1. [MDA2] căpițare sf [At: COSTINESCU / Pl: ~țări / E: căpița] 1-2 Strângere a fânului în căpițe1 (1-2) Si: căpițat, a căpițire (1-2), a căpițit (1-2).
2. [DEX '09] CĂPIȚA vb. I v. căpiți.
3. [DEX '09] CĂPIȚI, căpițesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face căpițe. [Var.: (rar) căpița vb. I] – Din căpiță.
4. [MDA2] căpița vt [At: PAȘCA, GL. / Pzi: ~țez / E: căpiță] 1-2 (Reg) A face căpițe1 (1-2) Si: a căpiți (1-2).
5. [MDA2] căpiți [At: CONV. LIT. Liv, 656 / Pzi: ~țesc / E: căpița css] 1-2 A căpița (1-2).
6. [CADE] CĂPIȚA (-ițez), CĂPIȚI (-ițesc) vb. tr. 🚜 A strînge fînul în căpițe.
7. [DLRLC] CĂPIȚI, căpițesc, vb. IV. Tranz. A strînge (recolta) în căpițe, a face căpiță. Ce-am cosit Am căpițit. TEODORESCU, P. P. 630. ◊ Absol. Ne ducem În munții Galileului, Să clăim, Să căpițim. TEODORESCU, P. P. 382.
8. [DLRM] CĂPIȚA vb. I. v. căpiți.
9. [DOOM 3] căpiți (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. căpițesc, 3 sg. căpițește, imperf. 1 căpițeam; conj. prez. 1 sg. să căpițesc, 3 să căpițească
10. [DOOM 2] căpiți (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. căpițesc, imperf. 3 sg. căpițea; conj. prez. 3 să căpițească
11. [DRAM 2021] căpița, căpițez, v.t. (reg.) A aduna fânul, a face căpiță: „…să-I cosască 4 fălci și să-l adune, adeca să le căpițască” (Bârlea, 1909: 46; doc. din 1777). – Din căpiță (MDA).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL