1. [DEX '09] ZENIT s. n. Punct de intersecție al verticalei locului cu emisfera cerească superioară situat deasupra capului observatorului și opus nadirului; amiază. ♦ Fig. Culme, apogeu, înălțime. – Din fr. zénith.
2. [MDA2] zenit sn [At: AMFILOHIE, G. 175/3 / V: (îvr) ~net, zănet, țen~ / Pl: (îvr) ~uri / E: fr zénith, ger Zenit] 1 (Ast; îoc „nadir”) Punct de pe sfera cerească situat la intersecția verticalei locului de referință cu emisfera cerească superioară, vizibilă observatorului din acel punct Si: amiază (1), (pop) namiază (1). 2 (Pgn) Punct aparent de pe sfera cerească pe care un observator de pe Pământ îl consideră ca fiind cel mai înalt. 3 (Pex) Parte a cerului care se întinde deasupra capului. 4 (Pex) Regiune superioară a cerului. 5 (Pan) Punct culminant în dezvoltarea unui fenomen, unei acțiuni, unei stări etc. Si: apogeu (3), culme (8).
3. [DEXI] zenit s.n. 1 (astron.; în opoz. cu „nadir) Punctul cel mai înalt de intersecție a verticalei locului de referință cu sfera cerească; amiază. ♦ Gener. Punct aparent de pe sfera cerească pe care un observator oarecare de pe Pămînt îl consideră ca fiind cel mai înalt. Uriașele lui forme Parc-ajung pînă-n zenit (COȘB.). ♦ Ext. Parte a cerului care se întinde deasupra capului. Rare fîlfîiri de aripi nevăzute tremurau în cadență, pierzîndu-se în zenit (BART). 2 Fig. Culme, apogeu, al unei evoluții, al unei cariere etc. Oricine... luase contact cu arta lui Rubens, la zenitul carierei sale, se resimțise de influența sa (OPR.). • /<fr. zénith; cf. ar. samt ar-runs ”calea de deasupra capului".
4. [CADE] *ZENIT sbst. 1 💫 Punctul de pe cer situat exact deasupra capului observatorului (C. „nadir”) ¶ 2 Ⓕ Culme, treapta cea mai înaltă la care se poate ridica cineva [fr. zénith].
5. [DEX '98] ZENIT s. n. Punct de intersecție al verticalei locului cu sfera cerească situat deasupra capului observatorului și opus nadirului; amiază. ♦ Fig. Culme, apogeu, înălțime. – Din fr. zénith.
6. [DLRLC] ZENIT s. n. 1. Punct de intersecție al verticalei locului cu sfera cerească, situat deasupra capului observatorului. Lumina limpede a zilei cînd soarele e la zenit. se urmează cu aceleași nuanțe și intensități pe suprafața Oltului. BOGZA, C. O. 236. Cînd soarele ajungea la zenit, portul mut, poleit într-o lumină orbitoare, părea în arșița zilei un oraș mort, adormit printr-o vrajă. BART, E. 19.
7. [DLRM] ZENIT s. n. Punct de intersecție al verticalei locului cu sfera cerească, situat deasupra capului observatorului și opus nadirului. ♦ Fig. Culme, apogeu, înălțime. – Fr. zénith.
8. [DN] ZENIT s.n. Punctul cel mai înalt de pe bolta cerească, situat pe verticală deasupra locului de observație. [Pl. -turi, -te. / < fr. zénith, cf. ar. samt ar-runs – calea de deasupra capului].
9. [MDN '00] ZENIT s. n. 1. punctul cel mai înalt de pe bolta cerească, diametral opus nadirului, pe verticală, deasupra locului de observație. 2. (fig.) culme, apogeu. (< fr. zénith)
10. [Șăineanu, ed. VI] zenit n. 1. Astron. punctul cerului situat tocmai de asupra observatorului; 2. fig. punctul cel mai înalt la care se poate ajunge: zenitul gloriei; ca vulturul voit-am zenitul să-l pătrund AL.
11. [Scriban] *zenít n., pl. urĭ și e (fr. zénith, cuv. stricat de scriitoriĭ evuluĭ mediŭ d. ar. semt, cu art. al-semt, de unde vine azimut). Astr. Punctu în care verticala unuĭ loc ajunge sfera cerească. Fig. Apogeŭ, punctu cel maĭ înalt al gloriiĭ. V. nadir, azimut.
12. [MDA2] țenit sn vz zenit
13. [MDA2] zănet sn vz zenit
14. [MDA2] zenet sn vz zenit
15. [DOOM 3] zenit s. n.
16. [DOOM 2] zenit s. n.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL