Diferența dintre vocale și semivocale constă în modul în care sunt produse, în durata și intensitatea sunetului, precum și în rolul lor fonologic în cuvinte. Deși ambele sunt sunete sonore, adică sunete care implică vibrarea corzilor vocale, ele au funcții diferite în structura silabelor și în modul de articulare. În esență, vocalele sunt sunetele centrale și de bază ale unei silabe, în timp ce semivocalele sunt sunete intermediare, mai scurte și mai puțin intense, care însoțesc de obicei vocalele, fără a forma singure silabe.

1. Vocalele: Definiție și caracteristici

Vocalele sunt sunete sonore care sunt produse fără niciun obstacol semnificativ în tractul vocal, ceea ce permite aerului să treacă liber prin gură. Ele sunt sunetele esențiale în structura unei silabe și, în majoritatea limbilor, fiecare silabă conține cel puțin o vocală. În română, vocalele de bază sunt a, e, i, o, u și, în unele cazuri, ă.

a. Articularea vocalelor

Vocalele sunt produse prin poziționarea limbii, deschiderea gurii și mișcările buzelor, fără a exista un obstacol care să blocheze sau să frâneze aerul. Spre deosebire de consoane, care sunt caracterizate prin închiderea sau restricționarea fluxului de aer în cavitatea bucală, vocalele sunt sunete neobstrucționate.

Factorii principali care influențează producerea vocalelor sunt:

• Înălțimea limbii: Aceasta determină dacă vocala este înaltă (cum ar fi i și u) sau joasă (cum ar fi a).
• Poziția limbii în gură: Aceasta determină dacă vocala este anterioară (produse în partea din față a gurii, cum ar fi e și i) sau posterioară (produse în partea din spate a gurii, cum ar fi o și u).
• Rotunjirea buzelor: Vocalele pot fi rotunjite (cum ar fi o și u) sau nerotunjite (cum ar fi a și e).

b. Rolul vocalelor în silabe

Vocalele sunt nucleul silabei, ceea ce înseamnă că ele sunt cele mai importante și centrale sunete ale unei silabe. Într-o silabă, o vocală este elementul principal în jurul căruia se organizează alte sunete (de obicei consoane sau semivocale). De exemplu, în cuvântul „casa”, a este vocala din ambele silabe „ca” și „sa”, fiind elementul fundamental în structura silabei.

c. Funcțiile fonologice ale vocalelor

Vocalele joacă un rol esențial în fonologie, fiind implicate în procese precum armonia vocalică, asimilarea și reducerea vocalică. În multe limbi, modificarea vocalelor poate schimba înțelesul cuvintelor, un fenomen numit alternanță vocalică. De exemplu, în română, diferențele de vocală între „cartă” și „carte” modifică complet semnificația cuvintelor.

2. Semivocalele: Definiție și caracteristici

Semivocalele sunt sunete intermediare între vocale și consoane. Ele sunt produse într-un mod similar vocalelor, dar sunt mai scurte, mai puțin intense și nu pot constitui nucleul unei silabe singure, ca vocalele. Semivocalele în română sunt [j] și [w], care corespund aproximativ sunetelor din i și u atunci când sunt folosite într-un context care nu le permite să fie nucleul silabei.

a. Articularea semivocalelor

Semivocalele sunt produse printr-o poziționare a limbii și a buzei similară cu cea folosită pentru producerea vocalelor, dar cu o ușoară îngustare a canalului vocal, fără a ajunge la o constricție completă. Această mică restricție împiedică semivocalele să fie la fel de deschise sau sonore ca vocalele.

• [j] este o semivocală anterioară, palatală, care corespunde vocalei i atunci când aceasta este folosită într-o poziție nesilabică, ca în cuvintele „iarbă” sau „piatră”. Se pronunță cu limba ridicată aproape de palat, similar cu i, dar nu este suficient de sonoră pentru a forma singură o silabă.
• [w] este o semivocală posterioară, labiovelară, corespondentă vocalei u în poziții nesilabice, cum ar fi în cuvântul „ouă”. Aceasta implică rotunjirea buzelor și poziționarea limbii ca pentru vocala u, dar durata și intensitatea sunetului sunt reduse.

b. Rolul semivocalelor în silabe

Semivocalele nu pot constitui nucleul silabei; ele apar doar în combinație cu vocalele și ajută la formarea diftongilor și triftongilor. Într-un diftong, o vocală este nucleul silabei, iar semivocala însoțește această vocală, formând o unitate fonetică. De exemplu:

• În cuvântul „taină”, ai formează un diftong, în care a este nucleul (vocala principală), iar i funcționează ca semivocală [j].
• În cuvântul „ouă”, ou formează un diftong, unde o este vocala principală, iar u funcționează ca semivocală [w].

c. Funcțiile fonologice ale semivocalelor

Semivocalele au un rol important în formarea diftongilor și triftongilor, contribuind la structura și diversitatea silabelor în limbă. De asemenea, ele ajută la fluiditatea și eufonia limbajului, legând vocalele și consoanele într-o manieră armonioasă. În multe limbi, semivocalele sunt esențiale pentru menținerea ritmului și a melodiei vorbirii, fără a încărca silabele cu consoane suplimentare.

3. Diferențele esențiale între vocale și semivocale

a. Funcția în silabe

• Vocalele constituie nucleul silabei, fiind sunetele cele mai importante care formează centrul unei silabe. Ele pot apărea singure și pot forma silabe complete, cum ar fi în cuvintele monosilabice „da” sau „nu”.
• Semivocalele nu pot constitui nucleul unei silabe și apar doar în combinație cu vocale, în cadrul diftongilor sau triftongilor. Ele sunt sunete de tranziție, mai puțin proeminente decât vocalele și întotdeauna însoțesc o vocală într-o silabă.

b. Durata și intensitatea sunetului

• Vocalele au o durată și o intensitate mai mare decât semivocalele. Ele sunt sunete deschise și sonore, care pot dura mai mult și au un impact fonetic mai puternic în structurarea cuvintelor.
• Semivocalele au o durată mai scurtă și sunt mai puțin intense decât vocalele. Ele sunt sunete tranzitorii care nu au capacitatea de a susține o silabă de unele singure.

c. Articularea

• Vocalele sunt produse fără restricții în fluxul de aer, permițând aerului să curgă liber prin tractul vocal, iar sunetele sunt complet sonore.
• Semivocalele sunt produse cu o ușoară restricționare a fluxului de aer, dar nu la fel de semnificativă ca în cazul consoanelor. Ele au o articulare intermediară între vocale și consoane.

d. Funcția fonologică

• Vocalele au un rol esențial în formarea silabelor și determină ritmul și accentuarea cuvintelor, fiind sunete stabile și independente din punct de vedere fonologic.
• Semivocalele sunt subordonate vocalelor și nu funcționează ca sunete independente, contribuind la fluiditatea și tranzițiile fonetice în diftongi și triftongi.

Diferența fundamentală dintre vocale și semivocale constă în rolul lor fonetic și fonologic în cuvinte. Vocalele sunt sunete deschise, care formează nucleul silabei, având o durată și o intensitate mare. În schimb, semivocalele sunt sunete de tranziție, mai scurte și mai puțin intense, care nu pot constitui singure o silabă și sunt întotdeauna asociate cu vocale, ajutând la formarea diftongilor și triftongilor. Ambele tipuri de sunete sunt esențiale pentru diversitatea și complexitatea limbajului, dar au funcții și proprietăți distincte.