1. [DEX '09] CĂPIȚI, căpițesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face căpițe. [Var.: (rar) căpița vb. I] – Din căpiță.
2. [MDA2] căpiți [At: CONV. LIT. Liv, 656 / Pzi: ~țesc / E: căpița css] 1-2 A căpița (1-2).
3. [DLRLC] CĂPIȚI, căpițesc, vb. IV. Tranz. A strînge (recolta) în căpițe, a face căpiță. Ce-am cosit Am căpițit. TEODORESCU, P. P. 630. ◊ Absol. Ne ducem În munții Galileului, Să clăim, Să căpițim. TEODORESCU, P. P. 382.
4. [DEX '09] CĂPIȚA vb. I v. căpiți.
5. [CADE] CĂPIȚA (-ițez), CĂPIȚI (-ițesc) vb. tr. 🚜 A strînge fînul în căpițe.
6. [DLRM] CĂPIȚA vb. I. v. căpiți.
7. [DOOM 3] căpiți (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. căpițesc, 3 sg. căpițește, imperf. 1 căpițeam; conj. prez. 1 sg. să căpițesc, 3 să căpițească
8. [DOOM 2] căpiți (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. căpițesc, imperf. 3 sg. căpițea; conj. prez. 3 să căpițească
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL