Din punct de vedere istoric, descoperirea virusurilor este un subiect controversat și dezbătut de mult timp. Numeroși cercetători și microbiologi au contribuit la dezvoltarea cunoștințelor despre virusuri, iar descoperirea acestora este rezultatul unui efort colectiv al multor oameni de știință.
Primul pas în înțelegerea virusurilor a fost făcut în anul 1892 de către chimistul și microbiologul rus Dmitri Ivanovski, care a descoperit agenții patogeni ai unei boli la plantelor. El a observat că acești agenți erau mult mai mici decât bacteriile cunoscute în acea perioadă și că puteau trece prin filtre cu pori foarte mici. Ivanovski a numit acești agenți "virusuri", după cuvântul latin pentru "o substanță otrăvitoare". Cu toate acestea, el nu a putut identifica exact natura virusurilor și a rămas un mister cum acționează acestea.
Ulterior, în anul 1898, cercetătorul olandez Martinus Beijerinck a continuat munca lui Ivanovski și a arătat că virusurile pot infecta și distruge bacteriile. El a numit această proprietate "activitatea filtrabilă", demonstrând că virusurile nu sunt organismele vii obișnuite, ci sunt de fapt particule infecțioase care au nevoie de celulele gazdă pentru a se multiplica. Deși acesta a fost un pas important în înțelegerea virusurilor, Beijerinck nu a putut identifica structura și compoziția lor.
Lucrurile au început să se clarifice în anul 1903, când doi cercetători francezi, Félix d'Hérelle și Frederick William Twort, au descoperit independent bacteriofagii - virușii care infectează și distrug bacteriile. Pentru decenii, aceștia au fost principala sursă de studiu pentru înțelegerea virusurilor, datorită posibilității de a fi cultivati și studiați în laborator. Cercetările ulterioare au arătat că virusurile bacteriofage sunt similare cu alte virusuri și că ele au o structură simplă, formată dintr-un material genetic și o capsidă proteică care îi protejează.
Descoperirea microscopului electronic în anul 1931 a permis oamenilor de știință să vadă virusurile pentru prima dată și să studieze în detaliu structura lor. Cercetătorul german Ernst Ruska a dezvoltat primul microscop electronic și a fost primul care a făcut imagini ale virusurilor, inclusiv a virusului gripal și a virusului care cauzează varicela.
Mai târziu, în anul 1943, Wendell Meredith Stanley a identificat o moleculă specifică a virusurilor, acidul nucleic. El a demonstrat că acesta este substanța care conține informația genetică și care face posibilă infectarea celulelor. Descoperirea acestei molecule esențiale a dus la un salt major în cunoașterea virusurilor și la dezvoltarea de tehnici pentru studierea și controlul lor.
Astfel, putem concluziona că, deși există multe persoane care au contribuit la descoperirea virusurilor, nu putem atribui descoperirea lor unei singure persoane. Oamenii de știință și cercetătorii din întreaga lume au adus contribuții importante de-a lungul timpului și numele lor rămân în istorie pentru eforturile lor de a înțelege acești agenți patogeni misterioși și de a identifica metode de prevenire și tratament a bolilor cauzate de acestea.