Diferența dintre comunism și socialism constă în principal în gradul de control al statului, proprietatea asupra mijloacelor de producție și modul de distribuire a resurselor. Deși ambele ideologii politice și economice își propun să reducă inegalitatea și să asigure o distribuție mai echitabilă a bogăției, ele diferă în mijloacele prin care încearcă să atingă aceste obiective și în viziunea finală asupra societății.
Socialismul este o ideologie economică și politică care promovează proprietatea colectivă sau de stat asupra principalelor mijloace de producție (fabrici, terenuri, resurse naturale) și o distribuție echitabilă a bogăției. Într-o economie socialistă, statul sau comunitatea deține și controlează resursele majore, în timp ce există încă loc pentru inițiativa privată și proprietatea personală, în special în sectoarele mai mici ale economiei.
Comunismul este o formă extremă de socialism, care își propune să atingă o societate în care proprietatea privată este complet eliminată, iar toate mijloacele de producție și resursele sunt deținute și administrate în mod colectiv de către societate, fără clase sociale și fără un stat tradițional. În comunismul ideal, distribuția resurselor se face pe principiul „fiecare după capacități, fiecăruia după nevoi”, ceea ce presupune o egalitate totală în accesul la resurse și bunuri.
Într-o economie socialistă, proprietatea asupra mijloacelor de producție este mixtă. Statul deține și controlează industriile majore, cum ar fi energia, transporturile, telecomunicațiile, sănătatea și educația, dar există loc și pentru proprietate privată, în special în întreprinderile mici și în anumite sectoare de producție.
În comunism, toate mijloacele de producție sunt deținute de întreaga societate în mod colectiv. Proprietatea privată este complet eliminată, iar economia este planificată centralizat, fără un sector privat. În această societate, resursele sunt alocate pe baza nevoilor și nu a cererii și ofertei de pe piață.
În socialism, distribuția resurselor este realizată printr-o combinație între piață și intervenția statului. Statul implementează politici sociale care să asigure o redistribuire echitabilă a bogăției, prin instrumente precum:
Socialismul acceptă ideea că diferențele de venituri pot exista, dar acestea ar trebui să fie moderate și controlate, astfel încât să nu creeze inegalități majore între clasele sociale.
Comunismul urmărește o egalitate absolută în distribuirea resurselor. Toți membrii societății ar trebui să primească bunuri și servicii în funcție de nevoile lor, iar fiecare ar trebui să contribuie la producerea acestora după capacitățile sale. Ideea de recompensă materială pentru muncă ar dispărea, deoarece toată activitatea ar fi efectuată pentru binele comun, nu pentru profit sau câștig personal.
În socialism, statul joacă un rol central în administrarea economiei și în redistribuirea resurselor. Statul intervine pentru a reglementa piața și pentru a corecta inegalitățile produse de sistemul capitalist. În teorie, statul socialist acționează în interesul cetățenilor, asigurându-se că bogăția este redistribuită echitabil și că serviciile publice sunt accesibile tuturor.
În comunismul ideal, statul ar trebui să dispară complet odată ce toate clasele sociale și toate inegalitățile au fost eliminate. Marxismul prevede că, după o perioadă de dictatură a proletariatului (în care statul ar controla mijloacele de producție pentru a proteja interesele clasei muncitoare), statul nu va mai fi necesar. În comunismul pur, autoguvernarea ar fi gestionată de comunități și colectivități, fără ierarhii politice.
Socialismul este adesea văzut ca o etapă intermediară între capitalism și comunism, fiind o formă de organizare mai puțin radicală. De multe ori, socialismul este implementat prin mijloace democratice (cum ar fi alegerile politice) sau prin reforme graduale. Statul intervine pentru a limita excesele pieței libere, dar economia rămâne mixtă și parțial bazată pe piață.
Comunismul, conform teoriei marxiste, nu poate fi atins decât printr-o revoluție care să înlăture complet capitalismul și proprietatea privată. Tranziția de la capitalism la comunism implică o perioadă de dictatură a proletariatului, în care clasa muncitoare preia controlul asupra statului și a economiei, înainte de dispariția statului.
Socialismul a fost implementat în diverse forme în multe țări. În Europa, multe state au adoptat modele social-democrate, care combină capitalismul cu un sistem puternic de protecție socială. Țări precum Suedia, Norvegia și Danemarca au economii socialiste moderne, în care guvernele joacă un rol semnificativ în redistribuirea bogăției și furnizarea de servicii publice.
Comunismul a fost încercat în țări precum Uniunea Sovietică, China, Cuba și Coreea de Nord, dar în niciunul dintre aceste cazuri nu s-a ajuns la comunismul ideal descris de Marx. Aceste regimuri au adoptat un model centralizat și autoritativ, cunoscut ca comunism de stat, în care statul a deținut toate mijloacele de producție. Regimurile comuniste au fost caracterizate de controlul autoritar și de planificarea economică centralizată, dar s-au confruntat cu numeroase probleme, inclusiv stagnare economică, lipsa de inovație și opresiune politică.
Socialismul și comunismul sunt ambele ideologii economice și politice care caută să reducă inegalitățile economice, dar diferă semnificativ în modul în care își propun să atingă aceste obiective. Socialismul acceptă existența proprietății private și a pieței reglementate, punând accent pe redistribuirea echitabilă a resurselor prin intermediul statului. În schimb, comunismul urmărește o societate fără clase și fără proprietate privată, unde toate resursele sunt distribuite colectiv în funcție de nevoi, iar statul va dispărea complet.
