Diferența dintre creditele de angajament și creditele bugetare este una fundamentală în ceea ce privește gestionarea finanțelor publice, deoarece fiecare dintre aceste categorii are un rol distinct în procesul bugetar al statului sau al altor entități publice. Deși ambii termeni sunt utilizați în contextul finanțelor publice, creditele de angajament se referă la angajarea viitoare a resurselor financiare pentru proiecte sau cheltuieli, în timp ce creditele bugetare reprezintă sumele efectiv alocate și autorizate pentru a fi cheltuite într-un exercițiu bugetar curent. Să explorăm în detaliu diferențele și implicațiile fiecărei categorii.
1. Definiție și concept
Credite de angajament
Creditele de angajament reprezintă limitele maxime până la care o autoritate publică poate angaja cheltuieli viitoare pentru proiecte sau contracte care se vor desfășura pe o perioadă mai lungă de timp, de obicei dincolo de exercițiul bugetar curent. Practic, aceste credite permit instituțiilor publice să își asume obligații financiare pentru cheltuieli care urmează a fi efectuate în viitor, dar fără ca plățile să fie făcute imediat.
- Angajamente pentru cheltuieli viitoare: Creditele de angajament autorizează o instituție să semneze contracte sau să inițieze proiecte care presupun plăți eșalonate în timp. Cheltuielile efective vor fi realizate ulterior, pe parcursul mai multor exerciții bugetare.
- Nu implică cheltuieli imediate: Creditele de angajament nu presupun plăți directe sau imediate. Ele reprezintă doar permisiunea de a contracta obligații de plată care vor fi onorate ulterior, prin credite bugetare alocate în anii următori.
- Flexibilitate pe termen lung: Prin folosirea creditelor de angajament, guvernul sau instituțiile publice pot implementa proiecte de mare anvergură, cum ar fi lucrările de infrastructură, care necesită alocări financiare importante și perioade lungi de execuție, fără a afecta în mod direct bugetul curent.
Credite bugetare
Creditele bugetare reprezintă sumele aprobate în mod oficial prin legea bugetară anuală, care sunt autorizate pentru a fi cheltuite în cadrul unui anumit exercițiu bugetar. Acestea reflectă alocările efective de fonduri pentru cheltuielile publice curente, fie că este vorba de salarii, achiziții de bunuri și servicii, transferuri sociale sau investiții.
- Autorizare pentru cheltuieli imediate: Creditele bugetare sunt fondurile efective care sunt disponibile pentru a fi cheltuite într-un anumit an fiscal. Ele sunt alocate în funcție de prioritățile guvernamentale și de cerințele instituțiilor publice.
- Responsabilitate pentru cheltuieli curente: Creditele bugetare reflectă cheltuielile reale care se vor efectua în anul respectiv, și orice cheltuieli care depășesc aceste sume trebuie să fie autorizate prin acte normative suplimentare sau revizuiri bugetare.
- Control asupra cheltuielilor: Creditele bugetare sunt un instrument-cheie pentru gestionarea resurselor publice și sunt strict reglementate pentru a asigura că plățile sunt făcute în conformitate cu legislația bugetară. Ele asigură că statul sau instituțiile publice nu cheltuiesc mai mult decât au fost autorizate de către Parlament.
2. Diferențele esențiale între credite de angajament și credite bugetare
1. Natura financiară și temporară
- Creditele de angajament reprezintă angajamente viitoare, fiind utilizate pentru a iniția contracte și proiecte care se vor întinde pe mai multe exerciții bugetare. Ele nu implică o cheltuială imediată și permit autorităților publice să își asume obligații de plată pentru anii următori.
- Creditele bugetare, în schimb, reprezintă sume efective care pot fi cheltuite în anul fiscal curent. Acestea sunt alocări financiare care trebuie utilizate în limitele unui exercițiu bugetar anual și sunt destinate acoperirii cheltuielilor curente și imediate.
2. Rolul în execuția bugetară
- Creditele de angajament sunt utilizate pentru a permite contractarea unor cheltuieli pe termen lung. De exemplu, în cazul unui proiect de infrastructură care se întinde pe cinci ani, creditele de angajament permit instituției publice să încheie un contract care presupune plăți în fiecare an, chiar dacă plățile efective se vor face în baza creditelor bugetare din anii următori.
- Creditele bugetare sunt cele care autorizează plățile efective din fondurile publice în exercițiul bugetar curent. Ele acoperă cheltuielile pentru salarii, achiziții de bunuri și servicii, subvenții și alte cheltuieli care trebuie realizate imediat.
3. Obligațiile și limitele financiare
- Creditele de angajament sunt folosite pentru a planifica cheltuielile viitoare, fără a afecta neapărat bugetul imediat. De aceea, ele permit mai multă flexibilitate în planificarea pe termen lung a resurselor publice. Totuși, angajarea unor astfel de credite presupune că instituțiile publice trebuie să se asigure că în anii următori vor dispune de fondurile necesare pentru a onora aceste angajamente.
- Creditele bugetare sunt sumele care trebuie cheltuite în mod responsabil și conform legislației, în cadrul exercițiului bugetar curent. Aceste credite sunt limitate la sumele aprobate prin bugetul anual și sunt destinate plăților imediate. Depășirea acestor credite poate duce la deficite bugetare sau la necesitatea unor rectificări bugetare.
4. Impact asupra datoriei publice și gestiunii financiare
- Creditele de angajament permit guvernelor să contracteze cheltuieli mari pe perioade mai lungi de timp, cum ar fi investițiile în infrastructură sau alte proiecte majore. Aceste credite nu creează imediat datorii publice, dar angajamentele financiare asumate pe termen lung pot influența politica fiscală și pot necesita alocări suplimentare în viitor.
- Creditele bugetare, pe de altă parte, afectează imediat balanța financiară a bugetului anual, deoarece reprezintă sume care vor fi cheltuite în exercițiul fiscal curent. În funcție de utilizarea lor, ele pot avea un impact direct asupra deficitului bugetar sau excedentului dintr-un an fiscal.
5. Procesul decizional și alocarea resurselor
- Creditele de angajament sunt aprobate pentru a oferi autorităților flexibilitatea de a angaja cheltuieli pe termen lung, dar aceste angajamente nu pot fi transformate în plăți decât dacă există credite bugetare alocate în bugetul anual. Acest lucru înseamnă că angajamentele financiare viitoare trebuie să fie susținute de planuri bugetare solide pe termen lung.
- Creditele bugetare sunt aprobate anual de către Parlament și reflectă alocările financiare care vor fi utilizate în mod efectiv în anul respectiv. Ele sunt gestionate cu strictețe, pentru a asigura că statul își onorează obligațiile financiare fără a depăși resursele disponibile.
3. Exemple de utilizare în practică
Credite de angajament
Un exemplu clasic de utilizare a creditelor de angajament este în cazul unui proiect de construcție a unei autostrăzi, care se întinde pe o perioadă de cinci ani. Ministerul Transporturilor poate să angajeze un contract cu un constructor, angajându-se să plătească o anumită sumă în fiecare an, pe baza creditelor de angajament. Deși contractul este semnat în anul curent, plățile efective vor fi realizate anual, în funcție de alocările de credite bugetare din bugetul fiecărui an.
Credite bugetare
Pe de altă parte, creditele bugetare sunt utilizate pentru cheltuielile care se efectuează imediat. De exemplu, cheltuielile curente ale unei instituții publice, cum ar fi plata salariilor funcționarilor sau achiziția de echipamente pentru spitale, se fac din creditele bugetare alocate în bugetul pe anul respectiv. Dacă o instituție publică are alocate credite bugetare pentru un anumit proiect în anul curent, acestea trebuie cheltuite în mod responsabil în perioada respectivă.
Diferența esențială dintre creditele de angajament și creditele bugetare constă în orizontul temporal și în tipul de obligație pe care îl implică fiecare categorie. Creditele de angajament permit autorităților publice să contracteze cheltuieli și să angajeze resurse pentru viitor, în timp ce creditele bugetare reprezintă sumele efective disponibile pentru cheltuieli imediate în cadrul unui exercițiu bugetar anual. Ambele tipuri de credite joacă un rol crucial în buna gestionare a finanțelor publice, permițând o planificare eficientă pe termen lung, dar și o execuție responsabilă a cheltuielilor publice în fiecare an fiscal.