Energia nucleară este una dintre cele mai controversate și complexe forme de energie cunoscută de omenire. Deși este folosită în prezent în mai mult de 30 de țări și reprezintă aproximativ 10% din necesarul global de energie electrică, puțini sunt cei care cunosc adevărata istorie a descoperirii acestei forme de energie și a celor care au contribuit la dezvoltarea ei. Așadar, în acest articol vom explora povestea descoperirii energiei nucleare și a celor care au jucat un rol important în această îndelungată călătorie.

Originea energiei nucleare poate fi datată în secolul al XIX-lea, când fizicianul francez Henri Becquerel a descoperit radioactivitatea, fenomenul prin care anumite elemente emiteau radiații. Această descoperire a fost dezvoltată mai departe de polonezul Marie Curie, care a studiat mai multe elemente radioactive și a descoperit două noi elemente: poloniul și radiul. Deși la acea vreme nu se cunoștea încă potențialul acestor elemente, aceste descoperiri au reprezentat un pas enorm înainte în înțelegerea fenomenului de radioactivitate.

În anul 1905, Albert Einstein a prezentat lumii celebrul său articol „E=mc2”, care a schimbat complet percepția asupra materiei și energiei și a avut un impact semnificativ asupra cercetărilor din domeniul fizicii. Această descoperire a lui Einstein a fost crucială în dezvoltarea teoriei nucleare și a deschis ușa către posibilitatea obținerii unei cantități imense de energie prin fisiunea nucleelor atomilor.

Pe parcursul ultimului deceniu al secolului al XIX-lea, fizicienii au început să realizeze că anumite elemente radioactive, cum ar fi uraniul, ar putea elibera o cantitate imensă de energie în timpul procesului de descompunere atomică. În 1934, fizicianul italian Enrico Fermi a descoperit că bombardarea uraniului cu neutroni poate duce la o reacție în lanț, procesul prin care mai mulți neutroni eliberați din uraniul „împușcat” ar putea lovi alți nuclei, eliberând mai multă energie și astfel ar putea continua un ciclu constant.

Această descoperire a fost pusă în practică în anul 1942, când un grup de cercetători de la Universitatea din Chicago, sub conducerea lui Fermi, a reușit să declanșeze prima reacție nucleară în lanț controlată cu succes. Această realizare a pus bazele dezvoltării bombei atomice, care avea să fie folosită în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Probabil cel mai cunoscut savant care a jucat un rol important în dezvoltarea energiei nucleare este fizicianul american J. Robert Oppenheimer. El a condus echipa de cercetare care a dezvoltat și a testat prima bombă atomică în cadrul Proiectului Manhattan. După ce a fost folosită această armă teribilă în Japonia în 1945, comunitatea științifică s-a confruntat cu o serie de dileme morale și etice în ceea ce privește energia nucleară.

Cercetările s-au încheiat în mare măsură pe probleme de securitate și dezvoltare a armelor nucleare în anii următori, însă în anii 1950 și 1960 au avut loc progrese semnificative în domeniul energiei nucleare pentru producția de electricitate. Prima centrală nucleară pentru producerea de energie electrică a fost inaugurată în Rusia în anul 1954, iar în prezent există peste 440 de centrale nucleare în lume, care asigură peste 10% din necesarul global de energie electrică.

În concluzie, descoperirea energiei nucleare a reprezentat un punct de cotitură în istoria omenirii, cu beneficii și riscuri majore. De la descoperirea radioactivității și a teoriei relativității la prima reacție nucleară în lanț și dezvoltarea armelor nucleare, mai mulți oameni au jucat un rol esențial în dezvoltarea acestui domeniu. Cu toate acestea, energia nucleară rămâne una dintre cele mai controversate forme de energie și este în continuare subiect de dezbatere intensă în ceea ce privește impactul său asupra mediului și a societății.