În limba franceză, verbele sunt grupate în trei categorii principale, numite "grupe". Aceste grupe sunt denumite în funcție de terminațiile lor specifice și fiecare grupă conține un număr diferit de verbe.
Această grupă este cea mai mare și conține verbele care se termină în sufixul -er. Acesta poate fi observat la forma infinitivă a verbului (ex. aimer - a iubi). Verbele din această grupă sunt ușor de recunoscut și sunt cele mai frecvent utilizate în limba franceză.
Pronunțarea acestor verbe este similară cu pronunțarea cuvintelor din limba română, în sensul că se pronunță fiecare literă din cuvânt. Astfel, verbele terminate în -er sunt pronunțate ca atare: aimer (a-i-me), parler (par-le).
Această grupă este mai mică decât prima și conține verbele care se termină în sufixul -ir. Acesta poate fi observat la forma infinitivă a verbului (ex. finir - a termina). Verbele din această grupă se comportă într-un mod similar cu cele din prima grupă în ceea ce privește conjugarea lor, doar câteva reguli diferite aplicându-se în cazul acestora.
Pronunțarea acestor verbe se face prin pronunțarea doar a două sunete: -i și -r. Acest lucru poate fi observat la verbele finir (fi-nir), choisir (șoi-zir).
Această grupă nu are o regulă fixă și este compusă din verbele neregulate dar și din cele care se termină în sufixul -re. Acesta poate fi observat la forma infinitivă a verbului (ex. prendre - a lua, venir - a veni). Verbele din această grupă trebuie învățate pe de rost, deoarece nu există un tipar fix pentru conjugarea lor.
Pronunțarea acestor verbe poate fi dificilă, deoarece acesta poate varia de la un verb la altul. De exemplu, verbul prendre se pronunță ca atare: prend-re, în timp ce verbul venir se pronunță ca: ve-nir.
