1. [MDA2] moșoroitor sn vz mușuroitor
2. [Șăineanu, ed. VI] moșoroitor n. rariță cu două cormane pentru prășilă.
3. [MDA2] mușuroitor, ~oare [At: DDRF / V: (3, 4) moșor~ / Pl: ~i, ~oare / E: mușuroi1 + -tor] 1 a Care mușuroiește (1). 2 Cu care se mușuroiește (1). 3 sn (Îf moșoroitor) Unealtă folosită la mușuroire (1) Si: (înv) moșinătoaie. 4 sn (Rar; îf moșoroitor) Rariță cu două cormane, folosită la prășit.
4. [DOR] mușuroitor adj. m., pl. mușuroitori; f. sg. și pl. mușuroitoare
5. [DLR] MOȘOROITÓR s. n. v. mușuroitor.
6. [DLR] MUȘUROITOR, -OARE adj., s. n. 1. Adj. Care mușuroiește, cu care se mușuroiește. Mușuroitul se execută cu sapa, cu plugul mușuruitor, cu rarița sau cu organe active de mușuroit. montate pe șasiuri autopropulsate. LTR2 XI, 337. 2. S. n. (În forma moșoroitor) Unealtă folosită la mușuroire; (învechit) moșinătoaie. Cf. DDRF, H IV 132, XI 401. ♦ (Rar) Rariță cu două cormane, folosită la prășit. Cf. ȘĂINEANU, D. U. – Pl.: mușuruitori, -oare. – Și: (2) moșoroitor s. n. DDRF, ȘĂINEANU, D. U., H IV 132, XI 401. – Mușuroi2 + suf. -tor.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL