Radiatiile beta au fost descoperite inadvertent in 1898 de catre fizicianul francez Henri Becquerel, in timp ce studia radiatiile emise de compusi de uraniu. Cu toate acestea, a fost fizicianul neamt Eugen Goldstein care a facut prima descriere a radiatiei beta in 1886.

Goldstein a efectuat experimente cu descarcari electrice in tuburi catodice si a descoperit ca, adaugand o placuta de metal pozitiva in interiorul tubului, partile luminate se mutau catre acea placuta, in timp ce cele intunecate se mutau catre cealalta placuta de metal negativa. El a numit aceasta miscare "radiatia catodica". Descoperirea lui Goldstein a fost ulterior confirmata de Becquerel, care a descoperit ca placutele de metal pozitiv erau de fapt emanatii radio-active.

In 1899, fizicianul neamt Emil Wiechert a continuat cercetarile lui Goldstein si Becquerel, identificand o a treia radatie emisa de compusii de uraniu - radiatia gamma. In cadrul cercetarilor sale, Wiechert a descoperit faptul ca radiatiile alpha si beta aveau puteri de penetrare diferite, cu radiatiile beta putand traversa mai multe materiale decat radiatiile alpha.

In 1900, fizicianul britanic Ernest Rutherford a confirmat aceasta observatie prin experimente cu diferite materiale de ecranare a radiatiilor beta. Acesta a denumit aceste radiatii "radiatii beta", in contrast cu "radiatiile alpha" descoperite de catre Becquerel si "radiatiile gamma" descoperite de catre Wiechert. Rutherford a demonstrat ca, desi radiatiile beta erau emanate de catre compusii de uraniu, ele erau de fapt electroni cu o viteza mare, emisi de catre nucleul atomic.

Cu timpul, oamenii de stiinta au continuat sa studieze si sa adune informatii despre radiatiile beta. In anii 1900 si 1910, fizicianul japonez Kunihiko Iijima a descoperit faptul ca radiatiile beta nu treceau prin materialele solide la fel cum treceau prin aer, ci erau deviate si incetinite. Acest fenomen a dus la descoperirea faptului ca radiatiile beta erau de fapt particule cu o sarcina electrica negativa, astazi numite electroni.

In prezent, studiul radiatiilor beta a continuat sa aduca importante contributii in domenii precum medicina, industria nucleara si protectia mediului. Descoperirile facute de Becquerel, Goldstein, Wiechert, Rutherford si alti oameni de stiinta au deschis drumul pentru o intelegere mai profunda a acestui fenomen si a rolului sau in lumea noastra.