Din punct de vedere istoric, nu există un singur inventator sau o singură persoană care să fi descoperit rigla, ci mai mulți oameni importanti în evoluția acestei unelte de măsurat.
Primele forme de riglă au fost găsite în Egiptul Antic, unde erau utilizate pentru a marca suprafețele pe pereții templelor. Aceste rigle erau făcute din lemn și aveau dimensiuni variabile, de la 30 la 50 de centimetri.
În secolul al II-lea î.Hr., grecii au început să folosească rigla pentru a măsura distanțele și pentru a trasa linii. Aceste rigle erau făcute din metale precum bronzul sau fierul, iar dimensiunile lor erau mai precise și mai uniforme decât cele din lemn.
Cu timpul, rigla a evoluat și a fost folosită în diferite domenii, cum ar fi arhitectura, ingineria sau desenul tehnic. În secolul al XVI-lea, matematicianul german Martin Waldseemüller a introdus conceptul de diviziuni măsurate pe riglă, ceea ce a dus la o mai mare precizie în măsurarea lungimilor.
În secolul al XVII-lea, francezul Jean-Baptiste Colbert a fost primul care a standardizat dimensiunile riglei, stabilind că aceasta trebuie să aibă o lungime de două ori mai mare decât lățimea și să fie împărțită în 100 de unități egale. De asemenea, a fost adăugată și o scară pentru măsurarea unghiurilor.
Cu toate acestea, în secolul al XIX-lea, inginerul englez George Adams a creat prima riglă flexibilă, făcută dintr-un material plastic numit celuloid. Aceasta a permis o măsurare mai ușoară a unghiurilor și a permis și obținerea unor modele și desene curbe, lucru imposibil până atunci cu riglele rigide.
Astfel, nu există un singur inventator al riglei, ci o serie de persoane care au adăugat îmbunătățiri și au ajutat la evoluția acestei unelte importante în viața de zi cu zi. Rigla este folosită și în prezent pentru diferite activități, de la măsurători tehnice până la activități creative, precum arta sau hobby-urile.