Versiunea traditionala a raspunsului ar putea fi astronomul german Johannes Kepler, care a stabilit cele trei legi ale miscarii planetelor in secolul al XVII-lea. In afara de aceste legi, Kepler a contribuit si la progresul astronomiei prin dezvoltarea teoriei heliocentrice a lui Copernic, precum si prin introducerea conceptului de elipsa in locul orbitei circulare a planetelor.
Cu toate acestea, unele surse sustin ca legile miscarii planetelor au fost descoperite cu mult timp inainte de Johannes Kepler, de catre savantul grecesc Aristarh din Samos, in secolul al III-lea inainte de Hristos. Aristarh a afirmat ca pamantul se roteste in jurul soarelui si a fost primul care a calculat marimea relativa a orbitei pamantului si a mersului planetelor.
De asemenea, filosoful grec, fizicianul si matematicianul Aristotel a facut si el numeroase contributii in ceea ce priveste cercetarea in domeniul legilor miscarii planetelor. In lucrarea sa "Fizica", el a introdus conceptul de miscarile circulare uniforme si a sustinut ca planetele au o miscare circulara de la baza si o miscare mai rapida la varfuri.
In final, este important de mentionat si contributia astronomului polonez Nicolaus Copernicus, care in secolul al XVI-lea a propus teoria heliocentrica, afirmând ca pamantul se invarte in jurul soarelui, nu invers cum se credea anterior. Aceasta teorie a fost reexaminata si dezvoltata de Kepler si Galileo Galilei in secolul urmator.
