1. [MDA2] hălăduire sf [At: DA ms / Pl: ~ri / E: hălădui] 1 (Înv) Fugă de cineva sau de ceva Si: hălăduit1 (1). 2 (Înv) Găsire a unui refugiu Si: hălăduit1 (2), (înv) hălăduință (1). 3 (Înv) Evadare. 4 Sosire la o destinație (după o fugă) Si: hălăduit1 (4), (înv) hălăduință (3). 5 Reușită într-o acțiune Si: hălăduit1 (5). 6 Scăpare dintr-o mare primejdie Si: hălăduit1 (6), (înv) hălăduință (4). 7 Trai în pace Si: hălăduit1 (7), (înv) hălăduință (5). 8 Existență într-un loc ferit de primejdii Si: hălăduit1 (8), (înv) hălăduință (6). 9 (Reg) Însănătoșire. 10 (Reg) Terminare. 11 (Reg) Așezare la loc sigur a unor obiecte Si: hălăduit1 (11). 12 (Reg) Descărcare. 13 (Reg) Naștere.
2. [DEX '09] HĂLĂDUI, hălăduiesc, vb. IV. Intranz. 1. (Pop.) A trăi undeva în voie, în libertate, în liniște; p. ext. a locui. 2. (Înv.) A scăpa cu viață (de o primejdie). 3. (Reg.) A izbuti, a reuși. – Din magh. haladni „a propăși, a merge mai departe”.
3. [MDA2] hălădi v vz hălădui
4. [MDA2] hălădui [At: DOSOFTEI, V. S. 28/2 / V: ~di, hlă~ / Pzi: ~esc / E: mg haladni] 1 vi (Înv) A fugi de cineva sau de ceva. 2 vi (Înv) A se refugia undeva. 3 vi (Înv) A evada. 4 vi (Înv) A ajunge undeva (prin fugă). 5 vt A reuși să facă ceva. 6 vi A scăpa cu viață dintr-o mare primejdie. 7 vi A locui undeva în pace. 8 vi A sta undeva ferit de primejdii. 9 vi (Reg) A se însănătoși. 10 vt (Reg) A termina ceva. 11 vt (Reg; îe) Dumnezeu să vă ~ască Rămâneți cu bine. 12 vi (Reg; îe) Cum o mai ~ești? Ce mai faci? 13 vt (Reg) A pune ceva la loc sigur. 14 vt (Reg) A descărca. 15 vi (Reg) A naște.
5. [CADE] HĂLĂDUI (-uesc) vb. intr. 1 A scăpa cu viață, a se mîntui ¶ 2 A sta, a trăi undeva liniștit, ferit de primejdii: Uriașii cari hălăduiau în Malva au pornit... pe alte tărîmuri (vlah.); de n-ar fi lupi colțoși în lume, bine ar mai ~ turmele (alecs.) ¶ 3 A izbuti: cu mare ce hălăduesc de deschid ușa (crg.) [ung. haladni]
6. [DLRLC] HĂLĂDUI, hălăduiesc, vb. IV. Intranz. 1. A trăi undeva liniștit, ferit, în voie, în libertate; p. ext. a locui, a sălășlui. Iar cuviosul Agatanghel, binecuvîntînd casa și saraiurile prietinului hangiu, a dorit prea mult să afle ce bărbați străini mai hălăduiesc în acel frumos tîrg al Iampolului. SADOVEANU, N. P. 322. Nu vă e destul că, pre cît a fost tîlharul acesta cu zile, el a hălăduit în domnie atîția mari de ani? ODOBESCU, S. I 110. În codrii Catrinului, În pădurea Pinului, Unde corbii locuiesc Și ca frunza se-mulțesc Și bine hălăduiesc! ALECSANDRI, P. P. 147. 2. (Învechit) A scăpa (cu viață, de o primejdie). N-a mai fost chip să hălăduiască de feciorul blagocinului (= al administratorului bisericesc). CONTEMPORANUL, VI 100. 3. (Rar) A izbuti. După multă trudă, cu mare ce hălăduiesc de deschid ușa. CREANGĂ, P. 256.
7. [Șăineanu, ed. VI] hălăduì v. 1. a scăpa de cineva: cu mare ce hălăduiesc de deschid ușa CR.; 2. a petrece în tihnă, a trăi: să poată hălădui lumea în pace BĂLC.; 3. a sălășlui: unde corbii locuiesc și bine hălăduiesc POP. [Ung. HALADNI, a trăgăna, a zăbovi undeva].
8. [Scriban] hălăduĭésc v. intr. (ung. haladni, a înainta, a prospera, a se prelungi. V. hălăstuĭesc). Vechĭ. Evadez, fug, scap dintr’un pericul. Nasc, scap de sarcină: femeĭa a hălăduit. Azĭ. Reușesc să, ajung să: a hălăduit să intre. Petrec, trăĭesc liniștit: corbiĭ hălăduĭesc bine în codri. V. tr. Descarc: ĭară badea cum sosi, carele hălădui (P. P.). V. huzuresc.
9. [DOOM 3] hălădui (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hălăduiesc, 3 sg. hălăduiește, imperf. 1 hălăduiam; conj. prez. 1 sg. să hălăduiesc, 3 să hălăduiască
10. [DOOM 2] hălădui (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hălăduiesc, imperf. 3 sg. hălăduia; conj. prez. 3 să hălăduiască
11. [MDO] hălădui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hălăduiesc, conj. hălăduiască)
12. [DER] hălădui (-uesc, hălăduit), vb. – 1. (Înv.) A se refugia, a se adăposti. – 2. A scăpa, a se salva. – 3. A trăi, a locui, a sălășlui. – Var. (înv.) hălăstui. Mag. haladni „a merge în față” (DAR). – Der. hălăduință, s. f. (lăcaș).
13. [DLRLV] HĂLĂDUI vb. (Mold., Trans. N) A scăpa, a se salva. A: Nici voi, lumii înțelepți, cu filosofia hălăduiți de lume, nici theologhia v-au scutit de primejdii. CVL, 165. Cade în cursă păcătosul și hălăduiaște dintr-însă direplul. DP, 36v. Nu hălăduia, de ciambururile slobodziia cu călărimea lor. NCL I, 43. A hălăduit din lațul tău. CD 1698, 12r. Să hălăduiască de vrăjmașii lui. CRB, 171r. Și asa au hălăduit cu viata. NECULCE; cf. URECHE; CVL, 163; CLM, 20v; M. COSTIN; DOSOFTEI, VS; CRON. 1689, 35r; N. COSTIN; CRON. 1707, 32v; CANTEMIR, HR,; CRB, 165v; PSEUDO:MUSTE; CD 1770, 13v; CRON. SEC. XVIII, 25v. C: Bine te-ai păzit de ai hălăduit din muncile noastre. POGREB.,117r. // B: Cea hălăduită casă a casii Iudii. BIBLIA (1688). C: Acolo îl trimise să hălăduiască de frate-său Isav. CRON. ante 1730, 37v. Etimologie: magh. haladni.
14. [DRAM 2021] hălăduí, v.i. v. hălădi.
15. [DRAM 2015] hălădi, hălădesc, (hălădui), vb. intranz. – (reg.) 1. A trăi undeva în voie, în liniște. 2. A scăpa cu viața. 3. A reuși, a trece de, a apuca: „La alții le-o părut bine / C-o hălăduit cu mine” (Bârlea, 1924, II: 135); „Cine ibde ș-apoi spune / Nu hălăduia din fune” (Calendar, 1980: 81). – Din magh. haladni „a merge mai departe; a progresa” (MDA).
16. [DRAM] hălădi, hălădesc, vb. intranz. – 1. A trăi undeva în voie, în liniște. 2. A scăpa cu viața. 3. A reuși, a trece de, a apuca: „La alții le-o părut bine / C-o hălăduit cu mine” (Bârlea 1924 II: 135); „Cine ibde ș-apoi spune / Nu hălăduia din fune” (Calendar 1980: 81). – Din magh. haladni „a merge mai departe”.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL