Lucru curios, de necrezut chiar pentru mulți oameni, istoria pizza este un străveche, care își are rădăcinile în perioada antichității. Acest fel de mâncare așa cum este cunoscut astăzi a suferit de-a lungul timpului diverse transformări, iar bazele acesteia se află în pâinicile plate care aveau diverse toppinguri și care apăreau în culturile antice. Se consideră că precursorul acestui fel de mâncare este focaccia, aceasta fiind cunoscută de romani drept „panis focacius”, acesteia adăugându-i-se ulterior diverse toppinguri.
Ceea ce cunoaștem noi astăzi drept pizza are la bază, de fapt, felurile de mâncare plate, asemănătoare celor din Antichitate, care se regăseau însă la finalul secolului XVIII în Italia. Iată câteva dintre datele care scriu istoria acestui fel de mâncare atât de apreciat astăzi de gurmanzii din întreaga lume.
Deși istoria pizza nu este atât de bine cunoscută pe cât s-ar dori, s-ar părea că termenul care denumește acest fel de mâncare astăzi apare în texte din sudul Italiei care datează din secolul al X-lea. Etimologia cuvântului și-ar găsi originea în grecescul pitta, tradus ca pâine sau foietaj, termen care evoluează spre pizza și desemnează diverse preparate de panificație sau de patiserie.
Pizza de tip foccacia este prima care apare în această istorie îndelungată. Aceasta era, de fapt, un disc de aluat de pâine acoperit cu untură, brânză și busuioc. Aceasta este așa-zisa pizza bianca, care există cel puțin din a doua jumătate a secolului al XVII- lea. Pizza rossa, la care se adaugă roșii, a apărut probabil la mijlocul secolului al XVIII- lea. Aceasta se vindea atât în taverne, cât și la pizzaiolos, ceea ce astăzi este cunoscut sub denumirea de pizzerie.
Pe parcursul secolului al XVIII-lea, pizza s-a îmbogățit cu roșia și a făcut obiectul unui comerț de specialitate în care se putea mânca pe loc. Aceste unități furnizează și lazzari sau lazzaroni care vând tot felul de gustări pe străzi. Acest fel de mâncare gustos și ieftin devine rapid favoritul poporului napolitan. De asemenea, permite comercianților să obțină profituri bune cu condiția să vândă suficient de multe.
Primul pizzar cunoscut este un anume Gennaro Majello care a fost nevoit să-și închidă magazinul în timpul episodului Republicii Partenopee (1799). Aflându-se fără subzistență și acumulând datorii, în special pentru chiria foarte mare, a trimis o scrisoare regelui pentru a-l implora să-l scutească de închisoare. În timpul perioadei napoleoniene, au existat aproximativ 70 de unități care vindeau pizza, inclusiv 54 de mici pizzerii și 14 cârciumi.
Globalizarea pizza nu a avut loc din locul de origine, anume Napoli, ci din Statele Unite. Pizza a fost introdusă în New York chiar la începutul secolului al XX-lea , odată cu imigrația din Napoli. Într-un timp foarte scurt, pizza s-a impus ca un simbol al gastronomiei pentru întreaga comunitate italiană care trăiește în Statele Unite, în timp ce în Italia a rămas limitată la Napoli până în anii ’50.
Din anii 1940, pizza a devenit complet americanizată cu pizza în stil Chicago, care includea mult mai multe topping-uri decât sora sa napolitană. Și mai presus de toate, se industrializează. Încă din anii 50, pizza îndeplinește perfect așteptările publicului american și nu numai, public care caută mâncăruri ușor de preparat și ușor de mâncat într-un context în care membrii familiei lucrează și nu mai este suficient timp dedicat mesei de prânz.
