1. [MDA2] covârșire sf [At: GCR II, 87/16 / V: ~văr~, ~roș~ / Pl: ~ri / E: covârși] 1 Depășire cu mult ca număr, forță etc. Si: covârșit1 (1). 2 (Înv) Mulțime mare. 3 (Înv) Număr mare. 4-5 Grad (prea) mare de bucurie, nenorocire etc. 6 (Înv; îlav) Cu ~ În foarte mare măsură. 7 (Înv; îal) În mod exagerat. 8 (Înv; îal) Cu vârf și îndesat. 9 (Înv) Întrecere a cuiva Si: covârșit1 (2). 10 (Înv) Lăsare în urmă a cuiva sau a ceva Si: covârșit1 (3). 11 (Înv) Superioritate. 12 (Înv) Vârf. 13 (Înv) Excelență. 14 (Înv) Distingere prin ceva Si: covârșit1 (7). 15 (Înv) Ridicare trecând peste vârful a ceva. Si: covârșit1 (8). 16 (Înv) Culme. 17 (Înv) Trecere peste ceva Si: covârșit1 (9). 18 (Înv) Depășire a unui obstacol Si: covârșit1 (10). 19 (Înv) Depășire a unei limite Si: covârșit1 (11). 20 (Înv) Trecere a unui proiectil pe deasupra țintei Si: covârșit1 (12). 21 (Înv) Excedent. 22 (Înv) Revărsare a unei ape, acoperind malul Si: covârșit1 (14). 23 (Înv) Înecare. 24 (Înv) Cotropire. 25 (Înv) Acoperire de ceva Si: covârșit1 (18). 26 (înv) Copleșire. 27 (înv) învingere. 28 (înv) Supunere a cuiva Si: covârșit1 (21). 29 (Înv) Întrecere a cuiva la vorbă Si: covârșit1 (22), dovedire.
2. [DEX '09] COVÂRȘI, covârșesc, vb. IV. Tranz. A depăși, a întrece (cu mult) în măsură, în număr, în forță etc.; p. ext. a copleși, a învinge. – Et. nec.
3. [MDA2] covărși v vz covârși
4. [MDA2] covărșire sf vz covârșire
5. [MDA2] covâroși vti vz covârși
6. [MDA2] covâroșire sf vz covârșire
7. [MDA2] covârși [At: VARLAAM, C. 27/1 / V: ~văr~, ~roși / Pzi: ~șesc / E: ns cf cu vârf și (îndesat)] 1 vt A depăși cu mult ca număr, ca forță etc. 2 vt A întrece (ca măsură, valoare). 3 vt A lăsa în urmă pe cineva. 4 vi A fi superior. 5 vi A pune vârf la toate. 6 vi (Înv) A excela în ceva. 7 vi (Înv) A se distinge prin ceva. 8 vt (Înv) A se ridica trecând peste vârful unei înălțimi. 9 vi (Înv) A trece peste ceva. 10 vt (Înv) A depăși un obstacol. 11 vt (Înv) A depăși limita a ceva. 12 vt (Înv; d. proiectile) A trece pe deasupra țintei. 13 vt A exceda. 14 vt (Înv; d. ape) A se revărsa, acoperind malul. 15 vi (Înv) A deborda. 16 vt (Înv) A îneca. 17 vt (Înv) A cotropi. 18 vt (Înv) A acoperi de... 19 vt (Înv) A copleși. 20 vt (Înv) A învinge. 21 vt (Înv) A supune. 22 vt (Înv) A întrece pe cineva la vorbă Si: (pfm) a dovedi.
8. [CADE] COVÎRȘI (-șesc) vb. tr. 1 A fi mai presus, a întrece: mijloacele noastre egalează și covîrșesc trebuințele (I.-GH.) ¶ 2 A trece peste margine: rîurile, covîrșind matca lor, se revărsară peste cîmpii (ODOB.) ¶ 3 A trece măsura, a fi prea încărcat, a fi prea mult ¶ 4 A copleși, a birui, a lăsa mai pre jos: în firea unui om s’alege o patimă care covîrșește și întunecă pe celelalte (VLAH.) [vsl. vrŭšiti, cu prefixul neexplicat].
9. [CADE] COVÎRȘITOR adj. verb. COVÎRȘI 1 Care covîrșește: pare c’ar încerca să fugă de puterea covîrșitoare a mării (VLAH.) ¶ 2 Care întrece pe toți sau pe toate, eminent, desăvîrșit: un tablou de-o poezie covîrșitoare (DLVR.).
10. [DLRLC] COVÎRȘI, covîrșesc, vb. IV. Tranz. A depăși, a întrece (în măsură, număr, valoare, forță etc.); p. ext. a copleși, a învinge, a birui. Mînia omului poate covîrși toate. SADOVEANU, Z. C. 104. Singuri mergeau alături, cu sufletele covîrșite de fericire. SADOVEANU, O. IV 76. Fericirea covîrșește toate celelalte simțiri. ODOBESCU, S. I 142.
11. [DLRM] COVÎRȘI, covîrșesc, vb. IV. Tranz. A depăși, a întrece (cu mult) în măsură, în număr, în forță etc.; p. ext. a copleși, a învinge. – Din cu + vîrf.
12. [Șăineanu, ed. VI] covârșì 1. a întrece, a fi mai presus; 2. a trece măsura, a încărca. [Fuziune din co(prinde) și (să)vârși].
13. [Scriban] covîrșésc v. tr. (vsl. vrŭšiti, cu prefixu kŭ, rus. kŭ, ko, spre. V. vîrf). Întrec, dobor: Turciĭ venise la Valea Albă cu forțe covîrșitoare, dar Moldoveniĭ nu refuzară lupta; cheltuĭelile covîrșesc veniturile.
14. [DOOM 3] covârși (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. covârșesc, 3 sg. covârșește, imperf. 1 covârșeam; conj. prez. 1 sg. să covârșesc, 3 să covârșească
15. [DOOM 2] covârși (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. covârșesc, imperf. 3 sg. covârșea; conj. prez. 3 să covârșească
16. [DER] covîrși (-șesc, -it), vb. – 1. A depăși. – 2. A da pe dinafară, a trece peste. – 3. A inunda, a invada. – 4. A copleși. – 5. A învinge, a supune, a domina. Se pare că trebuie plecat de la un sl. *povrŭšiti „a copleși”. S-a produs desigur o schimbare de prefix, ca în covîrni › povîrni, probabil sub influența lui cotropi, sau a expresivității mai mari a lui co-. Cf. vîrf. După Pușcariu, Dacor., VI, 313 și DAR, de la expresia rom. cu vîrf „plin”; pe lîngă diferite dificultăți însă, acest tip de compunere ar fi ciudat în rom. După Scriban, din sl. vrŭšiti cu prefix ku. – Der. covîrșitor, adj. (copleșitor; prea puternic).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL