Celuloza este o substanță organică esențială în viața terestră, prezentă în majoritatea plantelelor și algelelor. Ea reprezintă componenta principală a peretelui celular, oferind rezistență și structură plantei, dar și alocândule hrană și energie. Descoperirea sa este strâns legată de evoluția științei și tehnologiei, fiind un proces care a implicat numeroase cercetări și descoperiri.
Deși celuloza a fost cunoscută de mult timp în lumea vegetală, descoperirea ei ca substanță distinctă a avut loc abia în secolul al XIX-lea. Cercetătorul englez Robert Hooke a fost primul care a observat celulele vegetale, în anul 1665, folosind un microscop. Însă unul dintre cei mai importanți contribuții în descoperirea celulei de plante și a celulozei a fost adusă de botanistul scoțian Robert Brown. Acesta a descris și numit celulele în 1831, în lucrarea sa "Observații despre o serie de puncte în plante, ce par a fi corpusculi vii". Astfel, descoperirea celulei a pus bazele biologiei și a studiului plantelor și a permis cercetarea mai aprofundată a celulei de plante.
Dar primele cercetări asupra structurii celulozei au început în 1839, când chemicianul francez Henri Braconnot a izolat celuloză din lemn și a observat proprietățile sale chimice. În următorii ani, au fost realizate progrese semnificative în studiul celulozei, iar în anul 1853, chemicianul german Friedrich Schleiden a descoperit că celuloza este polimerul principal din peretele celular al plantelor.
Un alt moment important în descoperirea celulozei a avut loc în anul 1854, când chemicianul englez Edward T. Bevan a obținut, pentru prima dată, un produs pur din celuloză, denumit "kefaline". Bevan a reușit să sintetizeze celuloza dintr-un amestec de acid azotic și acid sulfuric în condiții controlate, creând astfel prima formă de celuloză artificială. Descoperirea acestei metode a permis utilizarea celulozei în mai multe domenii, cum ar fi producția de hârtie și exploatarea forestieră.
Însă, contribuția decisivă în dezvoltarea celulozei a fost adusă de savantul francez Anselme Payen. În anul 1838, Payen a descoperit o metodă de a extrage celuloză dintr-o varietate de materii prime, precum lemnul, bumbacul și cânepa. Acesta a obținut o nouă substanță, denumită "kówie", care a fost cel mai pur produs de celuloză obținut până în acel moment. De asemenea, Payen a demonstrat că celuloza poate fi transformată în zaharuri simple și a descoperit enzima responsabilă pentru descompunerea celulozei în organismele vii.
După descoperirile lui Payen, utilizarea celulozei în diverse industrii a crescut rapid, datorită proprietăților sale unice și versatilității. Aceasta a dus la dezvoltarea unor noi tehnologii și procese chimice, cum ar fi producția de celluloid și rayon, care au revoluționat industriile textile și cinematografice.
În concluzie, descoperirea celulozei este un proces care a implicat cercetări și descoperiri de-a lungul secolelor. Chiar dacă nu poate fi atribuită unei singure persoane, această substanță esențială a fost descoperită datorită contribuțiilor și eforturilor multiplelor persoane din diverse domenii. Astăzi, celuloza este una dintre cele mai importante materii prime din lume, având aplicații diverse în industria alimentară, farmaceutică, textilă, etc. Fară îndoială, descoperirea celulozei a jucat un rol crucial în dezvoltarea umanității și a societății moderne.
