1. [DEX '09] ADEMENI, ademenesc, vb. IV. Tranz. A atrage, a ispiti, a momi, a tenta pe cineva, de obicei cu vorbe înșelătoare; a înșela pe cineva. ♦ (Rar) A seduce o femeie. [Var.: (reg.) adimeni vb. IV] – Cf. magh. adomány.
2. [MDA2] ademeni vt [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 110 / V: (reg) ~mini, adimeni, adămăni / Pzi: ~nesc / E: ns cf mg adomány] 1 (D. oameni) A determina, prin vorbe sau gesturi măgulitoare, prin promisiuni mincinoase, să participe la o acțiune Si: a atrage, a ispiti, a tenta. 2 A induce în eroare abuzând de încrederea cuiva Si: a amăgi, a înșela, a momi (1), (îrg) a prilești (1), (îvr) a arvoni, a celui, a încelui. 3 (Spc; mai ales despre bărbați; c.i. fete sau femei) A seduce (1).
3. [CADE] ADEMENI, ADIMENI (-enesc) vb. tr. 1 A amăgi, a înșela cu vorbe bune, a ispiti prin bani, prin făgăduințe: te ademenise numai cu vorbe dulci (ALECS.) ¶ 2 A atrage: te ademenesc cu lucrurile ce vezi cu ochii și șchioapeți din drum (ISP.); averea adimenește pe om și apoi îl scîrbește (ODOB.) [👉 ADĂMĂNl].
4. [DLRLC] ADEMENI, ademenesc, vb. IV. 1. Tranz. A atrage, a ispiti, a momi. Își rup pe degeaba lăutarii bojocii, s-ademenească lumea. Se duc... toți la altă mustărie. PAS, Z. I 172. Căutătura cea blajină a fetei celei mici îl ademenise. ISPIRESCU, L. 234. Te ademenise numai cu vorbe dulci. ALECSANDRI, T. 574. ◊ A seduce. 2. Refl. (Rar, atestat în forma regională adimeni) A se liniști pe sine însuși, a se amăgi, a se înșela. Iară împăratul... curmindu-și plînsul... singur în gîndul său se adimeni. DELAVRANCEA, S. 85. 3. Refl. (Neobișnuit, atestat în forma adimeni) A se minuna, a se încînta. Oricine-n cale ne-ntilnea... Stătea pe loc, s-adimenea, Cuprins de admirare. ALECSANDRI, P. A. 204. - Variante: (regional) ademini (SBIERA, P. 246), adimeni (ODOBESCU, S. I 80, NEGRUZZI, S. I 19) vb. VI.
5. [DLRM] ADEMENI, ademenesc, vb. IV. 1. Tranz. A atrage, a ispiti, a momi. ♦ A seduce. 2. Refl. (Rar) A se liniști pe sine însuși; a se amăgi, a se înșela. 3. Refl. (Rar) A se încînta, a se minuna. [Var.: (reg.) adimeni vb. IV] – Comp. magh. adomány.
6. [Șăineanu, ed. VI] ademenì v. 1. a atrage: averea ademenește pe om; 2. a amăgi, a înșela: puse să-l ademenească. [Vechiu-rom.: ademană, dar = ung. ADOMÀNY].
7. [DEX '09] ADIMENI vb. IV v. ademeni.
8. [MDA2] adămăni v vz ademeni
9. [MDA2] ademini vt vz ademeni
10. [MDA2] adimeni v vz ademeni
11. [CADE] ADEMENITOR adj. verb. ADEMENI. Care ademenește, amăgitor: avea un ohip ~ cum nu mai văzusem (GN.).
12. [CADE] ADIMENI... 👉 ADEMENI...
13. [DLRLC] ADEMINI vb. IV v. ademeni.
14. [DLRM] ADIMENI vb. IV. v. ademeni.
15. [Scriban] adămănésc v. tr. (d. adămană). Trans. Ademenesc. Maram. Împrumut cu dobîndă, înșel.
16. [Scriban] ademenésc v. tr. (din adămănesc). Atrag pin vorbe, banĭ, frumuseță ș. a.: un surîs ademenitor, o grădină ademenitoare. V. refl. Mă simt atras: stătea pe loc, s’ademenea cuprins de admirație (Al.). – Și adimenesc. La Ret. tudumănesc (care poate fi infl. de tumănesc).
17. [Scriban] adimenésc, V. ademenesc.
18. [DOOM 3] ademeni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ademenesc, 3 sg. ademenește, imperf. 1 ademeneam; conj. prez. 1 sg. să ademenesc, 3 să ademenească
19. [DOOM 2] ademeni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ademenesc, imperf. 3 sg. ademenea; conj. prez. 3 să ademenească
20. [MDO] ademeni
21. [DER] ademeni (ademenesc, ademenit), vb. – 1. A înșela. – 2. A ispiti, a tenta. < Mag. adomány „corupere, mită”, de unde în Trans. de N. adămană „ademenire” (DAR). În vechime considerat drept dacic (Hasdeu, Col. Traian, 1874, p. 102) sau der. de la momi (Cihac, II, 202). Der. ademeneală, s. f. (ademenire); ademenitor, adj. (seducător, ispititor).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL