1. [MDA2] hăituit2, ~ă a [At: SADOVEANU, N. F. 99 / Pl: ~iți, ~e / E: hăitui1] 1 (D. animale sălbatice) Căutat de vânători. 2 (Spc; d. animale sălbatice) Silit să iasă din ascunziș în calea vânătorilor. 3 (Pex; d. oameni) Alungat2. 4 (Pex; d. oameni) Fugărit2. 5 (Pex; d. oameni) Urmărit2. 6 (D. animale) Gonit de undeva. 7 (Fig; d. oameni) împins să facă ceva. 8 (Reg) Nărăvit la ceva.
2. [MDA2] hăituit1 sn [At: 11 X. 316 / Pl: ~uri / E: hăitui1] 1-8 Hăituire (1-8).
3. [DEX '09] HĂITUI, hăituiesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A stârni, a goni vânatul spre vânători. 2. Tranz. A goni, a mâna animalele domestice. ♦ Fig. A urmări, a fugări pe cineva (ca pe un animal sălbatic), pentru a-i face rău. 3. Tranz. A cutreiera, a străbate o regiune, un loc, urmărind pe cineva. – Din magh. hajtani.
4. [MDA2] hăitui2 [At: COMAN, GL. / Pzi: ~esc / E: cf haitău1] (Reg) A lega via.
5. [MDA2] hăitui1 [At: COSTINESCU / Pzi: ~esc / E: mg hajtani] 1 vi A merge în căutarea vânatului. 2 vt (Spc) A scoate fiarele sălbatice din ascunzișuri în calea vânătorilor. 3 vt (Pex) A alunga pe cineva. 4 vt (Pex) A fugări pe cineva. 5 vt (Pex) A urmări pe cineva. 6 vt A goni un animal de undeva. 7 vt (Fig) A împinge pe cineva să facă ceva. 8 vr (Reg) A se nărăvi la ceva.
6. [CADE] HĂITUI (-uesc) vb. tr. și intr. 🔫 1 A umbla după vînat ¶ 2 A scorni fiarele sălbatice din ascunzătoarele lor și a le goni înaintea vînătorilor: și hăituind așa cît au hăituit, au sărit un iepure sălbatic de subt un huciu (sb.) ¶ 3 pr. ext. A lua la goană, a fugări, a urmări pe cineva: ce batjocură-i asta, să hăituească norodul cu slujitori? (Alecs.) ¶ 4 A cutreiera un loc, a umbla încoace și încolo gonind sau căutînd pe cineva: am zărit jandarmii pe plaiu hăituind poticele (alecs.) [ung. hajtani].
7. [DLRLC] HĂITUI, hăituiesc, vb. IV. 1. Intranz. A stîrni, a goni vînatul spre vînători. S-au apucat... la hăituit și hăituind așa cît au hăituit, au sărit un iepure sălbatic. SBIERA, P. 145. 2. Tranz. (Cu privire la animale domestice) A goni, a mîna, a alunga. Le-au poruncit... să caute iapa babei și aflîndu-o, s-o hăituiască-ncoace. SBIERA, P. 58. ♦ Fig. (Cu privire la oameni) A urmări, a fugări. Asemenea om se cuvine să fie hăituit ca un lup în codru. SADOVEANU, Z. C. 252. Hăituit de potiră ca o fiară sălbatică și prins de-a doua oară el fu spînzurat în cîmpul de la Frumoasa. ALECSANDRI, P. P. 260. 3. Tranz. (Complementul indică un loc, o regiune) A cutreiera, a străbate, căutînd sau urmărind pe cineva. Ispravnicu!... îi cată ca iarba de leac. Astă-noapte el o mas peste deal, cu o ceată de slujitori de cei noi, de jandari, și are de gînd să hăituiască toți munții. ALECSANDRI, T. 217. – Pronunțat: hăi-.
8. [Șăineanu, ed. VI] hăituì v. 1. a scotoci o pădure spre a sgorni vânatul; 2. fig. a urmări cu înverșunare: are de gând să hăituească toți munții AL. [V. haită].
9. [Scriban] hăĭtuĭésc v. tr. și intr. (ung. hajtanĭ, a împinge, a scorni din culcuș, de unde și rut. haĭtuváti și sîrb. hájkati. V. hîtcîĭ). Alung din culcuș, urmăresc, izgonesc: Mă hăĭtuĭește frate-meŭ (Sadov. VR. 1924, 1, 9). Fig. Cutreĭer, scotocesc. V. hurcuĭesc.
10. [DOR] hăituit adj. m., pl. hăituiți; f. sg. hăituită, pl. hăituite
11. [DOOM 3] hăitui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăituiesc, 3 sg. hăituiește, imperf. 1 hăituiam; conj. prez. 1 sg. să hăituiesc, 3 să hăituiască
12. [DOOM 2] hăitui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăituiesc, imperf. 3 sg. hăituia; conj. prez. 3 să hăituiască
13. [MDO] hăitui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăituiesc, conj. hăituiască)
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL