1. [MDA2] hălălăire sf [At: MACEDONSKI, O. III, 25 / Pl: ~ri / E: hălălăi] 1 Vorbire simultană cu voce tare a mai multor persoane Si: hălălăit (1). 2 Zgomot mare Si: hălălăit (2).
2. [DEX '09] HĂLĂLĂI, hălălăiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A face gălăgie, larmă. – Formație onomatopeică.
3. [MDA2] hălălăi vi [At: PANN, E. IV, 93/2 / Pzi: ~esc / E: fo cf hălăcăi, hălăi] 1 A vorbi toți deodată, tare. 2 A face mult zgomot.
4. [CADE] HĂLĂLĂI (-ăesc) vb. intr. A face gălăgie, larmă mare: din guri toți hălălăia (pann) [hălălaie].
5. [Scriban] hălălăĭésc v. intr. (imit. înrudit cu hăulesc, aleleĭ). Vest. Fam. Vorbesc tare, strig: un cîrd de țăranĭ hălălăind (Cl. 1910, 545).
6. [DOOM 3] hălălăi (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hălălăiesc, 3 sg. hălălăiește, imperf. 1 hălălăiam, conj. prez. 1 sg. să hălălăiesc, 3 să hălălăiască
7. [DOOM 2] hălălăi (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hălălăiesc, imperf. 3 sg. hălălăia; conj. prez. 3 să hălălăiască
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL