1. [DEX '09] MÂNDRIRE s. f. (Rar) Faptul de a se mândri; satisfacție, fală; fudulie, îngâmfare. – V. mândri.
2. [MDA2] mândrire sf [At: POLIZU / Pl: (rar) ~ri / E: mândri] (Rar) 1 Satisfacție. 2 Îngâmfare.
3. [DEX '09] MÂNDRI, mândresc, vb. IV. Refl. 1. A fi mândru (I 1), a se lăuda, a se făli (cu ceva sau cu cineva). 2. (Înv. și pop.) A se îngâmfa, a se fuduli. – Din mândru.
4. [MDA2] mândri [At: CORESI, ap. DHLR II, 456 / Pzi: ~resc / E: mândru] 1 vt (Îvr) A gândi. 2 vtf (Îvr) A face să devină mai înțelept. 3 vr (Îvr) A se atașa puternic de cineva sau de ceva. 4 vt (îvr) A slăvi. 5 vr (Udp „cu”) A se arăta satisfăcut. 6 vr A se lăuda. 7 vr (Îvp) A se îngâmfa.
5. [DLRLC] MÎNDRI, mîndresc, vb. IV. Refl. 1. A fi mîndru; a se lăuda cu.., a se făli. De cînd eram încă mic, Doina știu și doina zic, Căci romînul, cît trăiește, Tot cu doina se mîndrește. NEGRUZZI, S. II 26. Toate armele și instrumentele de piatră aflate prin țări din vechime locuite și cu care se mîndresc muzeele Europei, la noi se găsesc în toate părțile. BOLLIAC, O. 292. Îi da postav albăstrel, Ca să se mîndrească-n el! ALECSANDRI, P. P. 176. 2. A se îngîmfa, a se fuduli; a fi plin de orgoliu. N-am fost eu încă destul de bun că te-am așteptat atîta vreme, și tu acuma te mîndrești și nici nu-mi răspunzi? SBIERA, P. 3. Ca păunul se mîndrește Și tot cu laude trăiește. PANN, P. V. I 162.
6. [DLRLC] MÎNDRIRE, mîndriri, s. f. (Neobișnuit) Mîndrie. Soldatul, cu destulă mîndrire, își încheie tunica, își lustrui puțin nasturii cu mînica, își așeză capela-n cap, puțin plecată pe ochiul drept. SADOVEANU, P. S. 85. Nici o mîndrie mare nu-ntrecea a ta mîndrire! ALECSANDRI, P. III 71.
7. [Șăineanu, ed. VI] mândrì v. a fi mândru.
8. [Scriban] mîndrésc (mă) v. refl. (vsl. mondriti, a scorni, d. mondrŭ, înțelept). Mă simt mîndru, mă fudulesc din cauze maĭ serioase orĭ și din vanitate.
9. [DOOM 3] mândrire (rar) s. f., g.-d. art. mândririi
10. [DOOM 2] mândrire (rar) s. f., g.-d. art. mândririi
11. [DOOM 3] mândri (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă mândresc, 3 sg. se mândrește, imperf. 1 sg. mă mândream; conj. prez. 1 sg. să mă mândresc, 3 să se mândrească; imper. 2 sg. afirm. mândrește-te; ger. mândrindu-mă
12. [DOOM 2] !mândri (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se mândrește, imperf. 3 sg. se mândrea; conj. prez. 3 să se mândrească
13. [DGS] mândri vb. IV. 1 refl. (despre oameni; de obicei cu determ. introduse prin prep. „cu”) a se făli, a se fuduli, a se lăuda, <fam.> a se lăfăi, <reg.> a se făloși, a se ocoși, a se pieptoși, a se sfali, a se sfeti, a se smeri, <înv.> a se fălui, <fig.; iron.> a se lustrui. Copiii se mândresc cu hainele noi. 2 refl. (despre oameni) a se crede, a se făli, a se fuduli, a se grozăvi, a se infatua, a se înfumura, a se îngâmfa, a se lăuda, a se semeți, a se trufi1, <înv. și pop.> a se buieci, a se înmândri, a se mări, a se rățoi, <pop.> a se încrede, a se înfăla, a se marțafoi2, <fam.> a se burica, a se furlandisi, a se îngurguța, a se voinici, <înv. și reg.> a se măroși, <reg.> a se bârzoia, a se faloși, a se marghioli, a se născocorî, a se nielcoși, a se pieptoși, a se sfătoși, a se trufăli, <înv.> a se fantaxi, a se gurguia, a se îndrăzni, a se înfuduli, a se preaînălța, a se preamări, a se prearădica, a se trufași, a se văznesi, <fran.> a se plastrona, <fig.> a se împăuna, <fig.; pop. și fam.> a se cocoși, a se înfoia, a se păuni, a se umfla, <fig.; înv. și reg.> a se dezmierda, <fig.; reg.> a se coși, a se îmbălora, a se încondura, <fig.; înv.> a se înălța, a se lăți, a se ridica, <arg.> a se șucări. Vezi, acesta este defectul tău – prea te mândrești! 3 intr., refl. (înv.; despre oameni) v. Chibzui. Cugeta. Gândi. Judeca. Medita. Raționa1. Răzgândi. Reflecta. 4 tr. (înv.; compl. indică eroi, aspirații, fapte etc. ale oamenilor) v. Cânta. Cinsti. Elogia. Exalta. Glorifica. Lăuda. Mări. Omagia. Preamări. Preaslăvi. Proslăvi. Slăvi. Venera.
14. [DRAM 2021] mândrí, mândresc, v.r. 1. A se lăuda (cu ceva, cu cineva). 2. A se înfrumuseța: „S-o mândrit fata și păru i-o fost mândru și creț și galbân” (Bilțiu, 2007: 144). – Din mândru (MDA).
15. [DLR] MÎNDRÍ vb. IV. 1. Tranz. (Învechit, rar) A gîndi, a cugeta. Rugămu-ne de tine să auzim ce mîndrești. CORESI, ap. DHLR II, 456. ♦ T r a n z. f a c t. A face să devină mai înțelept, mai cuminte. Să văm vedea pre el că se mânie pre noi. . . atunce va să ne mîndrească. CORESI, ap. DHLR II, 456. 2. R e f l. (Învechit, rar) A se lega strîns, a se atașa (de cineva sau de ceva). Cine se mândrește lumiei (ce se zice: cine iubește năravurile ceștii lumi) vrăjmaș lu Dumnezeu fi-va. CORESI, ap. DHLR II, 457. 3. T r a n z. (Învechit, rar) A mări, a slăvi. Cu cuvîntul mai apoi grăitorii, prorocii, roditoarea D[o]mnului te măndriia. MOLITVENIC (sec. XVII), 303. 4. R e f l. (Adesea cu determinări introduse prin prep. „cu”) A se arăta satisfăcut, mulțumit, fericit; a se lăuda, a se făli (cu ceva sau cu cineva). Adevărat ne-am mândri pentru darurile cele cu sudoarea noastră cîștigate. GOLESCU, Î. 64. Românul cît trăiește, Tot cu doina se mîndrește. NEGRUZZI, S. II, 26, cf. I, 276. Toate armele și instrumentele de piatră. . . cu care se mândresc muzeele Europei, la noi se găsesc în toate părțile. BOLLIAC, O. 292. La lucru și pe la șezători felele. . . șe mîndreau cu vorbele dulci primite de la dînsul. SLAVICI, N. I, 87. Se mîndrea, fălindu-se, de vitejiile ce făcuse el. ISPIRESCU, L. 94. Iată. . . cea mai falnică izbîndă cu care se poate mândri vînătoria. ODOBESCU, S. III, 81. Harnici și dezghețați cum sînt, plini de vioiciune, pătrunzători, au multe lucruri cu care se pot mîndri. SADOVEANU, O. IV, 260. Poporul nostru se mîndrește cu tradițiile materialiste ale științei noastre medicale. SCÎNTEIA, 1952, nr 2530. 3. Refl. (Învechit și popular) A se îngîmfa, a se fuduli; a avea o atitudine trufașă. Pizmașul vieții noastre. . . să mîndri împotriva tvorețului său. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 112v/12. Și începusă a-i și boieri pe ciocoi, că să mîndrise, socotie că n-a mai ave sfîrșit. NECULCE, L. 380. Să nu se mândrească omul cîtu-i de mare, ce să-și aducă aminte că este prav și cenușă. AMIRAS, LET. III, 126/29. Ca păunul se mândrește Și Tot cu laude trăiește. PANN, P. V. I, 162/5. Ea, fără a se mîndri, se trase dinaintea împăratului cu totul smerită. ISPITRSCU, L. 39. – Prez. ind.: mîndresc. – V. mîndru.
16. [DLR] MÎNDRÍRE s. f. (Rar) Faptul de a se m î n d r i; satisfacție, fală; fudulie, íngîmfare. Cf. POLIZU, PONTBRIANT, D. Nici o mîndrie mare nu-ntrece-a ta mîndrire ! ALECSANDRI, P. III, 71. Soldatul, cu destulă mîndrire, își încheie tunica. SADOVEANU, P. S. 85. - V. mîndri.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL