1. [DEX '09] ȚIGĂNEȘTE adv. Ca țiganii; în limba țigănească. – Țigan + suf. -ește.
2. [MDA2] țigănește [At: KLEIN, D. 443 / E: țigan + -ește] 1 av În felul țiganilor (1). 2 av În limba țigănească (1). 3 av (Îe) A cere ~ A cere cu stăruință. 4 av (Îe) A cinsti ~ A se cinsti la o petrecere, unul pe altul, la nesfârșit. 5 av (Îe) A mâna caii ~ A mâna caii în galop scurt. 6 s (Îe) Limba țigănească (1). 7 av (Trs; Mol) În felul dansului țigănesc. 8 av (Fig) Vulgar.
3. [CADE] ȚIGĂNEȘTE adv. 1 Ca Țiganii: a înjura ~ ¶ 2 În limba Țiganilor: a vorbi ~; stai cu Țiganul, înveți ~, cu Turcul, turcește, cu Neamțul, nemțește (ZNN.).
4. [DLRLC] ȚIGĂNEȘTE adv. Ca țiganii, în felul țiganilor. ♦ În limba țigănească. Zmăul, cînd l-a auzit că vorbește țigănește, l-a izbit o dată de pămînt și s-a făcut bucăți. ȘEZ. I 226. ♦ (Substantivat) Limba țigănească. Începe iar să se necăjească cu ceilalți lăutari, pe țigănește. REBREANU, I. 17.
5. [Scriban] țigănéște adv. Ca Țiganiĭ. Fig. Ordinar, trivial: a te jura țigănește.
6. [DEX '09] ȚIGĂNI, țigănesc, vb. IV. Refl. A insista mult pentru a obține ceva; a cere ceva cu încăpățânare; p. ext. a se târgui, a se tocmi îndelung. – Din țigan.
7. [MDA2] țigăni [At: ANON. CAR. / Pzi: ~nesc / E: țigan] 1 vr A cere ceva cu insistență (ca un țigan (1)). 2 vrr A se târgui îndelung, excesiv. 3 vt (Înv; c. i. obiectul cerut sau persoana de la care se cere ceva) A cere cu insistență. 4 vr A se comporta ca un țigan (1). 5 vt (Rar; dep) A numi pe cineva țigan (1).
8. [CADE] ȚIGĂNI (-ănesc) vb. refl. A se tocmi mult (ca Țiganii): (Sîrbul)... se țigănea pînă i se ura Românului, cerînd să-i mai adaoge pe deasupra cîte o jumătate de baniță (ISP.).
9. [DEX '98] ȚIGĂNI, țigănesc, vb. IV. Refl. A insista mult (și în mod dizgrațios) pentru a obține ceva; a cere ceva cu încăpățânare; p. ext. a se târgui, a se tocmi (mahalagește). – Din țigan.
10. [DLRLC] ȚIGĂNI, țigănesc, vb. IV. Refl. A se tocmi mult, a se calici, a cere ceva cu insistență. Știi tu ce gîndesc și nu mă mai țigănesc. PANN, P. V. II 38.
11. [Șăineanu, ed. VI] țigănì v. a se tocmi într’una: cât m’am țigănit cu ei AL.
12. [Scriban] 2) țigănésc v. tr. Prefac în Țigan. V. refl. Neguțez (mă tocmesc) ca Țiganiĭ, pînă la plictiseală, ca să obțin un lucru: nu te maĭ țigăni pentru un franc!
13. [DOOM 3] țigănește (adesea peior.) adv.
14. [DOOM 2] țigănește adv.
15. [DOOM 3] țigăni (a se ~) (fam., adesea peior.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă țigănesc, 3 sg. se țigănește, imperf. 1 sg. mă țigăneam; conj. prez. 1 sg. să mă țigănesc, 3 să se țigănească; imper. 2 sg. afirm. țigănește-te; ger. țigănindu-mă
16. [DOOM 2] !țigăni (a se ~) vb. refl, ind. prez. 3 sg. se țigănește, imperf. 3 sg. se țigănea; conj. prez. 3 să se țigănească
17. [DTM] țigănește v. învârtita.
18. [Argou] țigăni, țigănesc v. r. 1. a insista în mod penibil și zgomotos pentru a obține ceva; a cere ceva cu insistență 2. a se târgui; a se tocmi în mod exagerat 3. a se comporta în mod necivilizat, zgomotos, strident
19. [DRAM 2021] țigăní, țigănesc, v.r. 1. A se târgui în mod insistent. 2. A se certa, a căuta gâlceavă. – Din țigan (DEX, MDA).
20. [DRAM 2015] țigăni, țigănesc, vb. refl. – A se târgui în mod insistent; a se certa, a căuta gâlceavă. – Din țigan (DEX, MDA).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL