1. [DEX '09] ADEMENIRE, ademeniri, s. f. Acțiunea de a ademeni și rezultatul ei; ademeneală; (concr.) faptă sau vorbă prin care se ademenește. [Var.: (reg.) adimenire s. f.] – V. ademeni.
2. [MDA2] ademenire sf [At: CONACHI, P. 151 / V: (reg) ~dim~ / Pl: ~ri / E: ademeni] 1 Determinare a cuiva prin vorbe sau gesturi măgulitoare, prin promisiuni mincinoase să participe la o acțiune Si: (nob) ademeneală, atragere, ispitire, tentare. 2 Inducere în eroare abuzând de încrederea cuiva Si: amăgire, înșelare, momire (1), (îrg) prilestire, (îvr) aromire, celuire. 3 (Spc) Seducere (1).
3. [CADE] ADEMENIRE, ADIMENIRE, sf. Faptul de a ademeni; ispită, amăgeală: mii de visuri vin de mă îngînă cu ale lor poetice ademeniri (ALECS.).
4. [DLRLC] ADEMENIRE, ademeniri, s. f. Acțiunea de a ademeni și rezultatul ei. 1. Atragere, ispitire, momire; (concretizat) mijloc, faptă sau vorbă prin care se ademenește. Începu... ademenirea oamenilor de care era nevoie pentru... lucrări. PAS, L. I 153. 2. (Neobișnuit) Încîntare, admirație. Pe poalele Sinaii mergînd, mă rătăcisem, Atras tot înainte de-un farmec fioros în umbra tupilată sub codru maiestos. Pe-o culme-n discul lunii o fantasmă zărisem Și plin de-ademenire în față mă oprisem. ALECSANDRI, P. III 503. – Variantă: (regional) adimenire (NEGRUZZI, S. I 55) s. f.
5. [DLRM] ADEMENIRE, ademeniri, s. f. Acțiunea de a ademeni și rezultatul ei. 1. Atragere, ispitire, momire, seducere; (concr.) faptă sau vorbă prin care se ademenește. 2. (Rar) Încîntare, admirație. [Var.: (reg.) adimenire s. f.]
6. [Șăineanu, ed. VI] ademenire f. 1. atragere (amăgitoare); 2. iluziune.
7. [DEX '09] ADEMENI, ademenesc, vb. IV. Tranz. A atrage, a ispiti, a momi, a tenta pe cineva, de obicei cu vorbe înșelătoare; a înșela pe cineva. ♦ (Rar) A seduce o femeie. [Var.: (reg.) adimeni vb. IV] – Cf. magh. adomány.
8. [DEX '09] ADIMENI vb. IV v. ademeni.
9. [DEX '09] ADIMENIRE s. f. v. ademenire.
10. [MDA2] adămăni v vz ademeni
11. [MDA2] adămănire[1] sf vz ademenire
12. [MDA2] ademeni vt [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 110 / V: (reg) ~mini, adimeni, adămăni / Pzi: ~nesc / E: ns cf mg adomány] 1 (D. oameni) A determina, prin vorbe sau gesturi măgulitoare, prin promisiuni mincinoase, să participe la o acțiune Si: a atrage, a ispiti, a tenta. 2 A induce în eroare abuzând de încrederea cuiva Si: a amăgi, a înșela, a momi (1), (îrg) a prilești (1), (îvr) a arvoni, a celui, a încelui. 3 (Spc; mai ales despre bărbați; c.i. fete sau femei) A seduce (1).
13. [MDA2] ademini vt vz ademeni
14. [MDA2] ademinire[1] sf vz ademenire
15. [MDA2] adimeni v vz ademeni
16. [MDA2] adimenire sf vz ademenire
17. [CADE] ADEMENI, ADIMENI (-enesc) vb. tr. 1 A amăgi, a înșela cu vorbe bune, a ispiti prin bani, prin făgăduințe: te ademenise numai cu vorbe dulci (ALECS.) ¶ 2 A atrage: te ademenesc cu lucrurile ce vezi cu ochii și șchioapeți din drum (ISP.); averea adimenește pe om și apoi îl scîrbește (ODOB.) [👉 ADĂMĂNl].
18. [CADE] ADEMENITOR adj. verb. ADEMENI. Care ademenește, amăgitor: avea un ohip ~ cum nu mai văzusem (GN.).
19. [CADE] ADIMENI... 👉 ADEMENI...
20. [DLRLC] ADEMENI, ademenesc, vb. IV. 1. Tranz. A atrage, a ispiti, a momi. Își rup pe degeaba lăutarii bojocii, s-ademenească lumea. Se duc... toți la altă mustărie. PAS, Z. I 172. Căutătura cea blajină a fetei celei mici îl ademenise. ISPIRESCU, L. 234. Te ademenise numai cu vorbe dulci. ALECSANDRI, T. 574. ◊ A seduce. 2. Refl. (Rar, atestat în forma regională adimeni) A se liniști pe sine însuși, a se amăgi, a se înșela. Iară împăratul... curmindu-și plînsul... singur în gîndul său se adimeni. DELAVRANCEA, S. 85. 3. Refl. (Neobișnuit, atestat în forma adimeni) A se minuna, a se încînta. Oricine-n cale ne-ntilnea... Stătea pe loc, s-adimenea, Cuprins de admirare. ALECSANDRI, P. A. 204. - Variante: (regional) ademini (SBIERA, P. 246), adimeni (ODOBESCU, S. I 80, NEGRUZZI, S. I 19) vb. VI.
21. [DLRLC] ADEMINI vb. IV v. ademeni.
22. [DLRM] ADEMENI, ademenesc, vb. IV. 1. Tranz. A atrage, a ispiti, a momi. ♦ A seduce. 2. Refl. (Rar) A se liniști pe sine însuși; a se amăgi, a se înșela. 3. Refl. (Rar) A se încînta, a se minuna. [Var.: (reg.) adimeni vb. IV] – Comp. magh. adomány.
23. [DLRM] ADIMENI vb. IV. v. ademeni.
24. [Șăineanu, ed. VI] ademenì v. 1. a atrage: averea ademenește pe om; 2. a amăgi, a înșela: puse să-l ademenească. [Vechiu-rom.: ademană, dar = ung. ADOMÀNY].
25. [Scriban] adămănésc v. tr. (d. adămană). Trans. Ademenesc. Maram. Împrumut cu dobîndă, înșel.
26. [Scriban] ademenésc v. tr. (din adămănesc). Atrag pin vorbe, banĭ, frumuseță ș. a.: un surîs ademenitor, o grădină ademenitoare. V. refl. Mă simt atras: stătea pe loc, s’ademenea cuprins de admirație (Al.). – Și adimenesc. La Ret. tudumănesc (care poate fi infl. de tumănesc).
27. [Scriban] adimenésc, V. ademenesc.
28. [DOOM 3] ademenire s. f., g.-d. art. ademenirii; pl. ademeniri
29. [DOOM 2] ademenire s. f., g.-d. art. ademenirii; pl. ademeniri
30. [DOOM 3] ademeni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ademenesc, 3 sg. ademenește, imperf. 1 ademeneam; conj. prez. 1 sg. să ademenesc, 3 să ademenească
31. [DOOM 2] ademeni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ademenesc, imperf. 3 sg. ademenea; conj. prez. 3 să ademenească
32. [MDO] ademeni
33. [DER] ademeni (ademenesc, ademenit), vb. – 1. A înșela. – 2. A ispiti, a tenta. < Mag. adomány „corupere, mită”, de unde în Trans. de N. adămană „ademenire” (DAR). În vechime considerat drept dacic (Hasdeu, Col. Traian, 1874, p. 102) sau der. de la momi (Cihac, II, 202). Der. ademeneală, s. f. (ademenire); ademenitor, adj. (seducător, ispititor).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL