1. [DEX '09] MÂNCĂTURĂ, mâncături, s. f. 1. Eroziune a solului (mai ales sub acțiunea apei). 2. (Reg.) Urmă lăsată de anumite boli care degradează țesuturile organismului. – Mânca + suf. -ătură.
2. [MDA2] mâncătură sf [At: ANON. CAR. / Pl: ~ri / E: mânca + -(ă)tură] 1 (Îvr) Mâncare (1). 2 (Înv) Spoliere. 3 (Înv) Jaf. 4 (Rar) Rosătură de viermi, de cari etc. 5 Eroziune a solului, mai ales sub acțiunea apei. 6 (Trs) Bulboană. 7 (Reg; îs) ~ bătrână Galerie veche într-o mină. 8 (Reg; lpl) Galerii săpate de șoareci, în care aceștia adună proviziile. 9 (Reg) Carie dentară. 10 (Reg) Urmă lăsată de anumite boli care distrug țesuturile organismului. 11 (Reg) Sifilis. 12 (Reg) Erizipel. 13 (Reg) Cancer. 14 (Reg) Mâncărime (1). 15-16 (îe) A avea ~ de limbă A avea mâncărime (3, 4) de limbă. 17 (Pop; îs) ~ de inimă Boală de care suferă în special copiii și care se manifestă prin dureri de stomac.
3. [Șăineanu, ed. VI] mâncătură f. efect al mâncării sau roaderii: gaură, înfundătură.
4. [DLRLC] MÎNCĂTURĂ, mîncături, s. f. 1. Eroziune. În sfîrșit, cu destulă anevoință, ajunseră la viroagă... Mîncătura era acum și mai mare decît o știa el. GALACTION, O. I 296. Mîncătura Oltului, lîngă cătunul Fîntînelile, la o distanță ca de 300 stînjeni. ODOBESCU, S. II 417. ♦ Rană produsă de o roadere sau de anumite boli. 2. (Învechit) Hrană, Îi aducea Prînz de mîncătură, Vin de beutură. ALECSANDRI, P. P. 188.
5. [Scriban] mîncătúră f., pl. ĭ. Loc mîncat (ros) de ape, scobitură făcută de apă. Mîncare, acțiunea de a mînca: Prînz de mîncătură, Vin de băutură (P. P.).
6. [DOOM 3] mâncătură s. f., g.-d. art. mâncăturii; pl. mâncături
7. [DOOM 2] mâncătură s. f., g.-d. art. mâncăturii; pl. mâncături
8. [DGS] mâncătură s.f. 1 (concr.) măcinătură, rosătură. Zidul cetății are multe mâncături. 2 (concr.; geomorf., geol.; pop.) v. Coroziune. Erodare. Eroziune. Roadere. 3 (înv. și reg.) v. Consumare. Mâncare. Mâncat1. 4 (med.; reg.) v. Lues. Sifilis. 5 (med.; reg.) v. Mâncărime. Prurit. 6 (med.; reg.) v. Erizipel.
9. [DLRLV] MÎNCĂTURĂ s.f. (Ban.) Mîncare. Menketurĕ. Devoratio. Emussio (?) AC, 352. Etimologie: mînca + suf. -tură.
10. [DLR] MÎNCĂTURĂ s. f. 1. (Învechit și regional) Mîncare (1) Cf. ANON. CAR. Prînz de mîncătură, Vin de beutură. ALECSANDRI, P. P. 188, cf. GCR II, 289, PAMFILE, C. Ț. 21. 2. (Învechit) Exploatare, spoliere, jaf. Se adunară toți Izrailii de-lu rugarî să le iușureaze mîncăturile ce-i asuprise Solomon. MOXA, 350/6. Să fie în pace de bir de lună . . . și de mîncături cîte sînt preste an (a. 1631). MAG. IST. I, 124/11.Dăjdie și măncături căte vor fi peste an in țara domniii meale (a. 1684). ap. HEM 3213. Multe mîncături și jafuri au făcut (începutul sec. XVIII), MAG. IST. IV, 116/27. 3. (Rar) Rosătură (de viermi, de cari etc.). Cf. COSTINESCU. 4. Eroziune a solului (mai ales sub acțiunea apei). Cf. LB. Din marginea unei mîncături de drum vechi (a. 1839). BUL. COM. IST. IV, 159. Mîncătura apelor. I. IONESCU, D. 59. Mîncătura Oltului, lîngă cătunul Fîntînelile. ODOBESCU, S. II, 417. Mîncătura era acum și mai mare decît o știa el și cu puțină înghesuială, aveau loc în ea o sută de porci. GALACTION, O. 296, cf. CHEST. IV 44/62, ALR I 394/536, 890, ALR SN III h 820, A IV 2. ♦ (Prin Transilv.) Bulboană. Cf. CHEST. IV 39/62, ALR I 427/285. 6. (Prin vestul Transilv., în sintagma) Mîncătură bătrînă = galerie veche într-o mină. Cf. FRÎNCU-CANDREA, M. 42. (Regional, la pl.) Galerii săpate de șoareci, cuiburi în care șoarecii își adună proviziile (Voșlobeni-Gheorghieni). ALR I 1 196/576. 7. (Regional) Carie dentară. ALR II/I MN 17, 2 126/987, ALRM II/I h 74. 8. (Regional) Urmă lăsată de anumite boli care distrug țesuturile organismului. Își dezvălui fața din năframa groasă de lînă și-și arătă mîncăturile de vărsat. AGÎRBICEANU, A. 524. ♦ Nume dat mai multor boli: a) sifilis. CANDREA, F. 222; b) erizipel (Negreni-Slatina). ALR II/I MN 61, 4 206/791; c) cancer. ALRM I/I h 173. 9. (Regional) Mîncărime (Topraisar-Constanța). ALR II 2 289/987. ◊ E x p r. A avea mîncătură de limbă = a avea mîncărime de limbă, v. m î n c ă r i m e. Cf. ZANNE, P. II, 226. ♦ (De obicei determinat prin „de inimă”) Numele unei boli de care suferă în special copiii și care se manifestă prin dureri de stomac. Mierea de floare de bujor se dă copilului bolnav de mîncătură sau mîncărime de inimă. PAMFILE, DUȘM. 165, cf. id. CR. 6, id. B. 45, 46. O altă boală a copiilor mici, este cînd li se face de mîncătură. ȘEZ. IV, 22, cf. 32. – Pl.: mîncături. – Mînca + suf. -(ă)tură.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL