Diferența dintre astmul bronșic și astmul cardiac constă în cauzele, mecanismele fiziopatologice și manifestările lor clinice, deși ambele afecțiuni se manifestă prin simptome respiratorii, cum ar fi dificultăți de respirație și senzația de sufocare. Astmul bronșic este o afecțiune inflamatorie cronică a căilor respiratorii, provocată de o reacție hiperactivă a bronhiilor la anumiți factori de mediu, în timp ce astmul cardiac este o insuficiență respiratorie cauzată de congestia plămânilor din cauza insuficienței cardiace. Astfel, deși simptomele lor pot fi asemănătoare, cele două tipuri de astm au mecanisme diferite și necesită abordări terapeutice specifice.

1. Cauzele și mecanismele fiziopatologice

• Astmul bronșic este o boală inflamatorie cronică a căilor respiratorii, declanșată de factori alergeni (precum polenul, praful, părul de animale), factori iritanți (fum de țigară, poluare, substanțe chimice) sau infecții respiratorii. Acești factori determină o reacție hiperactivă a sistemului imunitar, cauzând inflamația pereților bronhiilor și constricția acestora. Astmul bronșic afectează, așadar, căile aeriene inferioare (bronhiile), iar mecanismul principal este îngustarea căilor respiratorii din cauza inflamației și a producției excesive de mucus, care blochează fluxul de aer.
• Astmul cardiac, pe de altă parte, este cauzat de insuficiența cardiacă congestivă, care apare atunci când inima nu mai poate pompa eficient sângele în organism. Aceasta duce la o creștere a presiunii în venele pulmonare, ceea ce provoacă acumularea de lichid în alveolele plămânilor, fenomen cunoscut sub numele de edem pulmonar. Astmul cardiac apare, așadar, dintr-o problemă de funcționare a inimii și nu este o afecțiune a căilor respiratorii. Mecanismul principal al astmului cardiac este acumularea de lichid în plămâni, care interferează cu schimbul de gaze și duce la senzația de sufocare.

2. Simptomele și manifestările clinice

• Astmul bronșic se manifestă prin crize periodice de dificultate în respirație, senzație de constricție toracică, respirație șuierătoare (wheezing) și tuse persistentă. Aceste simptome apar de obicei brusc, după expunerea la factori declanșatori, și pot varia în intensitate de la ușoare până la severe. Crizele de astm bronșic apar, de obicei, pe fondul unui răspuns inflamator și pot fi declanșate de expunerea la alergeni, schimbările de temperatură sau exercițiile fizice intense.
• Astmul cardiac se manifestă prin dificultate severă în respirație (dispnee), mai ales în poziție culcată (ortopnee), tuse cu expectorație spumoasă și uneori rozalie (din cauza sângelui), senzație de sufocare și oboseală extremă. Simptomele sunt mai pronunțate în timpul nopții, când pacientul este culcat, deoarece în această poziție crește presiunea asupra plămânilor, iar lichidul acumulat se răspândește mai ușor în alveole. Crizele de astm cardiac sunt însoțite adesea de simptome specifice insuficienței cardiace, cum ar fi edemele la nivelul membrelor inferioare și o frecvență cardiacă crescută (tahicardie).

3. Diagnosticul și metodele de investigare

• Astmul bronșic este diagnosticat printr-o serie de teste pulmonare și alergologice, cum ar fi spirometria, testul de provocare bronșică și testele de alergie. Spirometria este folosită pentru a măsura capacitatea respiratorie și pentru a detecta obstrucția căilor respiratorii, iar testul de provocare bronșică ajută la identificarea sensibilității bronhiilor la diferiți factori. De asemenea, medicul poate recomanda o radiografie toracică pentru a exclude alte afecțiuni respiratorii.
• Astmul cardiac este diagnosticat prin evaluarea funcției cardiace și prin detectarea semnelor de insuficiență cardiacă și edem pulmonar. Efectuarea unei ecocardiografii este esențială pentru a evalua structura și funcția inimii și pentru a determina gradul de insuficiență cardiacă. Alte investigații includ radiografia toracică, care poate arăta congestia pulmonară, și electrocardiograma (ECG), care poate evidenția anomalii în ritmul cardiac. Analizele de sânge pot fi, de asemenea, utile pentru a detecta niveluri crescute de peptide natriuretice, care indică insuficiența cardiacă.

4. Tratamentul și abordările terapeutice

• Astmul bronșic este tratat prin administrarea de bronhodilatatoare și corticosteroizi inhalatori. Bronhodilatatoarele acționează rapid pentru a relaxa mușchii bronșici și a dilata căile respiratorii, ameliorând simptomele de obstrucție. Corticosteroizii inhalatori au un efect antiinflamator, reducând inflamația cronică a căilor respiratorii și prevenind astfel apariția crizelor de astm. În cazul unui astm bronșic sever, medicul poate recomanda și administrarea de corticosteroizi sistemici sau imunoterapie pentru reducerea sensibilității la alergeni.
• Astmul cardiac necesită tratament axat pe gestionarea insuficienței cardiace și a congestiei pulmonare. Tratamentul include diuretice, care ajută la eliminarea excesului de lichid din organism și reduc presiunea asupra plămânilor. Medicamentele care îmbunătățesc funcția cardiacă, cum ar fi inhibitorii enzimei de conversie a angiotensinei (IECA) sau beta-blocantele, sunt, de asemenea, prescrise pentru a reduce sarcina asupra inimii și pentru a controla simptomele insuficienței cardiace. În cazurile severe, poate fi necesară administrarea de oxigen suplimentar sau internarea în spital pentru monitorizare și tratament intensiv.

5. Complicațiile și prognosticul

• Astmul bronșic, dacă nu este gestionat corespunzător, poate duce la complicații severe, cum ar fi crize de astm severe (status asthmaticus), care necesită tratament de urgență. De asemenea, inflamația cronică a bronhiilor poate duce, în timp, la remodelarea căilor respiratorii și la reducerea capacității pulmonare, cauzând boli pulmonare obstructive cronice (BPOC). Prognosticul este, în general, favorabil dacă boala este tratată și monitorizată corespunzător, iar pacientul evită factorii declanșatori.
• Astmul cardiac, fiind o manifestare a insuficienței cardiace, are un prognostic dependent de gradul de severitate a insuficienței și de gestionarea bolii de bază. Complicațiile astmului cardiac includ agravarea insuficienței cardiace, edem pulmonar acut și creșterea riscului de deces cardiovascular. Prognosticul este influențat de capacitatea pacientului de a urma tratamentul pentru insuficiența cardiacă și de a menține un stil de viață care să reducă efortul inimii.

6. Diferențele în prevenție și management pe termen lung

• Astmul bronșic necesită un management pe termen lung, axat pe evitarea factorilor declanșatori și monitorizarea periodică a funcției pulmonare. Educarea pacientului este esențială, astfel încât acesta să știe cum să își gestioneze simptomele și să utilizeze corect inhalatoarele. Medicul poate recomanda un plan de acțiune personalizat care să includă pașii de urmat în cazul unei crize și un regim de tratament de întreținere cu corticosteroizi inhalatori. Prevenția se concentrează pe evitarea alergenilor și a altor factori iritanți și pe menținerea unui stil de viață sănătos.
• Astmul cardiac necesită o gestionare atentă a insuficienței cardiace, iar prevenția se axează pe îmbunătățirea funcției cardiace și pe reducerea riscului de agravare a congestiei pulmonare. Pacientul trebuie să urmeze un regim alimentar sărac în sodiu pentru a reduce retenția de lichide și să respecte recomandările privind activitatea fizică moderată și monitorizarea greutății. Medicamentele pentru insuficiență cardiacă trebuie administrate regulat, iar monitorizarea constantă a simptomelor permite intervenția rapidă în caz de agravare.

Diferența fundamentală dintre astmul bronșic și astmul cardiac rezidă în originea și mecanismele acestor afecțiuni. Astmul bronșic este o boală inflamatorie a căilor respiratorii, declanșată de factori alergeni sau iritanți, în timp ce astmul cardiac este o formă de insuficiență respiratorie cauzată de congestia plămânilor din cauza unei insuficiențe cardiace. Tratamentul fiecărei afecțiuni este specific, orientat pe controlul inflamației și dilatarea bronhiilor în cazul astmului bronșic, respectiv pe îmbunătățirea funcției cardiace și reducerea congestiei pulmonare în cazul astmului cardiac. Distincția corectă între cele două este esențială pentru un tratament adecvat, iar monitorizarea regulată și gestionarea atentă a fiecărei afecțiuni contribuie la prevenirea complicațiilor și la menținerea unei calități bune a vieții pentru pacienți.