Efectul fotoelectric a fost descoperit de către fizicianul german Albert Einstein în anul 1905.

Acest efect constă în emisia de electroni de către anumite metale atunci când sunt iluminate de lumină cu o anumită frecvență. Descoperirea lui Einstein a reprezentat un pas important în înțelegerea naturii corpusculare a luminii și a ajutat la dezvoltarea teoriei cuantice.

Deși Einstein este cel mai cunoscut pentru teoria relativității și pentru contribuțiile sale în domeniul fizicii teoretice, descoperirea efectului fotoelectric are o importanță majoră în fizica modernă. Aceasta a deschis calea către teoria cuantică a materiei și a avut aplicații practice în dezvoltarea dispozitivelor electronice, cum ar fi fotodioda și celula fotovoltaică.

Einstein a reușit să explice acest fenomen prin ideea că lumina este alcătuită din particule cu energii discrete, numite fotoni. Atunci când lumina incide pe un metal, fotoni transferă energie electronilor din acesta, eliberându-i și formând curent electric. Energia fiecărui foton este proporțională cu frecvența luminii, ceea ce explică de ce emisia electronilor este influențată de frecvența luminii și nu de intensitatea acesteia.

Descoperirea efectului fotoelectric a fost confirmată ulterior de experimente și a avut o influență semnificativă asupra dezvoltării fizicii moderne. Ea a condus la revizuirea modelului clasic ondulator al luminii și la acceptarea ideii că lumina se comportă ca un flux de particule discrete de energie.

Astăzi, efectul fotoelectric este aplicat în domenii diverse, cum ar fi fotografia digitală, detectoarele fotoelectrice pentru măsurarea radiațiilor și tehnologia celulelor solare. Descoperirea lui Einstein a adus o contribuție semnificativă în înțelegerea lumii și a deschis noi direcții de cercetare în fizica cuantică.