NARATÍV, -Ă, narativi, -e, adj. Care aparține narațiunii, privitor la narațiune, specific narațiunii. – Din fr. narratif.

Textul narativ (anume textul scris in genul epic) reprezinta o modalitate prin care naratorul poate sa comunice evenimente si intamplari, atat reale, cat si imaginare, care includ personaje, intr-un cadru spatial, dar si temporar. Personajele pot lua parte in mod direct la actiune, cat si indirect.

Textul narativ include mai multe specii epice, iar printre acestea se numara si romanul, basmul, nuvela, anecdota, fabula, schita, precum si balada populara. Mai mult de atat, firul narativ sa fie intrepatruns de descrieri sau de dialoguri, iar rolul acestora este conturarea exacta a unui cadru, a unui peisaj, a unei scene sau chiar a unui personaj. Rolul acestora este de a dinamiza actiunea, dar si de a caracteriza personajele care iau parte la actiune. De altfel, actiunea prezentata este reprezentata de un sir de intamplari, care creeaza un fir narativ complex. Astfel ca, aceasta respecta in totalitate momentele subiectului, anume expozitiunea, intriga, desfasurarea actiunii, punctul culminant si deznodamantul. Acestea pot fi folosite de catre autor in ordinea prezentata anterior, insa pot fi utilizate si in functie de preferintele acestuia si de modul in care este transpusa povestea.

Printre caracteristicile textului narativ se numara si prezenta naratorului, care poate fi obiectiv, obiectiv omniscient si subiectiv. Totodata se folosesc verbe, precum si indici pentru spatiu si timp.