Diferența dintre șiiți și suniți reprezintă una dintre cele mai semnificative diviziuni religioase și politice din interiorul Islamului. Deși ambele grupuri împărtășesc convingeri fundamentale comune privind credința în Allah și Profetul Muhammad, precum și respectarea Coranului și a tradițiilor profetice, ele diferă în privința interpretării religioase, practicilor și, mai ales, în ceea ce privește succesiunea de lideri după moartea Profetului Muhammad. În acest text, vom explora detaliat originile, diferențele doctrinare și politice, precum și influențele istorice și contemporane ale acestor două ramuri principale ale Islamului.

1. Originea diviziunii dintre șiiți și suniți

Divizarea dintre șiiți și suniți își are originea imediat după moartea Profetului Muhammad în anul 632 d.Hr., atunci când comunitatea islamică (Umma) a fost confruntată cu întrebarea crucială a succesiunii: cine va conduce comunitatea musulmană în absența Profetului?

• Suniții consideră că liderul comunității musulmane, cunoscut sub numele de calif, ar trebui să fie ales dintre companionii apropiați ai Profetului, pe baza capacităților lor politice și administrative. Prima alegere a fost Abu Bakr, unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai Profetului și socrul său, care a devenit primul calif. Acest punct de vedere se bazează pe ideea că liderul politic și religios al musulmanilor nu trebuie să fie neapărat un membru al familiei Profetului.
• Șiiții, în schimb, consideră că liderul legitim al comunității islamice trebuia să fie Ali ibn Abi Talib, vărul și ginerele Profetului Muhammad. Potrivit șiiților, conducerea trebuia să fie ereditară și să rămână în linia de descendență a Profetului, considerându-l pe Ali ca fiind primul imam legitim, ales de Allah prin voința divină. De aici derivă și numele „șiiți”, care provine din expresia „Shiat Ali”, adică „Partidul lui Ali” sau „susținătorii lui Ali”.

2. Diferențe doctrinare și teologice

Deși ambele ramuri urmează învățăturile fundamentale ale Islamului, există diferențe teologice importante între șiiți și suniți.

• Succesiunea și autoritatea religioasă:
  • Suniții cred că cei patru califi „drept-călăuziți” (Abu Bakr, Omar, Uthman și Ali) au fost conducători legitimi ai comunității musulmane și că succesiunea acestora ar trebui să fie pe criterii de consens al comunității. Ei nu cred că liderul religios trebuie să fie neapărat descendent direct din Profet, ci un membru al comunității musulmane ales pe baza meritelor sale.
  • Șiiții, în schimb, cred că doar descendenții direcți ai Profetului Muhammad prin Ali și soția sa, Fatima (fiica Profetului), au dreptul de a conduce comunitatea islamică. Acești lideri sunt numiți imami, și sunt considerați a fi infailibili și călăuziți divin, având o autoritate spirituală și religioasă mai mare decât oricine altcineva în comunitate.
• Conceptul de imam:
  • Pentru suniți, un imam este în principal un lider al rugăciunii într-o moschee sau un învățător religios respectat. El este un simplu muritor care îndeplinește funcții religioase în cadrul comunității.
  • Pentru șiiți, imamul are o semnificație mult mai profundă. El nu este doar un lider religios, ci o figură infailibilă și divin aleasă care posedă o înțelegere superioară a învățăturilor islamice și are autoritatea de a interpreta voința lui Allah. Șiiții cred într-o linie de 12 imami (în cazul șiiților majoritari numiți și imamismul „Twelver”), ultimul dintre aceștia fiind considerat a fi „Imamul ascuns”, care va reapărea la sfârșitul lumii ca Mahdi (Mântuitorul) pentru a restabili dreptatea.
• Hadithurile (tradițiile profetice):
  • Ambele grupuri recunosc importanța hadithurilor (relatări despre vorbele și faptele Profetului Muhammad), dar acceptă colecții diferite. Suniții se bazează pe colecțiile de hadithuri ale lui Bukhari și Muslim, considerate a fi cele mai autentice, în timp ce șiiții au propriile lor colecții de hadithuri, care includ și relatări transmise de familia Profetului și de urmașii lui Ali.

3. Practicile religioase

Deși ambele ramuri ale Islamului împărtășesc principalele practici islamice, cum ar fi rugăciunea, postul în timpul lunii Ramadan, pelerinajul la Mecca și plata zakatului (caritatea obligatorie), există unele diferențe în modalitatea de practicare a acestora.

• Rugăciunea (Salat):
  • Suniții efectuează cinci rugăciuni zilnice la momente specifice ale zilei.
  • Șiiții își pot grupa rugăciunile în trei momente ale zilei, combinând rugăciunile de la prânz și după-amiază și pe cele de seară și noapte. Această flexibilitate este permisă în tradiția șiitică, bazată pe relatări ale imamilor.
• Ashura:
  • Ashura este o zi de doliu specială pentru șiiți, care comemorează moartea lui Imam Husayn, nepotul Profetului Muhammad și fiul lui Ali, în bătălia de la Karbala (680 d.Hr.). Aceasta este considerată una dintre cele mai tragice și importante momente din istoria șiită și este marcată prin procesiuni de doliu, rugăciuni și, în unele cazuri, autoflagelări pentru a retrăi suferința lui Husayn.
  • Pentru suniți, Ashura este, de asemenea, o zi importantă, dar este privită mai mult ca un moment de post și mulțumire pentru eliberarea lui Moise și a poporului său din Egipt.
• Pelerinajul la Karbala:
  • Pe lângă pelerinajul obligatoriu la Mecca (Hajj), șiiții consideră pelerinajul la mormântul lui Imam Husayn din Karbala, Irak, ca având o mare semnificație spirituală. Acest pelerinaj, numit Arbaeen, marchează sfârșitul celor 40 de zile de doliu după moartea lui Husayn și este una dintre cele mai mari procesiuni religioase din lume, atrăgând milioane de pelerini în fiecare an.

4. Structura religioasă și autoritatea clericală

• Suniții au o structură religioasă descentralizată. Ei nu au o ierarhie clericală formală și recunosc mai mulți învățători și savanți religioși care interpretează legea islamică (Sharia) și predau în moschei. Acești lideri religioși nu au o autoritate infailibilă și sunt adesea organizați în școli juridice (madhhab) diferite, precum Hanafi, Maliki, Shafi'i și Hanbali.
• Șiiții au o structură religioasă mai ierarhizată, în care marja'ii (savanții de rang înalt) și ayatollahii joacă un rol esențial. Acești lideri religioși au o mare influență asupra comunității, iar deciziile și interpretările lor juridice sunt considerate aproape obligatorii pentru adepți. Unii dintre ei sunt considerați „marja' al-taqlid” (surse de emulare), adică sunt figuri religioase care trebuie urmate de credincioși în interpretarea legii și a învățăturilor islamice.

5. Distribuția geografică și influența politică

• Suniții reprezintă aproximativ 85-90% din totalul musulmanilor la nivel mondial. Sunt majoritari în majoritatea țărilor islamice, inclusiv în Arabia Saudită, Turcia, Egipt, Pakistan și Indonezia.
• Șiiții constituie aproximativ 10-15% din populația musulmană globală, fiind majoritari în Iran, Irak și Azerbaidjan. De asemenea, există comunități importante de șiiți în Liban, Siria, Yemen și Bahrein.
• Conflictul politic dintre șiiți și suniți a fost accentuat de-a lungul istoriei de rivalitățile geopolitice, cum ar fi competiția dintre Arabia Saudită (sunniți) și Iran (șiiți) pentru influență în Orientul Mijlociu. Disputele religioase au fost adesea combinate cu conflicte politice și militare, cum ar fi războiul dintre Iran și Irak în anii 1980 și mai recentul război civil din Siria, unde taberele sunite și șiite sprijină facțiuni rivale.

Deși ambele ramuri, șiiții și suniții, împărtășesc aceleași fundamente religioase, diferențele lor istorice, doctrinare și politice au dus la evoluția a două tradiții distincte în cadrul Islamului. Suniții susțin o interpretare mai descentralizată a Islamului, în care conducerea este aleasă de comunitate, în timp ce șiiții consideră că doar descendenții direcți ai Profetului Muhammad, prin linia lui Ali, au dreptul să conducă, oferindu-le acestora o autoritate religioasă divină. Aceste diferențe au modelat nu doar structura religioasă și socială a comunităților respective, dar au și influențat semnificativ politica și dinamica geopolitică în multe țări islamice.