1. [DEX '09] ZEMUI, pers. 3 zemuiește, vb. IV. Intranz. A lăsa zeamă, a musti; a face să iasă la suprafață, să se scurgă lichidul din interior. ♦ Refl. A se zemoși. – Zeamă + suf. -ui.
2. [MDA2] zemui [At: CAMIL PETRESCU, U. N. 361 / V: (reg) zăm~ / Pzi: ~esc / E: zeamă] 1-3 vr A se umple de zeamă (17, 21, 30) Si: (reg) a se zemoși (1). 4 vi (D. corpuri care conțin sau care absorb lichide) A se goli progresiv de lichidul din interior Si: a musti. 5 vt (Reg; c. i. răni, furuncule etc.) A stoarce. 6 vt (Reg; c. i. răni, furuncule etc.) A supura. 7 vi (Reg; fig) A lenevi. 8 vi (Reg; fig) A pălăvrăgi. 9 vt (Îe) A zămui (pe cineva) la cap A pisa.
3. [DEXI] zemui vb. IV. 1 intr.(despre corpuri care conțin sau care absorb lichide) A lăsa zeamă, a musti; a face să iasă la suprafață, să se scurgă lichidul din interior. 2 refl. A se umple de zeamă; a se zemoși. • prez.ind. pers. 3 -iește. /zeamă + -ui.
4. [DLRLC] ZEMUI, zemuiesc, vb. IV. Intranz. A lăsa zeamă, a musti; a face să iasă la suprafață, să se scurgă lichidul din interior. Țarina zemuia ca un burete. MIHALE, O. 11. ◊ Tranz. Se aplecă și-i arătă coardele tăiate de la butuc, zemuind viață întreruptă. DUMITRIU, N. 249. ♦ Refl. A deveni zemos, a se zemoși. Creierul parcă mi s-a zemuit, nervii... s-au rupt ca niște sfori putrede. CAMIL PETRESCU, U. N. 361.
5. [DLRM] ZEMUI, pers. 3 zemuiește, vb. IV. Intranz. A lăsa zeamă, a musti. ♦ Refl. A se zemoși. – Din zeamă.
6. [MDA2] zămui v vz zemui
7. [DOOM 3] zemui (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. zemuiește, 3 pl. zemuiesc, imperf. 3 sg. zemuia; conj. prez. 3 să zemuiască
8. [DOOM 2] zemui (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. zemuiește, imperf. 3 sg. zemuia conj. prez. 3 să zemuiască
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL