Diferența dintre catolicism și ortodoxism constă în structura organizatorică, tradițiile liturgice, dogmele teologice, obiceiurile de cult și istoria de dezvoltare a fiecărei ramuri a creștinismului. Deși ambele sunt ramuri ale creștinismului și împărtășesc o moștenire comună, împărțirea oficială a Bisericii creștine în două confesiuni a avut loc în 1054, cunoscută sub numele de Marea Schismă, și a fost influențată de diferențele culturale, politice și teologice dintre Est și Vest.
Catolicismul are o structură centralizată, fiind condus de Papă, liderul spiritual și administrativ al Bisericii Catolice. Papa, care are sediul la Vatican, este considerat succesorul Sfântului Petru și deține autoritatea supremă asupra tuturor catolicilor, având rolul de a interpreta dogmele și de a ghida întreaga Biserică. Biserica Catolică este organizată ierarhic, cu Papa la vârf, urmat de cardinali, arhiepiscopi, episcopi și preoți. Această structură centralizată permite o uniformitate în doctrine și practici, iar Papa este recunoscut drept infailibil în chestiuni de doctrină când vorbește „ex cathedra” (din scaunul papal).
Ortodoxismul, în schimb, are o structură descentralizată, fiind împărțit în biserici naționale autonome, fiecare condusă de un patriarh sau arhiepiscop. În Biserica Ortodoxă, nu există un lider suprem echivalent cu Papa, iar autoritatea este distribuită între patriarhi și liderii fiecărei biserici autocefale (independente), precum Biserica Ortodoxă Rusă, Biserica Ortodoxă Greacă, Biserica Ortodoxă Română, etc. Deși Patriarhul Constantinopolului este recunoscut ca „primus inter pares” (primul între egali) în rândul patriarhilor ortodocși, el nu deține autoritatea supremă asupra întregii Biserici Ortodoxe, iar deciziile teologice și administrative sunt luate în consens de toate bisericile autocefale.
Catolicismul are câteva doctrine unice, printre care se numără doctrina „Filioque” (dogma că Duhul Sfânt purcede de la Tatăl și de la Fiul) și doctrina despre Purgatoriu. „Filioque” a fost un punct major de dispută între catolici și ortodocși, contribuind la Schisma din 1054. Catolicii cred că, după moarte, sufletul trece printr-o perioadă de purificare în Purgatoriu înainte de a ajunge în Rai. De asemenea, doctrina catolică include conceptul de Imaculată Concepție, conform căruia Fecioara Maria a fost concepută fără păcatul originar, și Asumarea la cer a Fecioarei Maria, conform căreia Maria a fost ridicată cu trupul la cer.
Ortodoxismul, în schimb, respinge doctrina „Filioque”, susținând că Duhul Sfânt purcede numai de la Tatăl, conform Crezului de la Niceea-Constantinopol. Biserica Ortodoxă nu acceptă existența Purgatoriului, considerând că, după moarte, sufletul se află în așteptarea Judecății de Apoi și că nu trece printr-o purificare intermediară. Ortodocșii o venerează pe Fecioara Maria ca „Theotokos” (Născătoare de Dumnezeu) și acceptă că a fost ridicată în cer, însă nu au o doctrină oficială privind Imaculata Concepție, având o abordare diferită față de păcatul originar.
Catolicismul recunoaște șapte sacramente: Botezul, Mirungerea, Euharistia, Spovedania, Căsătoria, Hirotonia și Ungerea bolnavilor. În cadrul liturghiei catolice, împărtășania este administrată în mod obișnuit prin pâine nedospită (ostii) și vin, iar mirungerea (confirmarea) este considerată un sacrament separat, administrat de obicei în adolescență. Catolicii cred în transsubstanțiere, adică transformarea reală a pâinii și vinului în trupul și sângele lui Hristos în timpul Euharistiei.
Ortodoxismul recunoaște, de asemenea, șapte Taine (echivalentul sacramentelor): Botezul, Mirungerea, Euharistia, Spovedania, Căsătoria, Hirotonia și Maslul. Spre deosebire de catolicism, ortodocșii folosesc pâine dospită pentru Euharistie și consideră Mirungerea parte integrantă a Botezului, administrându-le împreună la vârste foarte fragede. Ortodoxismul susține, de asemenea, realitatea transformării pâinii și vinului în trupul și sângele lui Hristos, dar folosește termenul de „taină” pentru a descrie această schimbare, fără a defini dogmatic transsubstanțierea.
Catolicismul a adoptat limba vernaculară pentru liturghie începând cu Conciliul Vatican II din 1962-1965, permițând celebrările religioase în limbile locale. Tradiția catolică include, de asemenea, o versiune standardizată a liturghiei și a rugăciunilor, iar Biserica Catolică are un calendar liturgic universal. De asemenea, catolicii practică închinarea la statui și la icoane, dar într-un mod distinct, folosind statui tridimensionale, pe lângă icoane, care sunt mai frecvente în bisericile ortodoxe.
Ortodoxismul a menținut folosirea limbilor tradiționale în funcție de zona geografică, cum ar fi greaca veche, slavona sau limba română în contextul liturghiei. Liturghia ortodoxă, în special Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, a rămas aproape neschimbată de secole și este cunoscută pentru solemnitatea și simbolismul ei profund. În bisericile ortodoxe, accentul este pus pe venerarea icoanelor bidimensionale, care sunt considerate ferestre către divinitate și nu sunt adorate în sine, ci respectate ca simboluri ale sfinților și ale lui Hristos.
Catolicismul susține infailibilitatea papală, considerând că Papa este infailibil în chestiunile de credință și morală atunci când vorbește „ex cathedra”. Aceasta înseamnă că Papa are autoritatea finală în interpretarea Scripturii și în stabilirea doctrinelor de credință, fără necesitatea unui consiliu bisericesc pentru a valida deciziile. Această dogmă consolidează centralizarea Bisericii Catolice, iar Papa este recunoscut ca reprezentantul suprem al lui Hristos pe Pământ.
Ortodoxismul respinge conceptul de infailibilitate papală și consideră că niciun om nu poate fi infailibil. În Biserica Ortodoxă, autoritatea dogmatică este exercitată de consiliile ecumenice, formate din liderii tuturor bisericilor autocefale, iar deciziile teologice importante trebuie să fie luate în consens. Ortodocșii cred că Biserica în ansamblul său, prin adunările și tradițiile sale, este ghidată de Duhul Sfânt și că acest consens este necesar pentru validarea doctrinelor.
Catolicismul folosește o varietate de forme artistice, inclusiv picturi, statui tridimensionale și vitralii, pentru a exprima venerația față de sfinți, Fecioara Maria și Hristos. În bisericile catolice, statuia este un element comun, iar sculpturile tridimensionale ale sfinților și ale lui Hristos sunt considerate modalități de a aduce credincioșii mai aproape de divinitate. Stilul artistic este realist, cu accent pe detalii și umanizarea figurilor sfinte.
Ortodoxismul folosește preponderent icoanele bidimensionale în reprezentarea divinului și a sfinților. Icoanele sunt pictate într-un stil specific, simbolic, care respectă reguli stricte de proporție, culoare și compoziție. Ortodoxismul consideră icoanele o formă de artă sacră și „ferestre către cer”, învățând că aceste imagini sunt purtătoare de har. În ortodoxism, icoanele nu sunt considerate obiecte în sine, ci manifestări ale sfințeniei, iar respectul față de icoane se reflectă prin închinare și rugăciune, nu prin idolatrizare.
Catolicismul are o tradiție largă de canonizare a sfinților, iar Papa poate declara un credincios decedat ca sfânt după un proces formal de canonizare, care include verificarea miracolelor asociate cu persoana respectivă. Catolicii au o venerație specială pentru sfinți, iar rugăciunile adresate lor sunt considerate un mod de a mijloci între credincioși și Dumnezeu. În Biserica Catolică, sfinții au un rol intermediar activ și sunt văzuți ca protectori ai diferitelor categorii de oameni și activități.
Ortodoxismul consideră că sfinții sunt sufletele care au atins sfințenia prin viața lor și sunt recunoscuți de biserică pentru exemplul lor de credință. Canonizarea în Biserica Ortodoxă este un proces mai descentralizat și, de obicei, recunoașterea unui sfânt este făcută de bisericile autocefale. Ortodoxismul nu consideră sfinții ca intermediari între credincioși și Dumnezeu, ci îi vede ca modele de credință, rugăciunile adresate lor fiind o cerere de ajutor spiritual, nu de intermediere.
Diferențele dintre catolicism și ortodoxism se regăsesc în structura organizatorică, dogme, practici liturgice și venerarea sfinților. Catolicismul are o structură centralizată, cu Papa ca lider suprem și doctrină infailibilă, care conduce Biserica Catolică printr-o autoritate centralizată. Ortodoxismul, în schimb, este descentralizat, fiecare biserică autocefală fiind autonomă, iar dogmele sunt stabilite prin consens. Ambele tradiții au o moștenire comună de venerare a lui Hristos și a sfinților, dar le exprimă diferit prin artă, rituri și doctrină. Deși catolicismul și ortodoxismul se deosebesc semnificativ, ambele ramuri ale creștinismului împărtășesc un respect profund față de credința creștină și transmit tradiții care au dăinuit de-a lungul mileniilor.
