;

M are pronunția identică cu limba română;

N se pronunță ca și în limba română, dar uneori este muțat;

O are o pronunție foarte deschisă în limba franceză. La sfârșitul cuvintelor, nu se pronunță;

P se pronunță ca în limba română;

Q este de obicei urmată de litera u. Se pronunță precum litera k.

R poate avea o pronunție guturală sau mai degrabă “focată”, dar se pronunță mereu;

S se pronunță cu sunetul s;

T are o pronunție mai dințată decât în limba română;

U se pronunță tot ca un y și poate să apară și în ortografia cuvintelor;

V se pronunță precum litera v în limba română;

W se pronunță în limba franceză ca un dublu v, mai apropiat de limba germană;

X poate avea două pronunții: ca un x sau ca un z;

Y are aceeași pronunție ca și în limba română;

Z se pronunță ca o combinație între s și z.