1. [DEX '09] CĂPUIRE1, căpuiri, s. f. Acțiunea de a căpui și rezultatul ei. – V. căpui.
2. [DEX '09] CĂPUIRE2, căpuiri, s. f. Operație prin care se turtește extremitatea liberă a corpului unui nit, pentru a forma al doilea cap1. – Cf. cap1.
3. [MDA2] căpuire1 sf [At: CARAGEA, L. 16/19 / Pl: ~ri / E: căpui] (Îrg) 1 Prindere a cuiva Si: căpuit1. 2 Păstrare.
4. [MDA2] căpuire2 sf [At: DEX2 / Pl: ~ri / E: ns cf cap1] (Teh) Operație prin care se turtește extremitatea liberă a corpului unui nit, pentru a forma al doilea cap1.
5. [DEX '09] CĂPUI, căpuiesc, vb. IV. 1. Tranz. (Înv. și reg.) A pune mâna pe cineva; a prinde, a încăpui. 2. Refl. A obține, a-și procura; a încăpui. – Din magh. kapni.
6. [MDA2] căpui2 vt [At: DA ms / Pzi: ~iesc / E: cap + -ui] A turti extremitatea liberă a corpului unui nit, pentru a forma al doilea cap1.
7. [MDA2] căpui1 [At: DOSOFTEI, PS. 101 / Pzi: ~esc / E: mg kapni] (Îrg) 1-2 vt Aprinde pe cineva sau pe ceva (mai ales când caută să se ascundă, să scape) Si: a prinde, (înv) a încăpui. 2 vr A obține. 3-4 vt A asigura viitorul, existența cuiva Vz căpătui. 5 vt (Spc) A căsători pe cineva Si: (pfm) a căpătui. 6 vt (Înv) A avea în păstrare ceva.
8. [CADE] CĂPUI (-nesc) vb. tr. și refl. 1 A (se) căpătui: a se îngriji de cele trebuincioase (pentru drum, pentru o întreprindere, etc.): în scurt timp, el se căpuise cu de-a binele PĂC.; așa căpuit și pregătit de drum, pleca către satul unde trăiau părinții Iui ISP. ¶ 2 A prinde (prin surprindere), a apuca, a înhăța: au căpuit-o îndată și au adus o stăpînului lor SB. [cap].
9. [CADE] ÎNCĂPUI (-ușc) vb. tr. = CĂPUI: am încăpuit eu singur o corabie și m’am apucat de negoț (CAR.); lelea Ilinca izbuti să ’ncăpue lampa și o aprinse (S.-ALD.); au fost înzestrate surioarele amîndouă și amîndoi frații încăpuiți (CAR.).
10. [DLRLC] CĂPUI, căpuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A pune mîna pe cineva (care se ascunde ca să scape); a prinde. Au dat în grabă drumul la șoimi s-o prindă; și zburînd ei după dînsa, au căpuit-o îndată și au adus-o. SBIERA, P. 65. 2. Refl. A obține, a-și procura, a face rost de ceva, a se alege cu ceva. Norocire că nevasta și fata, ce nu visa la d-alde alea, se căpuiseră d-un ginere pe potriva lor. GHICA, A. 691. – Variantă: încăpui (SADOVEANU, M. C. 33, CARAGIALE, O. III 38) vb. IV.
11. [DLRLC] ÎNCĂPUI vb. IV v. căpui.
12. [DLRM] CĂPUI, căpuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A pune mîna pe cineva; a prinde. 2. Refl. A obține, a-și procura. [Var.: încăpui vb. IV] – Magh. kapni.
13. [Șăineanu, ed. VI] căpuì V. a căpătui: așa căpuiț plecă ISP. [Derivat din cap (cf. căpătui)].
14. [Scriban] căpuĭésc v. tr. (ung. kapni, id. Cp. cu găbuĭesc). Rar. 1) Găbuĭesc, prind, surprind, pun mîna pe: l-a căpuit și l-a dus la arest. 2) (pin confuziune). Căpătuĭesc. V. refl. Mă căpătuĭesc: se căpuise cu multe. – Și încăpuĭesc (Munt.).
15. [Scriban] încăpuĭésc, V. căpuĭesc.
16. [DOOM 3] căpuire s. f., g.-d. art. căpuirii; pl. căpuiri
17. [DOOM 2] căpuire s. f., g.-d. art. căpuirii; pl. căpuiri
18. [DOOM 3] căpui (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. căpuiesc, 3 sg. căpuiește, imperf. 1 căpuiam; conj. prez. 1 sg. să căpuiesc, 3 să căpuiască
19. [DOOM 2] căpui (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. căpuiesc, imperf. 3 sg. căpuia; conj. prez. 3 să căpuiască
20. [MDO] căpui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. căpuiesc, conj. căpuiască)
21. [DRAM 2021] căpui, căpuiesc, v.t. 1. A tăia trunchiul unui copac din toate părțile pentru a cădea (Maram. din dreapta Tisei). 2. A curăța de crengi copacul doborât. – Din cap + suf. -ui (MDA).
22. [DRAM 2015] căpui, căpuiesc, vb. tranz. – A tăia trunchiul unui copac din toate părțile pentru a cădea (Biserica Albă). – Din cap + suf. -ui (MDA).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL