1. [DEX '09] MÂNDRIȘOR, -OARĂ, mândrișori, -oare, s. m. și f. (Pop.) Mândruț. – Mândru + suf. -ișor.
2. [MDA2] mândrișor, ~oară smf, a [At: POP, ap. GCR II, 317 / Pl: ~i, ~oare / E: mândru + -ișor] 1-18 (Pop; șhp) Mândruț (1-18).
3. [DOOM 3] mândrișor (pop.) s. m., pl. mândrișori
4. [DOOM 2] mândrișor (pop.) s. m., pl. mândrișori
5. [DGS] mândrișor, -oară s.m., s.f. (pop.) <pop.> mândruc, mândrulean, mândrulic, mândruliță, mândruț, <reg.> mândrior.
6. [DLR] MÎNDRIȘOR, -OÁRĂ adj., s. m. și f. (Mai ales în poezia populară) 1. Adj. Mîndruț (I 2). Mulțămesc. . . Pentru acest păhar mîndrișor și gălbior, Ca din suc depăltior. POP., ap. GCR II, 317. 2. S. m. și f. Mîndruț (II). Lacrimile maicelor Ș-ale surioarelor Ș-ale mîndrișoarelor. JARNIK-B]RSEANU, D. 316. Care mîndrișoară, Care soțioară, Întîi c-o veni. . . În zid s-o-aruncați. TEODORESCU, P. P. 463. - Pl.: mîndrișori, -oare. – Mîndru + suf. -ișor.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL