Sens ≠ nonsens
SENS s. v. simţ.
SENS s. I. 1. (LINGV.) accepţie, conţinut, însemnare, înţeles, semnificaţie, valoare, (rar) semantică, semantism, (înv.) noimă, simţ, tâlc. (~ul unui cuvânt.) 2. v. semnificaţie. 3. coerenţă, logică, noimă, şir. (Vorbeşte fără ~.) 4. justificare, logică, motivare, noimă, raţiune, rost, temei. (Nu văd ~ul acestei decizii.) 5. înţeles, mesaj, semnificaţie, tâlc, (înv.) socoteală. (~ul adânc al unei poezii.) 6. semnificaţie, tâlc, (fig.) preţ. (Iscat-am frumuseţi şi ~uri noi.) 7. v. scop. 8. importanţă, însemnătate, semnificaţie, valoare, (fig.) preţ. (~ul actului Unirii.) II. 1. direcţie, parte. (În ce ~ o iei?) 2. direcţie, latură, parte. (Din toate ~urile veneau spre noi.) 3. cale, direcţie, linie. (Ce ~ va urma această dezvoltare?) 4. direcţie, linie, orientare. (~ul luat de un fenomen.) 5. chip, fel, gen, manieră, mod, (rar) spirit. (Se pot face şi alte observaţii în acelaşi ~.)
