Nu există un singur inventator al pixului, deoarece au existat mai mulți oameni care au adus contribuții la dezvoltarea acestui instrument de scris. Astfel, în loc să vorbim despre cine a inventat pixul, vom explora împreună istoria și evoluția acestui obiect de care depindem atât de mult în viața de zi cu zi.

Originea pixului poate fi trasă până în antichitate, când se crede că egiptenii foloseau tijele din papirus, cu varfuri de trestie înmuiate în cerneală, pentru a scrie pe tăblițele de lut. Aceste tije au fost gradual înlocuite de pene din pene de păsări, care au fost utilizate până în secolul al XIX-lea.

Primul pas către un pix modern a fost făcut în anii 1700, când inventatorul englez Daniel Schwenter a creat un stilou capabil să rețină cerneala în vârful său. Cu toate acestea, acesta nu a reușit să obțină cerneala să curgă uniform și astfel, stiloul său nu a devenit popular.

În 1827, Percy B. Shelley, un poet englez, a descoperit accidental un obiect ciudat de ceva vreme uitat într-un sertar: un stilou cu un mâner de aur și un tub de înlocuire care conținea cerneală. Acesta era inventatia unui bărbat numit Petrache Poenar, un inventator român care a creat un instrument de scris cu cerneala în interiorul său.

Însă reala revoluție în lumea instrumentelor de scris a venit odată cu inventarea stiloului de către un om de știință american, John Jacob Parker, în anul 1888. Parker a creat un stilou cu rezervor de cerneală integrat, care ar putea fi umplut cu cerneală la infinit prin intermediul unei pompe. Această inovație a fost brevetată și a devenit cunoscută sub numele de "Lucky Curve" (Curba Norocoasă).

Dar stiloul mai avea încă câteva limitări, în sensul că trebuia să fie alint sau înclint pentru a transfera cerneala în vârful său. Acest lucru ducea la scurgeri și dădeau loc la condiții de scris neclare. Pentru a rezolva această problemă, în 1938, biologul și inventatorul ungur László Bíró a introdus o versiune îmbunătățită a stiloului, care folosea o minge din oțel în vârful său în loc de un mâner de pana. Această minge rotundă ajuta la transferarea uniforma a cernelei și a prevenit scurgerile.

Însă, odată cu al Doilea Război Mondial, a devenit dificil de procurat materialul necesar pentru fabricarea bilelor din oțel, astfel că frații Bíró au înlocuit oțelul cu celuloidul. Acest material s-a dovedit a fi mai ieftin și mai ușor de obținut. Astfel, s-a născut pixul modern, așa cum îl cunoaștem astăzi.

De atunci, au existat multe inovații aduse pixului, precum introducerea mecanismului clic, care permitea scoaterea și retragerea vârfului în interiorul corpului, pentru a evita deschiderile accidentale și a spori siguranța. De asemenea, s-au făcut numeroase modificări la designul și materialele folosite pentru a face pixul mai ergnomic și mai atrăgător.

În concluzie, deși nu există un singur inventator al pixului, putem aprecia și admira munca și inovația multor oameni care au contribuit la evoluția acestui instrument indispensabil pentru scriere și desen. De la tijele de papirus ale egiptenilor, la mânerul de aur al lui Petrache Poenar și până la pixul modern cu mecanism clic, istoria acestui instrument mărturisește că trecerea de la un concept la altul a fost continuă și a necesitat timp și perseverență. Astfel, să folosim și să apreciem acest obiect de zi cu zi care face lucrurile posibile și ușoare!