1. [DEX '09] MÂNCĂU, mâncăi, s. m. (Fam.) Om care mănâncă foarte mult sau care este lacom la mâncare; om mâncăcios. – Mânca + suf. -ău.
2. [MDA2] mâncău1 sm, a [At: NECULCE, L. 327 / Pl: ~ăi / E: mânca + -ău] 1-2 (Gmț; prt) (Persoană) care mănâncă mult, cu poftă și cu lăcomie Si: (reg) mâncălău, mâncăcios Vz găman.
3. [Șăineanu, ed. VI] mâncău m. Mold. mare mâncăcios: casa s’a mai îngreuiat cu un mâncău CR.
4. [MDA2] măncău sn vz mâncău1
5. [DLRLC] MÎNCĂU, mîncăi, s. m. (Glumeț sau peiorativ) Om care mănîncă foarte mult, care are mare pofta de mîncare sau este lacom la mîncare; mîncăcios. Casa s-a mai îngreuiat cu un mîncău. CREANGĂ, P. 6. Mîncău de șase prînzuri pe fiecare zi. Gras egoist! ALECSANDRI, T. II 325. Era un mare mîncău de plăcinte. NEGRUZZI, S. I 286. ◊ (Adjectival) Începură să istorisească întîmplări pline de interes, în legătură cu tactica și strategia electorală. – Eu unul, povesti cel gros și mîncău, n-am văzut una mai reușită ca cea de acum doi ani. C. PETRESCU, Î. II 136.
6. [Scriban] mîncăŭ m. Fam. Mîncăcĭos.
7. [DOOM 3] mâncău (fam.) s. m., art. mâncăul; pl. mâncăi, art. mâncăii
8. [DOOM 2] mâncău (fam.) s. m., art. mâncăul; pl. mâncăi, art. mâncăii
9. [Argou] mâncău, mâncăi s. m. om mâncăcios, om care mănâncă foarte mult sau care este lacom la mâncare
10. [DGS] mâncău s.m., adj. (fam.; glum. sau peior.) v. Gurmand. Mâncăcios.
11. [DLR] MÎNCĂU1 s. m. (Glumeț sau peiorativ) Persoană care mănîncă mult, cu poftă, cu lăcomie, cu plăcere; (regional) mîncălău. V. m î n c ă c i o s, g ă m a n. Acestu domnu, di n-ar hi avut această casă gre a tătîni-său, cu mulțime de mîncăi. . ., n-ar hi fost atîta jac în țară. NECULCE, L. 327. Un domn grec . . . era un mare mîncău de plăcinte. NEGRUZZI, S. I, 286. Mîncău de șase prînzuri pe fiecare zi. Gras egoist ! ALECSANDRI, T. II, 325. Aici ar trebui ceva de făcut, să putem scăpa de cîțiva mîncăi. CREANGĂ, A. 101. Din grasul mîncău ce fusese odată, se prefăcuse. . . într-un biet călugăr bătrîn „slab și uscat ca toaca”. IORGA, L. II, 163. Se duse cuprins de prins de poftă, căci era un mare mîncău, să poruncească la crîșma hanului o masă pe cinste. V. ROM. decembrie 1954, 115, cf. ianuarie 1954, 39. Of. . . mare mîncăcios mai ești și tu, măi Luță ! – Mîncău, Zinco . . ., nu mîncăcios . . . Mîncău. CAMIL PETRESCU, O. III, 25, cf. I, 99, 250. Mai bun mîncău decît călăreț, se spune despre un om leneș. Cf. ZANNE, P. III, 643. (Adjectival) Era leneș ca un împărat, mîncău ca un vlădică. GANE, ap. CADE. Un singur fel ajungea mușteriului, oricît de mîncău ar fi fost. PAS, L. I, 45, cf. GALAN, Z. R. 171. - Pl.: mîncăi. – Mînca + suf. -ău.
12. [DLR] MÎNCĂU2 s. n. v. măcău1.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL