1. [DEX '09] MÂNCĂTORIE, mâncătorii, s. f. (Fam.) 1. Hoție, fraudă, delapidare. 2. Intrigă, bârfeală. – Mâncător + suf. -ie.
2. [MDA2] mâncătorie sf [At: DIONISIE, C. 168 / Pl: ~ii / E: mâncător + -ie] 1 (Asr) Însușire necinstită a unor bunuri aflate în administrare proprie. 2 (Fam) Intrigă. 3 (Fam) Bârfă.
3. [DLRLC] MÎNCĂTORIE, mîncătorii, s. f. (Familiar) 1. Hoție, fraudă, delapidare; risipă. Fusese la pușcărie pentru mîncătorie din hrana ostașilor. I. BOTEZ, ȘC. 64. Clucerul Alecu făcuse mîncătorii, abuzuri. GHICA, S. 3. Scoase pe sofragiu și pe stolnic, sub cuvînt de mîncătorie, și puse în locul lor pe alții aleși de dînsul după sprînceană. FILIMON, C. 119. 2. Intrigă, bîrfeală. Jupîn Rănică Vulpoiul nu se lăsă de mîncătorii și de vicleșuguri nici cînd ajunse om de frunte. ODOBESCU, S. A. 468.
4. [Șăineanu, ed. VI] mâncâtorie t. abuz, risipă de bani publici: voiu da poruncă să cerceteze mâncătoriile tale FIL.
5. [Scriban] mîncătoríe f. Mîncare de banĭ publicĭ, delapidare, deturnare, malversațiune.
6. [DOOM 3] mâncătorie s. f., art. mâncătoria, g.-d. art. mâncătoriei; pl. mâncătorii, art. mâncătoriile (desp. -ri-i-)
7. [DOOM 2] mâncătorie s. f., art. mâncătoria, g.-d. art. mâncătoriei; pl. mâncătorii, art. mâncătoriile
8. [DGS] mâncătorie s.f. fig. (fam.) I 1 v. Cabală. Intrigă. Jonglerie. Manevră. Manoperă. Mașinație. Tramă. Țesătură. Uneltire. Urzeală. 2 v. Bârfă. Bârfeală. Bârfire. Bârfit1. Calomnie. Calomniere. Cleveteală. Clevetire. Clevetit. Defăimare. Denigrare. Detractare. Detracție. Discreditare. Infamare. Ponegreală. Ponegrire. Șoaptă. Vituperare. Vituperație. Vorbă. Vorbă de rău. Vorbă rea. II (jur.) v. Delapidare. Escrocherie. Fraudă. Hoție.
9. [DLR] MÎNCĂTORÍE s. f. 1. (Astăzi rar; mai ales în construcții cu verbul „a face”) Însușire necinstită a unor bunuri (aflate în administrare proprie). Dovedind că vor face mîncătorie, în ocnă vor putrezi. DIONISIE, C. 168. Sînt uniți cu ei a nu ne lăsa să ne întindem la nici o mîncătorie. PR. DRAM. 62, cf. 66. Foarte să se ferească numitul vătaf a nu face mâncătorii (a. 1825) DOC. EC. 348, cf. BARIȚIU, P. A. I, 385. Clucerul Alecu, făcuse mîncâtorii, abuzuri sau prevaricațiuni, cum se zice astăzi. GHICA, S. 3. Scoase pe sofragiu și pe stolnic sub cuvînt de mîncătorie și puse în locul lor pe alții, FILIMON, O. I, 154, cf. 165, 172. Jupîn Bănică Vulpoiul nu se lăsă de mîncâtorii și de vicleșuguri, nici cînd ajunse om de frunte. ODOBESCU, S. III, 246. Fusese la pușcărie pentru mîncătorie din hrana ostașilor. I. BOTEZ, ȘC. 64, cf. CIAUȘANU, GL., GR. S. VII, 119. 2. (Familiar) Intrigă, bîrfeală. – Pl.: mîncătorii. – Mîncător + suf .--ie.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL