Diferența dintre autor și narator constă în rolul lor în structurarea și comunicarea unei opere literare. Autorul este persoana reală care creează și scrie textul, în timp ce naratorul este vocea sau instanța ficțională din interiorul textului care povestește acțiunea și transmite informațiile către cititor. Această distincție este esențială, deoarece autorul și naratorul nu sunt întotdeauna același lucru – autorul poate crea un narator diferit de sine, cu o personalitate și un punct de vedere distincte, pentru a structura și transmite povestea în moduri variate și captivante.
1. Definiția și natura autorului și a naratorului
- Autorul este persoana reală, scriitorul care creează opera literară, concepe tema, dezvoltă personajele și decide structura și stilul narațiunii. Autorul este cel care are intenția creativă și își exprimă viziunea artistică prin intermediul textului. În viața reală, autorul are un nume și o biografie, iar intențiile sale pot fi parțial înțelese din contextul istoric și cultural în care a scris. Autorul controlează toate elementele narațiunii și decide cine va fi naratorul și cum va relata acesta povestea, dar autorul nu este întotdeauna prezent direct în text.
- Naratorul, în schimb, este o entitate ficțională, o voce sau un „personaj” care există doar în cadrul operei literare și care se ocupă cu relatarea evenimentelor către cititor. Naratorul poate avea o identitate distinctă de cea a autorului și poate chiar să aibă o perspectivă, personalitate și cunoștințe limitate sau specializate. Naratorul este responsabil de modul în care cititorul percepe povestea și poate fi obiectiv, subiectiv, omniscient sau limitat, în funcție de tipul de perspectivă narativă folosită.
2. Tipurile de naratori și distanța față de autor
- Naratorul la persoana întâi este o instanță care povestește din propria perspectivă, folosind „eu” sau „noi” și de obicei prezintă o narațiune subiectivă, limitată la cunoștințele și experiențele sale. Acest narator poate fi un personaj central al poveștii sau un observator, oferind un punct de vedere intim, dar restrâns. Un exemplu clasic este naratorul Holden Caulfield din „De veghe în lanul de secară” de J.D. Salinger, care povestește evenimentele din propria sa perspectivă.
- Naratorul la persoana a treia este o instanță exterioară personajelor, care folosește „el”, „ea” sau „ei” și poate fi omniscient (cunoscând gândurile și sentimentele tuturor personajelor) sau limitat (având acces doar la perspectiva unuia dintre personaje). Naratorul omniscient, spre exemplu, este adesea confundat cu vocea autorului, deoarece are o cunoaștere amplă asupra evenimentelor și caracterelor. În „Mândrie și prejudecată” de Jane Austen, naratorul omniscient comentează evenimentele și personajele dintr-o perspectivă externă, dar nu se confundă cu vocea personală a autoarei.
- Naratorul necreditabil este un narator a cărui fiabilitate este îndoielnică din cauza caracterului său, a limitărilor sale psihologice sau a intențiilor de manipulare. Aceasta este o tehnică pe care autorul o folosește pentru a crea suspans sau complexitate narativă. Naratorul Humbert Humbert din „Lolita” de Vladimir Nabokov este un exemplu de narator necreditabil, care distorsionează realitatea pentru a manipula cititorul.
3. Intenția și rolul artistic
- Autorul are o intenție clară și un scop artistic pe care îl urmărește prin creația sa. Acesta decide tema, structura și sensul operei și poate folosi naratorul pentru a transmite anumite idei, mesaje sau ironii subtile. Intenția autorului poate fi înțeleasă din elemente externe, precum declarațiile sale publice, scrisori, jurnale sau comentarii critice, dar și din interpretarea critică a textului. De exemplu, George Orwell, în „1984”, creează o poveste despre o societate totalitară ca o critică directă la adresa regimurilor opresive, iar intenția sa poate fi descifrată din contextul politic și istoric.
- Naratorul, în contrast, nu are o intenție proprie în afara rolului atribuit de autor. El este creat de autor pentru a dezvălui povestea, iar percepția sa asupra evenimentelor poate sau nu să reflecte intențiile reale ale autorului. Autorul poate folosi un narator pentru a exprima puncte de vedere diferite sau chiar opuse față de cele proprii. În „Portretul artistului la tinerețe” de James Joyce, naratorul se limitează la percepția tânărului Stephen Dedalus, fără a include opiniile autorului asupra valorilor sociale și religioase ale vremii.
4. Subiectivitatea și obiectivitatea perspectivei
- Autorul, în calitate de creator, are o viziune globală asupra poveștii, înțelegând toate detaliile și dezvoltările fiecărui personaj și situație. Chiar și atunci când scrie o poveste complexă, autorul controlează întregul context narativ. Acesta poate crea personaje și situații care reflectă experiențele sau convingerile personale, dar poate rămâne și la distanță de acestea, lăsând naratorul să fie vocea prin care povestea se desfășoară, fără să interfereze direct.
- Naratorul poate fi subiectiv sau obiectiv, iar acest lucru influențează cum percepe cititorul povestea. Un narator subiectiv este direct implicat emoțional în evenimentele povestite, având o perspectivă limitată de propriile trăiri și percepții. De exemplu, naratorul din „Marele Gatsby” de F. Scott Fitzgerald, Nick Carraway, prezintă o perspectivă personală și limitată asupra personajelor și evenimentelor. În schimb, un narator obiectiv, precum naratorul omniscient din „Război și pace” de Lev Tolstoi, poate prezenta o viziune amplă și imparțială asupra personajelor și a acțiunii.
5. Implicarea și influența asupra cititorului
- Autorul influențează indirect cititorul prin selecția cuvintelor, stilul literar și alegerea naratorului. Autorul poate crea personaje și situații care să inducă emoții, să incite la reflecție sau să comunice un mesaj profund, dar face acest lucru fără a interveni direct în poveste. În „Procesul” de Franz Kafka, autorul creează o poveste care induce anxietate și confuzie prin intermediul naratorului, lăsându-l pe cititor să simtă absurdul și lipsa de control resimțite de personajul principal.
- Naratorul, fiind prezent în mod direct în poveste, este instrumentul prin care cititorul interacționează cu lumea ficțională. Modul în care naratorul povestește poate influența percepția cititorului, fie prin detalii emoționale, fie prin manipulare sau chiar prin omisiuni. De exemplu, în „În căutarea timpului pierdut” de Marcel Proust, naratorul reînvie trecutul prin introspecție profundă și amintiri detaliate, influențând cititorul să se implice emoțional în poveste.
6. Valorile și perspectivele reflectate
- Autorul poate introduce teme și valori personale în operă, însă nu este limitat la viziunea sa proprie; el poate crea naratori și personaje cu valori și puncte de vedere diferite sau chiar opuse. Autorul poate folosi naratorul pentru a explora și critica societatea, politica, religia sau probleme morale, fără a face în mod explicit cunoscute propriile opinii. De exemplu, în „Moby Dick” de Herman Melville, autorul creează personaje complexe și conflictuale pentru a reflecta valori diverse, iar naratorul Ishmael oferă o perspectivă limitată asupra acestor teme complexe.
- Naratorul, fiind o voce ficțională, are propria sa personalitate, credințe și limitări, impuse de autor. Aceste caracteristici ale naratorului pot influența modul în care povestea este relatată și înțeleasă. În „Lolita” de Vladimir Nabokov, naratorul, Humbert Humbert, prezintă povestea dintr-o perspectivă controversată și manipulează cititorul pentru a-și justifica propriile acțiuni, lucru care arată că viziunea naratorului poate să nu fie mereu de încredere și poate să nu reflecte valorile autorului.
Diferența dintre autor și narator este esențială în înțelegerea unei opere literare, deoarece autorul este creatorul real și intenționat al poveștii, în timp ce naratorul este o entitate ficțională creată de autor pentru a prezenta povestea. Autorul își exprimă viziunea artistică prin deciziile narative și structurale, dar poate folosi un narator distinct pentru a explora perspective și emoții variate. Naratorul devine, astfel, intermediarul dintre autor și cititor, având un rol esențial în modul în care povestea este percepută și înțeleasă. Această separare între autor și narator permite literaturii să exploreze teme complexe și diverse puncte de vedere, fără a se limita la perspectiva sau experiența personală a autorului, oferind o experiență narativă profundă și captivantă pentru cititor.