1. [DEX '09] ADEMENIT, -Ă, ademeniți, -te, adj. Care este atras, ispitit, momit, sedus. [Var.: (reg.) adimenit, -ă adj.] – V. ademeni.
2. [MDA2] ademenit2, ~ă a [At: ALECSANDRI, P. II, 109 / V: (reg) ~dim~ / Pl: ~iți, ~e / E: ademeni] 1 Care este determinat, prin vorbe sau gesturi măgulitoare, prin promisiuni mincinoase, să participe la o acțiune Si: atras, ispitit, sedus (1), tentat. 2 Care este indus în eroare Si: amăgit, înșelat.
3. [MDA2] ademenit1 sn [At: GANE, CONV. LIT. XX, 130 / Pl: ~uri / E: ademeni] (Nob) Ademenire (3).
4. [CADE] ADEMENIT sbst. Faptul de a ademeni.
5. [DLRLC] ADEMENIT, -Ă, ademeniți, -te, adj. 1. Atras, ispitit, momit. ♦ Sedus. 2. (Neobișnuit) Încîntat, fermecat, vrăjit. (Atestat în forma adimenit) Și din munte și din vale Zvon de glasuri cuvînta: «Să trăiești, măria-ta!». Petre Majă-adimenit, Din somn dulce s-a trezit. ALECSANDRI, P. A. 96. – Variantă: adimenit, -ă adj.
6. [DLRM] ADEMENIT, -Ă, ademeniți, -te, adj. 1. Atras, ispitit, momit; sedus. 2. (Rar) Încîntat, fermecat. [Var.: (reg.) adimenit, -ă adj.] – V. ademeni.
7. [DEX '09] ADEMENI, ademenesc, vb. IV. Tranz. A atrage, a ispiti, a momi, a tenta pe cineva, de obicei cu vorbe înșelătoare; a înșela pe cineva. ♦ (Rar) A seduce o femeie. [Var.: (reg.) adimeni vb. IV] – Cf. magh. adomány.
8. [DEX '09] ADIMENI vb. IV v. ademeni.
9. [DEX '09] ADIMENIT, -Ă adj. v. ademenit.
10. [MDA2] adămăni v vz ademeni
11. [MDA2] adămănit2, ~ă[1] a vz ademenit2
12. [MDA2] adămănit1[1] sn vz ademenit1
13. [MDA2] ademeni vt [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 110 / V: (reg) ~mini, adimeni, adămăni / Pzi: ~nesc / E: ns cf mg adomány] 1 (D. oameni) A determina, prin vorbe sau gesturi măgulitoare, prin promisiuni mincinoase, să participe la o acțiune Si: a atrage, a ispiti, a tenta. 2 A induce în eroare abuzând de încrederea cuiva Si: a amăgi, a înșela, a momi (1), (îrg) a prilești (1), (îvr) a arvoni, a celui, a încelui. 3 (Spc; mai ales despre bărbați; c.i. fete sau femei) A seduce (1).
14. [MDA2] ademini vt vz ademeni
15. [MDA2] ademinit2, ~ă[1] a vz ademenit2
16. [MDA2] ademinit1[1] sn vz ademenit1
17. [MDA2] adimeni v vz ademeni
18. [MDA2] adimenit1[1] sn vz ademenit1
19. [MDA2] adimenit2, ~ă a vz ademenit2
20. [CADE] ADEMENI, ADIMENI (-enesc) vb. tr. 1 A amăgi, a înșela cu vorbe bune, a ispiti prin bani, prin făgăduințe: te ademenise numai cu vorbe dulci (ALECS.) ¶ 2 A atrage: te ademenesc cu lucrurile ce vezi cu ochii și șchioapeți din drum (ISP.); averea adimenește pe om și apoi îl scîrbește (ODOB.) [👉 ADĂMĂNl].
21. [CADE] ADEMENITOR adj. verb. ADEMENI. Care ademenește, amăgitor: avea un ohip ~ cum nu mai văzusem (GN.).
22. [CADE] ADIMENI... 👉 ADEMENI...
23. [DEX '98] ADIMENIT, -Ă, adj. v. ademenit.
24. [DLRLC] ADEMENI, ademenesc, vb. IV. 1. Tranz. A atrage, a ispiti, a momi. Își rup pe degeaba lăutarii bojocii, s-ademenească lumea. Se duc... toți la altă mustărie. PAS, Z. I 172. Căutătura cea blajină a fetei celei mici îl ademenise. ISPIRESCU, L. 234. Te ademenise numai cu vorbe dulci. ALECSANDRI, T. 574. ◊ A seduce. 2. Refl. (Rar, atestat în forma regională adimeni) A se liniști pe sine însuși, a se amăgi, a se înșela. Iară împăratul... curmindu-și plînsul... singur în gîndul său se adimeni. DELAVRANCEA, S. 85. 3. Refl. (Neobișnuit, atestat în forma adimeni) A se minuna, a se încînta. Oricine-n cale ne-ntilnea... Stătea pe loc, s-adimenea, Cuprins de admirare. ALECSANDRI, P. A. 204. - Variante: (regional) ademini (SBIERA, P. 246), adimeni (ODOBESCU, S. I 80, NEGRUZZI, S. I 19) vb. VI.
25. [DLRLC] ADEMINI vb. IV v. ademeni.
26. [DLRM] ADEMENI, ademenesc, vb. IV. 1. Tranz. A atrage, a ispiti, a momi. ♦ A seduce. 2. Refl. (Rar) A se liniști pe sine însuși; a se amăgi, a se înșela. 3. Refl. (Rar) A se încînta, a se minuna. [Var.: (reg.) adimeni vb. IV] – Comp. magh. adomány.
27. [DLRM] ADIMENI vb. IV. v. ademeni.
28. [Șăineanu, ed. VI] ademenì v. 1. a atrage: averea ademenește pe om; 2. a amăgi, a înșela: puse să-l ademenească. [Vechiu-rom.: ademană, dar = ung. ADOMÀNY].
29. [Scriban] adămănésc v. tr. (d. adămană). Trans. Ademenesc. Maram. Împrumut cu dobîndă, înșel.
30. [Scriban] ademenésc v. tr. (din adămănesc). Atrag pin vorbe, banĭ, frumuseță ș. a.: un surîs ademenitor, o grădină ademenitoare. V. refl. Mă simt atras: stătea pe loc, s’ademenea cuprins de admirație (Al.). – Și adimenesc. La Ret. tudumănesc (care poate fi infl. de tumănesc).
31. [Scriban] adimenésc, V. ademenesc.
32. [DOOM 3] ademeni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ademenesc, 3 sg. ademenește, imperf. 1 ademeneam; conj. prez. 1 sg. să ademenesc, 3 să ademenească
33. [DOOM 2] ademeni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ademenesc, imperf. 3 sg. ademenea; conj. prez. 3 să ademenească
34. [MDO] ademeni
35. [DER] ademeni (ademenesc, ademenit), vb. – 1. A înșela. – 2. A ispiti, a tenta. < Mag. adomány „corupere, mită”, de unde în Trans. de N. adămană „ademenire” (DAR). În vechime considerat drept dacic (Hasdeu, Col. Traian, 1874, p. 102) sau der. de la momi (Cihac, II, 202). Der. ademeneală, s. f. (ademenire); ademenitor, adj. (seducător, ispititor).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL