Descoperirea trompetei nu poate fi atribuita unei singure persoane, deoarece acest instrument este prezent in diverse forme si culturi de mii de ani.
Primele forme de instrumente de suflat care au dus la dezvoltarea trompetei au fost flutele din lemn sau cornurile din animale, utilizate de anticii egipteni, greci si romani. Acestea erau folosite in scopuri religioase sau militare, dar nu aveau caracteristicile specifice trompetelor moderne.
In secolul al XIV-lea, la curtea regelui Carol al IV-lea al Frantei, a fost creat un instrument de suflat din cupru, numit trompe. Acesta avea forma unei litere "J" si era compus din doua tuburi unite, fiind folosit pentru semnalizarea militara. Nu se poate preciza cu exactitate cine a inventat acest instrument, dar se crede ca a fost dezvoltat prin combinarea unor tehnici si idei preexistente.
In secolul al XV-lea, trompeta a cunoscut o evolutie importanta, odata cu aparitia pistonului. Inventat de Heinrich Stolzel si Friedrich Bluhmel in jurul anului 1813, pistoanele permiteau trompetei sa produca o gama larga de sunete, ceea ce a dus la popularitatea sa in orchestra. Ulterior, trompeta a mai suferit modificari si imbunatatiri, precum aparitia unei supape de compensare care permitea interpretarea notelor grave cu mai multa precizie.
Weaver Adams este un alt nume important in istoria trompetei, fiind cel care a inventat trompeta cu diafragma in 1935. Aceasta a revolutionat sunetul instrumentului si a facut posibila utilizarea sa in diferite genuri muzicale.
Astfel, nu putem atribui descoperirea trompetei unei singure persoane, ci aceasta a evoluat de-a lungul timpului prin contributia mai multor inventatori si muzicieni. In prezent, trompeta este un instrument versatil si popular in toate genurile muzicale, iar tehnologia moderna ii permite sa fie folosita si in sectoarele industriale, precum in semnalizarea si avertizarea sonora.