Diferența dintre amfibieni și reptile constă în adaptările biologice, ciclurile de viață, caracteristicile fizice și modul în care interacționează cu mediul înconjurător. Deși ambele grupuri de vertebrate sunt considerate „ectoterme” (cu temperatură corporală influențată de mediul extern), acestea au evoluat pentru a ocupa nișe ecologice distincte, ceea ce le face diferite în multe aspecte esențiale.

1. Clasificarea și filogenia

• Amfibienii fac parte din clasa Amphibia, incluzând trei ordine principale: Anura (broaște și mormoloci), Caudata (salamandre și tritoni) și Gymnophiona (caecilienii, animale asemănătoare viermilor). Sunt considerați printre cele mai vechi vertebrate terestre, iar adaptarea lor la viața atât în apă, cât și pe uscat le face să fie o punte evolutivă între pești și vertebratele terestre.
• Reptilele fac parte din clasa Reptilia, cu ordine precum Squamata (șopârle și șerpi), Crocodylia (crocodili, aligatori), Testudines (țestoase) și Rhynchocephalia (tuatara). Evoluția lor a fost marcată de dezvoltarea unor adaptări mai avansate pentru viața terestră, precum pielea uscată și cornoasă, care previne deshidratarea.

2. Caracteristici ale pielii și adaptări la mediu

• Amfibienii au o piele moale, subțire și permeabilă, de multe ori acoperită de mucus. Acest tip de piele permite schimbul de gaze (respirație cutanată) și absorbția apei direct din mediu, făcându-i extrem de dependenți de locurile umede. Deoarece amfibienii nu au solzi care să prevină pierderea de apă, trăiesc de obicei în apropierea surselor de apă sau în medii umede, unde pielea lor este protejată de deshidratare.
• Reptilele, în schimb, au pielea uscată, acoperită cu solzi cornoși sau plăci (în cazul țestoaselor), care le conferă o protecție suplimentară împotriva deshidratării. Pielea reptilelor nu permite respirația cutanată, astfel că respiră doar prin plămâni. Solzii au o structură ce limitează pierderea de apă, ceea ce permite reptilelor să locuiască în medii aride și să suporte expunerea directă la soare.

3. Respirația și sistemul circulator

• Amfibienii au un sistem respirator versatil: mormolocii respiră prin branhii (ca peștii), iar adulții prin plămâni și prin pielea permeabilă. Această adaptare respiratorie este limitată la mediile umede, unde pielea lor poate absorbi oxigenul fără să se usuce.
• Reptilele respiră exclusiv prin plămâni, iar aceștia sunt mai dezvoltați decât la amfibieni, având o suprafață internă pliabilă care crește capacitatea de schimb de gaze. Sistemul respirator al reptilelor le permite să trăiască în habitate variate, inclusiv în deșerturi și alte medii aride.

4. Reproducerea și ciclul de viață

• Amfibienii au, în general, o reproducere dependentă de apă. Depun ouă moi, fără coajă, protejate de un înveliș gelatinos, care necesită un mediu acvatic pentru a preveni deshidratarea și pentru dezvoltarea embrionară. Majoritatea amfibienilor parcurg o metamorfoză, trecând prin stadii de larvă acvatică (mormoloc, la broaște) și ulterior prin transformări până la stadiul de adult terestru. Această metamorfoză este unică printre vertebrate și este o adaptare specifică a amfibienilor pentru a exploata atât habitatele acvatice, cât și pe cele terestre.
• Reptilele, pe de altă parte, depun ouă cu coajă tare sau pergamentoasă, care sunt adaptate să rețină umezeala, permițând astfel reproducerea în medii terestre. Coaja oului de reptilă protejează embrionul de deshidratare și de predatori. Unele specii de reptile, cum ar fi șerpii boa și viperele, sunt vivipare sau ovovivipare, ceea ce înseamnă că își dezvoltă ouăle sau embrionii în corpul matern până la naștere, o adaptare care permite o mai mare flexibilitate în habitatele terestre.

5. Comportament și modul de adaptare la temperatură

• Atât amfibienii, cât și reptilele sunt ectoterme (sau „cu sânge rece”), adică temperatura lor corporală este reglată de mediul înconjurător. Totuși, adaptările lor sunt diferite. Amfibienii nu tolerează fluctuațiile mari de temperatură și preferă medii umede, unde temperatura și umiditatea sunt relativ constante.
• Reptilele au o toleranță mai mare la variațiile de temperatură și sunt capabile să se „termoreguleze” prin comportament. Acestea își petrec timpul la soare pentru a-și încălzi corpul sau se retrag în umbră pentru a-și reduce temperatura. Acest comportament le permite să supraviețuiască în habitate diverse, de la deșerturi până la păduri tropicale.

6. Dieta și adaptările ecologice

• Amfibienii sunt, de regulă, carnivori la stadiul adult, hrănindu-se cu insecte, larve și alte mici nevertebrate. La stadiul de larvă, multe specii, cum sunt mormolocii de broască, sunt erbivore sau omnivore, având un regim alimentar foarte divers în primele faze de viață. Amfibienii joacă un rol ecologic important ca prădători de insecte și alte nevertebrate, menținând echilibrul ecosistemelor acvatice și terestre.
• Reptilele au un regim alimentar variat: multe specii sunt carnivore (șerpi, crocodili), dar există și ierbivore (anumite specii de țestoase) și omnivore. Datorită diversității ecologice, reptilele ocupă diverse nișe în ecosisteme și sunt prădători importanți în controlul populațiilor de vertebrate și nevertebrate.

Amfibienii și reptilele reprezintă două grupuri de vertebrate cu adaptări și evoluții distincte care le permit să supraviețuiască în medii diferite. Amfibienii sunt strâns legați de medii acvatice sau foarte umede, unde pielea permeabilă și metamorfoza sunt adaptări esențiale. Reptilele, pe de altă parte, sunt bine adaptate vieții terestre datorită pielii solzoase și a reproducerii cu ouă protejate. Astfel, amfibienii și reptilele, deși par similare datorită dependenței de temperatura externă și a structurii corporale, au dezvoltări și caracteristici ecologice complet diferite care le permit să joace roluri specifice în ecosistemele naturale.