Exista mai multe persoane care au contribuit la descoperirea anomalii magnetice, ceea ce face dificila selectarea unei singure persoane precum descoperitorul sau inventatorul acestei anomalii. Anomaliile magnetice sunt fenomene naturale care au atras atentia cercetatorilor si a lumii stiintifice inca de la inceputurile explorarilor maritine. Ele sunt diferentele de intensitate si directie a campului magnetic terestru in diferite regiuni ale globului.

Unul dintre primii oameni care a studiat si a facut cercetari asupra acestor anomalii a fost William Gilbert, un medic englez care este considerat "părintele magnetismului terestru" pentru contributiile sale majore in domeniul stiintelor magnetice. In 1600, el a publicat lucrarea "De Magnete, Magneticisque Corporibus et de Magno Magnete Tellure" in care a sustinut ca pamantul are o magnetita in miezul sau si ca acesta este cauza campului magnetic terestru.

Un alt nume important in istoria studiului anomaliei magnetice este Edmund Halley, un astronom si matematician englez din secolul al XVII-lea. In 1692, Halley a propus ca pamantul este format din doua straturi, unul exterior magnetic si unul interior conductiv, care sunt candidatele perfecte pentru a produce anomalii magnetice.

In secolul al XIX-lea, preocuparea pentru studiul anomaliilor magnetice a crescut, odata cu dezvoltarea navigatiei maritime si a explorarilor geografice. Unul dintre cei mai remarcabili cercetatori ai acestor fenomene a fost Carl Friedrich Gauss, un matematician si fizician german, cunoscut pentru elaborarea teoremei cu acelasi nume. In 1838, Gauss a construit primul magnetometru care a facut posibila masurarea exacta a intensitatii campului magnetic.

Un alt nume marcant in studiul anomaliei magnetice este James Clark Ross, un explorator britanic care a descoperit si a cartografiat magneticul nord si a facut numeroase observatii ale campului magnetic terestru in Antarctica in anul 1841.

Un aspect important al studiului anomaliei magnetice a fost dat de cercetarile efectuate de Wilhelm Eduard Weber si Carl Friedrich Neumann, doi fizicieni germani care au descoperit existenta campului magnetic dinamica, adica variatia intensitatii campului magnetic in timp si spatiu.

In secolul al XX-lea, tehnologia moderna a facut posibila avansarea cercetarilor in domeniul anomalyelor magnetice. In 1948, Lloyd Viel Berkner, un fizician american, a dezvoltat instrumentul precursor al magnetometrului modern, iar in anii 1960 a fost conceput un magnetometru mai precis de catre Hans Gerd Meyer.

In anii 1990, Ralph Stephen Jull, un geofizician canadez, a prezentat rezultatul unei extinse analize asupra campului magnetic terestru, care a dezvaluit numeroase anomalii ce se intind pe sute de kilometri in regiunile polare.

In concluzie, anomaliile magnetice au fost studiate de numeroase persoane de-a lungul timpului, de la antichitate pana in zilele noastre. Fiecare cercetator a adus contributii importante la intelegerea acestor fenomene naturale, iar descoperirile lor au dus la dezvoltarea tehnologiei si la avansarea cunoasterii despre lumea in care traim. Astfel, putem spune ca nu exista o singura persoana care sa poata fi considerata "descoperitorul" anomalii magnetice, ci mai degraba este un efort colectiv al unor mari minti care au lucrat impreuna pentru a ne oferi o mai buna intelegere a campului magnetic terestru.